.tvc21.md

„O iroseală de zeci și sute de milioane de lei”. Ala Nemerenco susține că educația medicală continuă a fost transformată în afacere

Fostul ministru al Sănătății, Ala Nemerenco, susține că „educația medicală continuă” a cadrelor medicale a fost tranformată într-o schemă prin care se cheltuiau milioane de lei din bugetul de stat. Într-o postare distribuită pe Facebook, aceasta susține că medicii erau trimiși la mai multe instruiri decât era necesare, iar cheltuielile de transport și zilele de lucru erau achitate din sistemul de asigurări obligatorii de asistență medicală. 

„Ceea ce am descoperit la acest subiect când am venit la minister m-a lăsat fără replică – ore de EMC (educația medicală continuă, NM) obligatorii de 2 ori mai multe decât în țările UE, instruiri lunare (!) suplimentare a câte o zi întreagă organizate de diferite asociații/ONG-ri/societăți cu implicarea ascunsă a companiilor farmaceutice care se desfășurau în localuri închirierea cărora costă zeci de mii de euro, delegarea medicilor din instituții prin ordine a MSMPS (anexele conțineau și 300 și 500 medici și nu înțelegeam cine rămânea să muncească în întreaga țară în acea zi?!), urmate de ordine a conducătorilor care asigurau plata zilelor absentate, ba mai mult – cu indicații de la minister să fie compensate cheltuielie de drum. Și toate acestea – din banii pacienților, adică din sistemul de asigurări obligatorii de asistență medicală”, a povestit Ala Nemerenco.

Totodată, fostul ministru al Sănătății scrie că a semnat pe 8 noiembrie un ordin menit să schimbe situația în acest domeniu. Documentul prevede împărțirea furnizorilor de EMC în două categorii: furnizori cu programe permanente de instruire (instituțiile de învățământ, în special medical, așa ca Universitatea de Medicină Nicolae Testemițanu, Centre de Excelență, colegii, școli) și alți furnizori. Cele cu programe permanente de instruire se vor desfășura în timpul orelor de muncă, cu delegarea prin ordin a salariaților. Cele cu programe scurte (furnizate de alte organizații) se vor desfășura în afara programelor de muncă.

Mai mult, potrivit inițiativei, ambele categorii vor beneficia de credite EMC în baza unor criterii clare.

„Numărul de credite necesar a fi acumulat în 5 ani a fost coborât la media întâlnită în țările UE: 200 credite pentru medici, 150 – pentru farmaciști, 125 – pentru lucrători medicali cu studii medii, 100 – pentru farmaciști cu studii medii. Prioritate se oferă programelor permanente de instruire, dar rămâne viabilă și opțiunea acumulării unui număr de credite de la alți furnizori. Toți lucrătorii medicali care au atins vârsta de pensionare sunt în drept să acumuleze nu mai mult decât 50 credite în 5 ani”, a precizat Nemerenco.

Fostul ministru al Sănătății a mai precizat că „diferența dintre normele de credite EMC din acest ordin și normele vechi din ordinul despre atestare, vă infomez că putere juridică mai mare o are oridinul emis mai recent”.

„Să tindem spre o educația medicală continuă cost- și time-eficientă, dar și de calitate”, a conchis Ala Nemerenco.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

imagine simbol

Gazul se va scumpi în acest an? Prognoza șefului interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban

Directorul interimar al Moldovagaz, companie responsabilă în prezent de livrarea gazelor în regiunea transnistreană, Vadim Ceban, estimează că tariful la gaz în Republica Moldova ar putea crește în acest an. Într-o emisiune la N4, el și-a explicat prognoza prin prețurile ridicate de pe piața europeană, criza din Orientul Mijlociu și ritmul lent de constituire a stocurilor de gaze înainte de iarnă.

„Prețurile la gaz nu scad. Dacă anul trecut achizițiile erau la 27, 28 sau 30 de euro pentru un MWh, acum prețul spot este de 45 de euro pentru un MWh. (…) Asta înseamnă 500 de euro pentru o mie de metri cubi”, a declarat directorul interimar al Moldovagaz.

Vadim Ceban a adăugat că prețurile forward și futures pentru lunile de iarnă rămân aproximativ la același nivel. Din acest motiv, în opinia sa, traderii nu au în prezent suficiente motive să stocheze gaze în depozite, deoarece nu știu care va fi prețul în timpul iernii.

„Nu văd niciun anunț din partea Energocom despre cum injectează gaze naturale în depozite, dacă le cumpără sau nu. Cred că încă așteaptă. Iar pentru iarnă prețurile sunt aceleași și nu există niciun stimulent sau motivație să injectezi gaze la un asemenea preț, fără să știi care va fi prețul în timpul iernii”, a spus Vadim Ceban.

Totodată, el a precizat că problema nu ține doar de acțiunile Energocom. Potrivit lui, compania poate cumpăra și stoca gaze în România, Ucraina sau în alte state din regiune, însă volume mari pot fi asigurate doar de marii traderi și producători.

„Dacă vorbim despre achiziția gazelor, este nevoie de un echilibru rezonabil pentru Republica Moldova și pentru Energocom – atât contracte pe termen lung, cât și achiziții de pe piața spot. Acesta ar trebui să fie modelul”, a conchis Vadim Ceban.

Amintim că, după sistarea livrărilor de gaze rusești către Republica Moldova, țara își asigură necesarul de gaze prin achiziții de pe piețele europene. În prezent, Energocom este responsabilă de procurarea gazelor și constituirea stocurilor pentru sezonul rece, iar orice modificare a tarifului pentru consumatori este aprobată de ANRE.

În iunie, curent, Guvernul Munteanu a aprobat majorarea stocurilor de securitate de gaze naturale pentru malul drept al Republicii Moldova. Volumul minim obligatoriu a crescut, astfel cu aproape 6,5 milioane m³, de la 50 milioane m³ la 56,3 milioane m³ pentru sezonul rece 2026-2027. Noul volum urmează să fie constituit de SA „Energocom” până la 1 octombrie 2026. 

Menționăm că Republica Moldova nu dispune de capacități proprii de stocare a gazelor naturale, iar rezervele strategice sunt păstrate în depozite din România, Ucraina și alte state din Uniunea Europeană și Comunitatea Energetică. Aceste stocuri reprezintă o rezervă de siguranță echivalentă cu aproximativ 10 zile de consum în perioada de iarnă.

Stocurile de securitate sunt diferite de stocurile comerciale și pot fi utilizate doar în situații excepționale, prin decizia autorităților competente. În sezonul rece 2025-2026, stocurile comerciale au fost folosite pentru acoperirea vârfurilor de consum, fără a fi necesară utilizarea rezervelor de securitate.

În prezent, consumatorii casnici plătesc 14,42 lei (cu TVA) pentru un metru cub de gaze naturale. Tariful este în vigoare din 3 februarie, curent, când ANRE a aprobat reducerea prețului cu peste 2 lei pentru un metru cub.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: