politia.md

O femeie din Hâncești a decedat, după ce și-a dat foc. Precizările poliției

O femeie de 60 de ani s-a stropit cu o substanță necunoscută, după care și-a dat foc. Incidentul a avut loc într-o localitate din raionul Hâncești. Informația a fost confirmată pentru NM de către Cristina Vicol, ofițerul superior de presă al Inspectoratului de Poliție Hâncești.

S-a stabilit că în seara de 2 mai, fiul victimei, fiind la vecini, a auzit niște țipete din curtea gospodăriei sale. Deplasându-se la domiciliu, a depistat cadavrul mamei sale în curtea gospodăriei. Aceasta avea urme de arsuri pe corp. Ajunși la fața locului, medicii au constatat decesul femeii.

Pe marginea acestui caz a fost inițiată o anchetă, iar toate cauzele producerii incidentului urmează a fi stabilite.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ruta de troleibuz nr. 30, care ajunge la Aeroport, circulă după un nou orar. Primăria: „A fost suplinită cu încă o unitate”

Ruta de troleibuz nr. 30, care circulă spre Aeroportul Internațional Chișinău, a fost suplinită cu încă o unitate de transport. Informația a fost comunicată de autoritățile capitalei, care au anunțat, în acest context, noile orare de circulație.

Conform Primăriei Chișinău, decizia de a suplimenta cu încă o unitate de transport această rută a fost luată „ca urmare a analizei fluxului de pasageri înregistrat pe acest tronson de drum și are drept scop eficientizarea transportului public, fluidizarea traficului de pasageri direct către și dinspre Aeroportul Internațional Chișinău precum și sporirea confortului călătorilor”.

În context, autoritățile locale au anunțat despre noi orare de circulație:

orar în zilele de lucru
orar în zilele de odihnă

Amintim că, începând cu 5 octombrie, ruta de troleibuz nr. 30 are un nou traseu și stații suplimentare. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: