O moldoveancă, lovită de tren, în Italia. Cum s-a întâmplat totul

Un accident s-a produs în seara zilei de 12 mai, pe Via Toscana din Italia, unde o femeie de 52 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită în stare gravă în apropierea liniilor de cale ferată care mărginesc strada. Alerta a fost dată de un trecător care a observat că ceva nu era în regulă și a sunat la numărul de urgență 118, la puțin timp după ora 23:00, conform celor relatate de Parma Today, transmite rotalianul.com.

Echipele medicale s-au confruntat cu o scenă tulburătoare: femeia era întinsă la pământ în condiții critice.

Salvatorii au transportat imediat victima la Spitalul Maggiore, unde a fost internată în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

Între timp, poliția a demarat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele incidentului. Unitățile de intervenție rapidă (Volanti) au ajuns la fața locului imediat după primirea apelului.

Primele indicii sugerează că femeia ar fi fost lovită de trenul Intercity Nocturn 755, care circula de la Milano spre Lecce.

Anchetatorii cred că femeia s-ar fi apropiat de liniile de cale ferată pentru a-și satisface nevoile fiziologice, moment în care a fost lovită de tren. Poliția consideră, așadar, că este vorba de un tragic accident.

Traficul feroviar a fost întrerupt până la 1:20 în timpul nopții, pentru a permite desfășurarea investigațiilor la fața locului, fiind reluat normal puțin înainte de ora 2 dimineața.

Anchetatorii continuă să cerceteze cazul, pentru a stabili cu exactitate întreaga desfășurare a evenimentelor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: