zerkalo.io

O bucată de tencuială a căzut peste o elevă, la un liceu din Chișinău. Ce spune directoarea instituției 

O bucată de tencuială a căzut peste o elevă în timpul orelor. Cazul a avut loc pe 17 octombrie, la Liceul „Lucian Blaga” din Chișinău, scrie Diez. Tânăra a fost transportată la spital, iar ulterior medicii au transportat-o acasă pentru monitorizare timp de trei zile.

Luni, o bucată de tencuială a căzut peste o elevă din clasa a șaptea în timpul lecției de fizică care avea loc la etajul 3 al instituției.

„A fost chemată salvarea, medicii au consultat fetița, au luat-o la spital pentru investigații, nu s-a depistat nimic, nu are comoție cerebrală. Au trimis-o acasă pentru monitorizare timp de trei zile și i-au prescris vitamine”, a spus directoarea liceului, menționează Diez.

Directoarea liceului Valentina Olaru a menționat că instituția a solicitat resurse financiare de la primărie pentru reparația capitală a acoperișului în anii de studii 2019/2020 și 2020/2021. În pofida solicitărilor, liceul nu ar fi primit niciun leu.

„Am primit 0 lei la reparație capitală din partea primăriei. Nimic. Explicația a fost următoarea: «Noi nu putem să dăm la fiecare instituție, în fiecare an, câte 1 milion de lei»”, a spus Olaru.

În anul de studii 2018/2019, liceului i s-au alocat 1 milion de lei cu ajutorul cărora s-a reabilitat sala de sport și s-a făcut gard în jurul instituției.

Catalizatorul incidentului au fost ploile abundente din luna august, a menționat Valentina Olaru. „În luna august, când au fost ploi abundente, foile de ardezie au fost luate de vânt. Respectiv, tavanele de la etajul trei au fost toate inundate. S-a intervenit ulterior în regim de urgență cu câteva foi de ardezie. Oricum, la ploile următoare apa pătrunderea în interior, ceea ce a dovedit încă o dată că este nevoie de o reparație capitală, nu una fragmentară”, a precizat Olaru.

Directoarea a mai menționat că Primăria a dat 800 000 de lei, dar acești bani nu ajungeau nici pentru reabilitarea porțiunii laterale a frontonului. „Așteptăm următorul an bugetar ca să ni se aloce resurse financiare suplimentare pentru a continua reparația”, a spus directoarea liceului pentru sursa citată. Pentru reparația totală a acoperișului ar fi nevoie de circa 3 milioane de lei.

Șefă interimară a Direcției educație din sectorul Râșcani Valentina Rău a menționat pentru Diez că este regretabil ceea ce s-a întâmplat și nimeni nu este vinovat de această situație.

„Nu sunt banii noștri personali. Este regretabil ceea ce s-a întâmplat, dar mai este și cadrul legal după care trebuie să ne conducem ca procedură. Dacă să căutăm așa, e vina fiecăruia dintre noi. Aceasta este una dintre primele instituții care a suferit cel mai mult în urma ploilor torențiale din luna august. Dar noi vom înlătura cât de curând paguba”, a declarat Valentina Rău.

Despre cele 3 milioane de lei pentru reparația întregului acoperiș ea a precizat că sunt șanse ca banii să fie alocați pentru înlăturarea problemei.

***

În urma precipitațiilor abundente din luna august, mai multe școli și grădinițe din capitală au suferit pagube de aproximativ 12,5 milioane de lei. Din sursele Fondului de Rezervă al municipiului Chișinău au fost alocați 2,5 milioane de lei pentru lichidarea consecințelor ploii puternice.

În total, din bugetul municipal, pentru reparații în școli și grădinițe pentru anul 2022, au fost rezervați 170 de milioane de lei, cu aproximativ 60 de milioane de lei mai mult decât anul trecut.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ziua Europei și Ziua Victoriei: Dodon cheamă oamenii la marș, pe 9 mai. Cum va sărbători Ceban?

Republica Moldova va marca pe 9 mai, în mod tradițional, Ziua Victoriei și Ziua Europei – prima comemorând victoria asupra nazismului și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, iar cea de-a doua celebrând pacea și unitatea pe continentul european. În capitala țării – Chișinău – vor fi organizate mai multe manifestații, inclusiv Marșul Memoriei și „Orășelul European”.

Manifestații de Ziua Victorie

Ion Ceban a comunicat, în timpul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău din 4 mai, că autoritățile orașului pregătesc Complexul Memorial Eternitate pentru data de 9 mai, fiind desfășurate lucrările de reabilitare și salubrizare.

El a mai menționat că, cu prilejul Zilei Victoriei, angajații Primăriei Chișinău vor depune flori la Complexul Memorial Eternitate. De asemenea, va fi inaugurat un centru expozițional pe teritoriul complexului.

În fiecare an, așa cum am zis, vom avea grijă de buna desfășurare a evenimentului, cu mult respect în memoria celor care au luptat și au căzut pe câmpul de luptă. Deoarece cred că, în țara noastră, în fiecare familie există măcar o persoană care a avut de suferit în cel de-al doilea război mondial”, a spus edilul.

În același timp, pe 9 mai, în capitală va fi organizat anualul Marș al Memoriei, care va începe la ora 09:30 în centrul orașului. Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a anunțat că reprezentanții formațiunii vor participa la manifestație și a făcut apel și la cetățeni să se alăture.

Noi suntem urmașii Victoriei. Atât timp cât le păstrăm memoria, fapta lor eroică va dăinui”, a scris politicianul pe rețelele de socializare.

Cum va fi sărbătorită Ziua Europei în capitală

Tradițional, pe 9 mai, în Chișinău vor fi organizate și evenimente dedicate Zilei Europei. Începând cu ora 13:00, Piața Marii Adunări Naționale va găzdui „Orășelul European” – eveniment care va include ateliere, expoziții, activități pentru copii, degustări gastronomice și concerte (detalii despre program – AICI).

Ion Ceban a precizat, la ședința Primăriei, că autoritățile municipale vor participa la „Orășelul European”. Primăria capitalei va avea două corturi, unde vor fi prezentate proiectele care sunt realizate cu suportul UE.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: