Andrei Mardari / NewsMaker

„O structură care acționa la comandă”. Ana Revenco, despre ce a găsit la SPIA, când a preluat mandatul de ministru

Ministra de Interne, Ana Revenco, a declarat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, din 29 noiembrie, că până nu demult, Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI acționa la comandă. Șefa de la MAI a afirmat că, SPIA executa comenzi care veneau de la fosta conducere a MAI și a Inspectoratului General al Poliției (IGP).

Între timp, Revenco, declară că are încredere în echipa pe care a adus-o la minister și își exprimă speranța că vor munci conform principiilor care au fost trasate din momentul preluării funcțiilor de conducere.

„Ceea ce am găsit eu când am venit era o structură concepută cu oameni numiți în funcții de conducere, care acționau nici pe departe în interesul sistemului, nici pe departe conform mandatului său inițial. Mai degrabă, la comandă, începând cu cei din conducere până la șefi de direcții”, a declarat ministra.

Ministra de Interne consideră că unii ofițeri ai SPIA ar putea fi implicați în mai multe ilegalități comise alături de angajații fostei Direcții nr. 5.

„Probabil și asta. Ceea ce încerc eu să vă zic este faptul că SPIA până acum, de curând, nu era orientată spre a investiga activitatea de corupție cu participarea angajaților sau a foștilor angajați ai sistemului Afacerilor Interne. Mai degrabă, erau orientați spre executarea unor comenzi care veneau inclusiv de la fosta conducere a ministerului și a IGP”, a spus Revenco.

Fiind întrebată dacă șeful adjunct al SPIA Eugen Șevciuc a fost responsabil de amplasarea corturilor în stradă în 2019 și blocarea accesului noilor membri ai Cabinetului de miniștri de atunci în sediu, Revenco a negat.

„Am dispus o anchetă internă care a rezultat în concluzii ce nu susțin această ipoteză. A fost parte a echipei care era responsabil pentru supravegherea clădirii Ministerului”, a precizat ministra.

Cât ține de politica de cadre, Ana Revenco a precizat că nu acceptă în funcții oameni pe principii de „cumătrism, prietenism și nănășism”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, la Chișinău de Ziua Independenței: „Prietenii trebuie să fie umăr la umăr” (VIDEO)

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit pe 27 august la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova. După întâlnirea cu președinta Maia Sandu, liderul de la Kiev a declarat că cele două țări lucrează pentru a-și consolida cooperarea în domeniile securității, energiei și infrastructurii.

„Lucrăm pentru a asigura mai multe oportunități comune în domeniul securității, energiei și infrastructurii. Acum este deosebit de important să fim împreună și să ne consolidăm reciproc”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a amintit că Maia Sandu s-a aflat recent la Kiev, unde a participat la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei.

„Zilele trecute, președinta Republicii Moldova a fost alături de noi în Ucraina, de Ziua Independenței noastre. Astăzi, Ucraina este alături de Moldova de Ziua Independenței sale. Prietenii trebuie să fie umăr la umăr”, a transmis Zelenski.

Volodimir Zelenski a ajuns în după-amiaza zilei de 27 august la Președinție, unde a fost întâmpinat de Maia Sandu. La Chișinău se află și președintele României, Nicușor Dan.

Cei trei lideri au susținut o conferință de presă comună, după o reuniune trilaterală, iar seara vor merge în Piața Marii Adunări Naționale, unde se vor adresa cetățenilor.

Republica Moldova și-a proclamat independența la 27 august 1991, prin adoptarea Declarației de Independență. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!




















Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: