rgazeta.by

O campioană mondială a fost exclusă din naționala Belarusului pentru că l-a criticat pe Lukașenko

Campioana mondială la freestyle ski Alexandra Romanovskaya a fost exclusă din echipa națională a Belarusului după ce l-a criticat pe președintele țării, Alexandr Lukașenko. Dezvăluirea a fost făcută de către sportivă într-un interviu pentru RBK-Sport. Totodată, antrenorul echipei, care și-a manifestat și el o părere negativă față de președinte, a fost obligat să întoarcă banii pe care i-a primit timp de un an în calitate de „bursă prezidențială”.

Sportiva de 24 de ani susține că nu își regretă gestul, în pofida consecințelor.

„Este greu să taci, să închizi ochii la ceea ce se întâmplă, de aceea nu am stat pe gânduri. Consecințele, evident, au fost previzibile. Dar este acea situație când trebuie să îți manifești calitățile umane. Da, practic am fost exclusă din echipa națională din cauza că am susținut deschis protestele. Dar acum nu regret nimic, pentru că o conștiință curată este întotdeauna mai importantă”, a declarat Romanovskaya.

Potrivit sportivei, din întreaga echipă, au susținut protestele doar ea și antrenorul principal – Nicolai Kozeko: „Lovitura principală am primit-o noi doi. Antrenorul nu a fost deocamdată concediat, însă i-au trimis o scrisoare și i-au cerut să întoarcă bursele primite timp de un an sau chiar mai mult”.

Romanovkaya s-a specializat în evoluări acrobatice. Aceasta a obținut titlul de campioană mondială în 2019. De asemenea, este dublă campioană a competiției de iarnă a Universiadei care a avut loc anul trecut în Krasnoiarsk, dar și a altor premii.

Romanovskaya a semnat o scrisoare deschisă împotriva represiunilor politice din Belarus. Aceasta s-a pronunțat pentru renumărarea voturilor în urma alegerilor prezidențiale, care potrivit autorităților de la Minsk, au fost câștigate pentru a 6-a oară de Lukașenko.

Nicolai Kozeko este antrenorul naționalei Belarusului la freestyle din 1993. Împreună cu acesta, echipa a cîștigat de 7 ori premii în cadrul Jocurilor Olimpice, inclusiv de trei ori aurul.

***

Protestele din Belarus au început pe 9 august, imediat după scrutinul prezidențial. Opoziția nu recunoaște victoria lui Alexandr Lukașenko și de peste trei luni organizează proteste. De cealaltă parte, Lukașenko susține că alegerile au fost libere și că este liderul legitim al țării.

Conducerea Republicii Moldova a recunoscut alegerile prezidențiale din Belarus.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: