defence-ua.com/imagine simbol

O nouă dronă a survolat Republica Moldova. Spațiul aerian din sudul țării este închis UPDATE

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de 8 mai. Aceasta a fost observată venind dinspre Ucraina spre raionul Taraclia, ulterior traversând Ceadîr-Lunga și îndreptându-se spre satul Moscovei, raionul Cahul. Aparatul a dispărut de pe radare în apropierea localității Larga Nouă, raionul Cahul. În legătură cu acest incident, spațiul aerian al țării a fost închis, ulterior redeschis. Totuși, de la ora 10.08 este închis spațiul aerian al părții de Sud. Informațiile au fost comunicate de Ministerul Apărării.

Potrivit Ministerului Apărării, Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale a detectat, la ora 09:35, un aparat de zbor fără pilot care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul a fost observat venind dinspre Ucraina, din zona localității Volinaea, spre localitatea Valea Perjei, raionul Taraclia.

„La 9.49, aparatul de zbor a fost auzit de patrula Sectorului Poliției de Frontieră Valea Perjei. Potrivit datelor furnizate de sistemele de supraveghere aeriană, drona a traversat Ceadîr-Lunga îndreptându-se spre satul Moscovei, r.Cahul. La ora 10.16, drona a dispărut de pe radare în apropierea localității Larga Nouă, r. Cahul”, a comunicat Ministerul Apărării.

Potrivit Ministerului, în legătură cu acest incident, spațiul aerian al țării a fost închis între orele 09:55 și 10:08, ulterior fiind redeschis. „Iar de la ora 10.08 este închis spațiul aerian al părții de Sud”, a adăugat instituția.

Actualizare: Ministerul Afacerilor Externe a condamnat survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către o nouă dronă. Instituția a spus că „această încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova este inacceptabilă” și a reiterat „necesitatea respectării stricte a suveranității și spațiului aerian al Republicii Moldova, în conformitate cu normele dreptului internațional”.

***

Începând cu anul 2022, Republica Moldova a înregistrat mai multe incidente în care spațiul său aerian a fost survolat de rachete și drone rusești, care au pătruns sau căzut pe teritoriul țării, a comunicat Ministerul Apărării pe 9 aprilie 2026. Aceste incidente au inclus explozii în regiunea transnistreană, descoperirea de fragmente de rachete și drone în apropierea frontierei cu Ucraina, precum și drone cu încărcături explozive. Centrul operații aeriene al Armatei Naționale a monitorizat și stocat informații despre 5 incidente în anul 2022, 4 incidente în 2023, 15 incidente în 2024, 21 incidente în 2025 și 9 incidente în 2026, până la 3 aprilie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

bani.md

Tofan recunoaște – licitația pentru Hotelul Zarea „a eșuat”: trei lecții învățate „din greșeli”

Licitația pentru privatizarea Hotelului „Zarea” a eșuat, recunoaște premierul Vasile Tofan. Șeful Executivului susține că autoritățile trebuie să învețe din această experiență și să își revizuiască condițiile pentru potențialii cumpărători. Tofan a enumerat, în debutul ședinței Guvernului, „trei lecții învățate” din „greșeli”. Între acestea – pragul prea mare de participare.

„Acest exercițiu a eșuat – vreau să recunosc. Și cred că trebuie să învățăm din greșeli. Prima lecție este că pragul de intrare este mult prea mare. Prețul de pornire pentru „Zarea” era de 106 milioane de lei. Conform legii actuale, pragul de intrare este un depozit de 10% din suma licitației de începere. Deci, cineva chiar dacă vrea să se înscrie la licitație, trebuie să pună pe cont, nu ca garanție bancară, dar ca bani reali, 11 milioane de lei. Este foarte mult. Chiar și companiile mari nu au acești bani ca să-i scoată și să pună 11 milioane de lei în cont doar ca să participe”, a declarat premierul Vasile Tofan.

Premierul a propus și prelungirea termenului de achitare de la 20 la cel puțin 60 de zile, inclusiv pentru a le permite cumpărătorilor să obțină finanțare bancară.

O altă problemă semnalată în discuțiile cu dezvoltatorii și operatorii hotelieri este incertitudinea privind avizele necesare reconstrucției. Tofan a menționat că Hotelul „Zarea” se află lângă Casa-muzeu „A.S. Pușkin”, iar potențialii investitori se tem că ar putea cumpăra imobilul fără să poată începe lucrările ani la rând.

„De asta, o lecție este că când punem un bun la privatizare, trebuie să venim cu un pachet indicativ. (…) Nu trebuie să avem iluzia că cineva o să dea sute de milioane de lei ca după asta să stea pe acest activ total blocat. Sunt lecții importante. Ne asumăm învățămintele din această încercare de privatizare după 20 de ani, încă o dată eșuată. Dar nu ne dăm bătuți. Cred că trebuie să mergem înainte și să aplicăm aceste lecții pentru alte privatizări”, a mai declarat Vasile Tofan.

Amintim, Agenția Proprietății Publice a anunțat, pe 20 octombrie, că va relansa procedurile de expunere la privatizare a Hotelului „Zarea”, după ce nu a fost depusă nicio cerere de participare la licitație. În aceeași situație se află întreprinderea experimentală chimică „Izomer”, întreprinderea editorial-poligrafică „Știința” și editura didactică de stat „Lumina”.

Potrivit APP, la pregătirea noilor licitații vor fi luate în considerare aspectele de interes pentru potențialii investitori, identificate în discuțiile anterioare.

***

Hotelul „Zarea” se află pe un teren de 31 de ari, în centrul istoric al capitalei. Clădirea are 12 etaje și o suprafață de peste 6.000 de metri pătrați. Hotelul se află în apropierea Academiei de Studii Economice, a Parcului Catedralei și a Băncii Naționale.

Agenția Proprietății Publice a scos Hotelul „Zarea” la privatizare pe 19 iulie, la un preț inițial de 106 milioane de lei. Termenul pentru depunerea ofertelor fusese stabilit inițial pentru 19 august.

Ulterior, la solicitarea premierului, perioada concursului a fost prelungită cu aproximativ două luni – 20 octombrie. Vasile Tofan a declaratatunci că privatizarea unui activ de o asemenea importanță nu ar trebui să se desfășoare în plin sezon estival, când concediile ar putea limita participarea potențialilor investitori.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: