„O decizie dificilă”. Primarul orașului Codru și-a anunțat plecarea din PAS

Primarul orașului Codru, Stelian Manic, a anunțat pe pagina sa de Facebook că părăsește Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Edilul acuză „jocurile politice” din Consiliul orașului, care blochează activitatea primăriei și întârzie lucrările de construcție esențiale pentru comunitate.

„Aceste jocuri politice au făcut ca, în anul 2025, să întârziem votarea amendamentelor și a bugetului cu cinci luni, iar în acest an votarea amendamentelor principale și a bugetului s-a întârziat cu patru luni. Situația este cu atât mai gravă cu cât aceste jocuri politice continuă și astăzi. Săptămâna trecută, consilierii s-au adunat într-o ședință extraordinară a Consiliului, pentru care s-au cheltuit 100.000 de lei din bugetul orașului Codru, și au decis să restricționeze și mai mult activitatea primăriei”, a explicat primarul.

Stelian Manic a precizat că decizia de a părăsi PAS a fost determinată de voturile colegilor săi, alături de alte fracțiuni, care au blocat proiecte esențiale, precum construcția școlii.

„Știu că orașul nostru, pentru a funcționa normal, are nevoie de cel puțin patru școli și trei grădinițe. Cu mare părere de rău, la aceste jocuri politice organizate în consiliu de Partidul MAN, Partidul Socialiștilor și Platforma DA au participat și o parte dintre colegii mei din Partidul PAS. Orice încercare a mea, la diferite niveluri ale partidului, de a informa despre această situație a fost ignorată. Ultima votare a unor colegi de-ai mei, alături de alți consilieri, care a periclitat construcția școlii, m-a determinat să iau o decizie dificilă: plecarea din Partidul Acțiune și Solidaritate”, a adăugat Manic.

Primarul și-a exprimat recunoștința față de colegii cu care a colaborat și speranța că proiectele pentru dezvoltarea orașului Codru vor continua cu succes.

Redacția NewsMaker a solicitat o reacție de la purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, însă până la momentul publicării materialului nu a primit răspuns. Restul partidelor menționate nu au comentat deocamdată acuzațiile aduse de către Primarul de Codru.

Actualizare: Biroul permanent al organizației teritoriale suburbii a PAS a recomandat încă în februarie ca Stelian Manic, primarul orașului Codru, să fie exclus din partid. Cel puțin aceasta a declarat pentru NewsMaker purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas. Potrivit reprezentantei PAS, pe 4 noiembrie partidul va examina retragerea suportului politic acordat edilului, după ce anterior „i s-a oferit o nouă șansă”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

„Partidul Nostru” solicită CEC să verifice cheltuielile PAS pentru convenția de la Milano: „Cerem reguli egale pentru toți”. Reacție

Deputatul „Partidului Nostru” Alexandr Berlinschii anunță că va solicita Comisiei Electorale Centrale (CEC) să verifice cheltuielile PAS pentru convenția organizată pe 17 octombrie la Milano, unde a fost aleasă conducerea organizației formațiunii din Italia. Parlamentarul cere explicații despre finanțarea deplasării și a evenimentului, dar și despre temeiul legal pentru constituirea organizațiilor teritoriale în străinătate.

Berlinschii susține că la convenție au participat cel puțin patru deputați PAS, ministra Muncii și secretarul general al formațiunii politice aflate la guvernare.

„Cine a plătit pentru această deplasare? Din ce bani au fost achitate transportul, cazarea și organizarea evenimentului? Din bugetul de stat, din fondurile PAS sau din banii personali ai participanților? (…) Vom transmite oficial CEC fotografii, înregistrări video și alte dovezi de la evenimentul din Milano și vom solicita verificarea cheltuielilor PAS”, a declarat Berlinschii.

Deputatul a pus sub semnul întrebării și constituirea organizației PAS în Italia. Potrivit lui, legea prevede ca structurile partidelor să aibă sediul în Republica Moldova.

„Cerem reguli egale pentru toți! CEC trebuie să demonstreze că legea se aplică la fel și opoziției, și partidului de guvernare. Vom urmări atent reacția CEC. Legea trebuie respectată de toți, inclusiv de PAS!”, a mai declarat Berlinschii.

Secretara CEC, Daniela Munteanu, a declarat pentru NM că, deocamdată, nu a văzut sesizarea anunțată de Alexandr Berlinschii. Referitor la constituirea organizației PAS în Italia, ea a precizat că „modul de organizare internă a unui partid este stabilit prin prevederile statutare ale acestuia”.

Întrebată despre urna electorală folosită la alegerea conducerii PAS Italia, Munteanu a explicat că, după achiziționarea de către CEC, echipamentele electorale trec în gestiunea autorităților publice locale sau a Ministerului Afacerilor Externe. Potrivit ei, acestea sunt utilizate și pentru exerciții electorale organizate de instituții educaționale, private și de stat.

NM a solicitat un comentariu și de la PAS, însă până la publicarea știrii nu am primit un răspuns.

Precizăm, într-o postare din 17 octombrie, liderul PAS, Igor Grosu, a anunțat că la Milano a fost aleasă conducerea organizației teritoriale a partidului din Italia. Ana Butucea a fost aleasă președintă, iar Constantin Ghenea și Larisa Stolearenco – vicepreședinți. „E o premieră pentru noi și ne propunem să avem 11 organizații PAS în diasporă”, a scris Grosu pe rețele.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: