O femeie din România a murit după ce a fost mușcată de rechini în Hurghada

O româncă este una dintre turistele ucise de rechini în apropiere de Hurghada, o stațiune populară de la Marea Roșie. Două surse au declarat pentru Reuters, citat de Hotnews, că trupul unei turiste românce în vârstă de 40 de ani a fost descoperit la câteva ore după un atac în care a murit o austriacă de 68 de ani.

Ambele atacuri au avut loc la 600 de metri unul de celălalt, în largul coastei Sahl Hasheesh, potrivit surselor.

Anterior, Ministerul egiptean al Mediului a declarat duminică că două femei au fost ucise într-un atac al rechinilor în apropiere de Hurghada, o stațiune populară de la Marea Roșie, unde mai multe plaje au fost închise de la incidentul de vineri, transmite AFP.

Două femei au fost atacate de un rechin în timp ce înotau în zona Sahel Hachich, la sud de Hurghada„, a anunțat ministerul pe pagina sa de Facebook, precizând că a fost lansată o anchetă pentru a stabili circumstanțele incidentului.

Ministerul a spus vineri că „orice activitate este interzisă timp de trei zile” pe plajele din sudul orașului Hurghada, în sud-estul Egiptului, într-un ordin emis de guvernatorul regiunii Mării Roșii, Amr Hanafi.

Ministerul nu a precizat naționalitatea victimelor, dar în ordinul său, guvernatorul a menționat „o turistă austriacă căreia un rechin i-a smuls brațul stâng”.

Pe rețelele de socializare, numeroși utilizatori au distribuit o înregistrare video care arată o înotătoare în dificultate, cu apa din jurul ei înroșită de sânge.

Rechinii din Marea Roșie atacă foarte rar înotătorii, dacă aceștia se află în zonele desemnate ca sigure.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/rise.md

Ex-președintele interimar al BEM, Viorel Bîrcă, pierde la Curtea de Apel: condamnarea la 10 ani de închisoare, menținută

Curtea de Apel Centru a menținut condamnarea la 10 ani de închisoare a fostului președinte interimar al SA „Banca de Economii” (BEM), Viorel Bîrcă. Instanța a respins, pe 8 iulie, atât apelul procurorilor, cât și pe cel al apărării împotriva sentinței pronunțate în ianuarie 2024.

Procuratura Anticorupție anunță că Curtea de Apel Centru a respins, ca nefondate, apelurile declarate de procurori și de avocații inculpatului împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 29 ianuarie 2024.

Prin acea sentință, Viorel Bîrcă a fost condamnat la 10 ani de închisoare și obligat să achite 100 de milioane de dolari SUA în beneficiul SA „Banca de Economii”.

Decizia Curții de Apel este definitivă și executorie din momentul pronunțării. Totuși, aceasta poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni.

Amintim că, pe 29 ianuarie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat pe Viorel Bîrcă la 10 ani de închisoare, după ce l-a găsit vinovat de delapidarea averii străine în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2013 – septembrie 2014, Bîrcă, care exercita funcția de președinte interimar al SA „Banca de Economii”, ar fi falsificat șapte ordine de plată SWIFT și, acționând în calitate de coautor și în interesul grupului criminal din care făcea parte, ar fi sustras din instituția financiară 100 de milioane de dolari SUA.

Cauza penală a fost trimisă în instanță la 11 martie 2021, iar examinarea dosarului a durat aproape trei ani. Pe parcursul procesului, Bîrcă nu și-a recunoscut vinovăția.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: