Facebook/Ministerul Energiei al Republicii Moldova

O bancă din SUA, interesată să finanțeze construcția a noi centrale termoelectrice în Moldova 

Aflat în vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, ministrul Energiei Victor Parlicov a declarat că Banca de Export-Import a Statelor Unite, EXIM Bank, este interesată de finanțarea proiectelor investiționale în Republica Moldova, inclusiv în construcția de noi centrale termoelectrice în regim de cogenerare. Potrivit oficialului, centralele termoelectrice din Republica Moldova „sunt pe finalul ciclului de viață și sunt necesare investiții în noi capacități de generare”. 

Ministerul Energiei de la Chișinău a raportat că Parlicov a discutat cu reprezentanții Băncii de Export-Import a Statelor Unite, EXIM Bank, despre investițiile americane în sectorul energetic și dezvoltarea cogenerării. Potrivit lui Parlicov, banca este interesată de finanțarea proiectelor investiționale în Republica Moldova, inclusiv în construcția de noi centrale termoelectrice în regim de cogenerare.

Ministrul a precizat că „centralele termoelectrice în Republica Moldova sunt pe finalul ciclului de viață și sunt necesare investiții în noi capacități de generare”.

„Astfel, Moldova oferă oportunități investiționale atractive în domeniul energetic, care trebuie privite în contextul unei piețe regionale, având în vedere cuplarea piețelor interne cu cele din România și Uniunea Europeană. Respectiv proiectele urmează a fi privite prin prisma legislației europene și vor trebui să-și demonstreze competitivitatea pe o piață mult mai matură și mai mare decât piața Republicii Moldova”, a declarat Parlicov.

Ministrul Energiei a mai spus că, în prezent, este în curs de elaborare un studiu tehnic și o foaie de parcurs pentru dezvoltarea sectorului termoenergetic.

„Acesta va defini soluțiile tehnice, capacitățile necesare, localizarea și configurarea lor, precum și tehnologiile optime pentru acoperirea necesarului de căldură în or. Chișinău, în același timp minimizând emisiile de gaze cu efect de seră asociate funcționării acestui sistem”, a precizat oficialul moldovean.

Ministrul Energiei de la Chișinău Victor Parlicov se va afla în vizită de lucru în Statele Unite ale Americii până pe 11 aprilie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

publika.md

Audit la Arena Chișinău. Aproape 33 de milioane de lei din banii pentru investiții, folosiți pentru cheltuieli curente

Arena Chișinău a folosit pentru cheltuieli curente 32,8 milioane de lei din banii alocați de stat pentru rambursarea investiției în complex. Suma a rezultat din fluctuațiile cursului valutar, potrivit unui raport al Curții de Conturi, examinat de Comisia parlamentară pentru control al finanțelor publice, scrie IPN.

Auditorii au mai constatat că mobilierul și echipamentele de aproape 99 de milioane de lei au fost înregistrate în contabilitate ca parte a clădirilor, în loc să fie evidențiate separat.

În 2024, complexul a avut pierderi de 33,9 milioane de lei, la venituri de 26 de milioane și cheltuieli de 59,9 milioane de lei. Aproape 59% din cheltuieli au reprezentat amortizarea patrimoniului.

Auditul a identificat și nereguli la salarizare. În 2024–2025, au fost acordate stimulente de 428.600 de lei fără documentele obligatorii, iar salariul viceadministratorului îl depășea cu 9.300 de lei pe cel al administratorului.

Administratorul Arenei Chișinău, Sergiu Stanciu, a declarat că instituția funcționează în regim de autogestiune, iar cheltuielile curente sunt acoperite din venituri proprii. Acesta a precizat, potrivit sursei citate, că tarifele de închiriere au fost ajustate în septembrie 2023, salariul viceadministratorului a fost revizuit, documentele interne au fost corectate, iar procedurile de achiziție îmbunătățite.

Pentru remedierea neregulilor, Curtea de Conturi a formulat 13 recomandări. Potrivit instituției, două au fost implementate integral, trei parțial, iar opt au rămas neimplementate. Termenul-limită pentru realizarea acestora este aprilie 2027.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: