AFP

„O decizie definitivă va fi anunțată la 15 mai”. Ministrul Educației, despre organizarea examenelor de bacalaureat

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării nu a luat încă o decizie finală în privința organizării examenelor de bacalaureat. Anunțul a fost făcut de către ministrul Igor Șarov în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 4 mai.

„O decizie definitivă va fi anunțată la 15 mai. Ministerul va adopta cea mai corectă decizie, astfel ca și în acest an dificil, copii să poată absolvi liceul cu demnitate și să aibă o diplomă recunoscută la nivel internațional, să-și poată alege liber următorul loc de studii în țară sau peste hotare. Ministerul analizează în continuare evoluția crizei pandemice și acțiunile întreprinse de statele europene privind modalitatea de desfășurare a examenelor”, a declarat Igor Șarov.

De asemenea, acesta a declarat că pe 7 mai va participa „la conferința miniștrilor educației statelor membre ale parteneriatului global pentru educație, în cadrul căreia se va discuta măsurile de răspuns la închiderea școlilor”.

Anterior, ministrul Educației a anunțat că se exclude organizarea online a examenelor de bacalaureat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Chișinăul și Tiraspolul – o nouă rundă de discuții în grupurile de lucru pentru economie

Experți de pe ambele maluri ale Nistrului s-au reunit miercuri, 19 august, la sediul Misiunii OSCE din Chișinău, în cadrul celei de-a doua ședințe din acest an a Grupurilor de lucru pentru economie. Pe agenda discuțiilor s-au aflat aplicarea legislației fiscale și vamale, integrarea economică a regiunii transnistrene și noile reguli privind TVA și accizele pentru agenții economici din stânga Nistrului.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, reprezentanții Chișinăului au prezentat măsurile care vizează aplicarea uniformă pe întreg teritoriul Republicii Moldova a legislației vamale, fiscale, de mediu și în domeniul siguranței alimentelor, în conformitate cu standardele europene.

Un subiect central al reuniunii l-a constituit proiectul de hotărâre de Guvern privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) și a accizelor pentru mărfurile introduse în Republica Moldova de către operatorii economici cu sediul în regiunea transnistreană. Reprezentanții Ministerului Finanțelor au explicat că măsura urmărește consolidarea echității fiscale, eliminarea distorsiunilor concurențiale și creșterea veniturilor bugetare.

Autoritățile au precizat că resursele acumulate urmează să fie direcționate către Fondul de convergență, creat pentru finanțarea proiectelor de infrastructură și a programelor de sprijin pentru mediul de afaceri și cetățenii din regiunea transnistreană.

Potrivit Chișinăului, introducerea noilor reguli fiscale va avea loc gradual, pentru a permite adaptarea mediului de afaceri și pentru a evita majorări semnificative ale prețurilor la produsele de consum curent. În prima etapă vor fi vizate categoriile de mărfuri cu impact social redus, iar ulterior vor fi analizate și produsele esențiale sau bunurile de larg consum.

În cadrul reuniunii, reprezentanții Ministerului Mediului au prezentat cerințele privind obținerea autorizațiilor de mediu de către agenții economici din regiunea transnistreană, în conformitate cu legislația națională privind emisiile industriale.

La rândul său, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a subliniat necesitatea asigurării accesului neîngrădit al inspectorilor instituției în regiune și eliminarea obstacolelor care împiedică desfășurarea controalelor.

Participanții au mai discutat despre taxele vamale aferente activităților comerciale, exportul de mărfuri strategice de către întreprinderile din regiune, precum și despre restabilirea circulației pe podul dintre localitățile Bâcioc și Gura Bâcului.

De asemenea, reprezentanții Chișinăului au informat partea transnistreană despre evoluțiile dialogului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind aplicarea cotelor de import pentru produsele din oțel originare din Republica Moldova.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă constructivă, iar participanții și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul pe subiectele economice de interes comun.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: