Un avion de mici dimensiuni a aterizat de urgență pe un câmp din apropierea orașului Hâncești. Incidentul a avut loc pe 22 martie. Potrivit Moldova1, pilotul avionului era Sergiu Mocanu, politician și președinte al Aeroclubului Chișinău. Acesta a declarat că la bord se afla și un pasager. Nimeni nu a
Victoria Furtună, candidat la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, a și-a exercitat dreptul de vot în cadrul scrutinelor din 20 octombrie. În cadrul unor declarații de presă, ea menționat că a votat pentru o Republică Moldovă „furtunoasă” și care să aibă „relații bune cu toate țările lumii”.
Părinții lui Dan Osipciuc, tânărul împușcat mortal în iunie 2018 la o piscină din Hâncești, susțin că ucigașii fiului lor sunt în libertate. Proprietarul centrului de agrement a reușit să fugă din Republica Moldova, iar fostul șef al Poliției criminale din Hâncești a fost eliberat din detenție după ce 5
Un polițist din Hâncești a fost reținut pe 5 aprilie, fiind cercetat penal pentru abuz în serviciu. Acesta este suspectat că nu a investigat infracțiuni grave și excepțional de grave asupra unor persoane, inclusiv minore, despre care a fost informat. Informațiile au fost confirmate de Procuratura Generală (PG) într-un comunicat.
Partidului Social Democrat European (PSDE, fostul PDM) anunță că, în urma „presiunilor”, mai mulți membri ai Organizației Teritoriale Hâncești PSDE au părăsit formațiunea și se alătură Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Potrivit ex-președintelui de onoare al PDM Dumitru Diacov, este vorba despre 16 primari, președintele raionului Hâncești Iurie Levinschi și
Doi minori din raionul Hîncești au fost condamnați la 8 și, respectiv, 10 ani de închisoare. În decembrie 2023, aceștia au aplicat lovituri cu un cuțit unui consătean de-al lor, în vârstă de 64 de ani. Victima a decedat. Pentru a-și „tăinui urmele infracțiunii”, făptașii au incendiat casa bărbatului. Pe
Valeriu Demciuc, bărbatul care a ucis un bebeluș, la Hâncești, a fost absolvit de răspundere penală, din cauza problemelor psihice. Astfel, bărbatul nu va face închisoare, dar va fi internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie. Decizia a fost pronunțată, pe 10 august, de către Judecătoria Hâncești, sediul Central. Potrivit hotărârii
Zece localități din raioanele Căușeni, Hâncești, Anenii Noi și Cahul rămân fără lumină după ce s-au rupt cablurile electrice, urmare a furtunii și precipitațiilor cu descărcări electrice de noaptea trecută. Precizările au fost făcute de reprezentanții Premier Energy, cel mai mare furnizor de energie electrică din Republica Moldova. Potrivit Premier
Un bebeluș de o lună a decedat, după ce a fost bătut cu bestialitate, la Hâncești. Informația a fost confirmată pentru NM de ofițerul superior de presă al IP Hîncești, Vicol Cristina. Potrivit oamenilor legii, de vină ar fi un bărbat de 40 de ani, care ar sta la evidența
Procurorii din cadrul Procuratura Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii din cadrul Poliției, au deconspirat o schemă prin care doi deținuți din Leova au înșelat șapte persoane din Hâncești, cărora le-au promis lemne de foc de circa 100.000 lei. Potrivit PCCOCS, deținuții și-au pus în