BBC

O tânără de 18 ani din Canada, care a jucat prima dată la loto, a câștigat marele premiu

O tânără canadiancă a câștigat un jackpot de 48 de milioane de dolari la loto din prima încercare. Tânăra în vârstă de 18 ani a devenit cea mai tânără canadiană care a câștigat vreodată un premiu atât de mare.

Juliette Lamour este studentă și intenționează să-și finalizeze studiile și să devină medic.

„Plângeam, lacrimi de fericire, desigur”, a declarat ea. „Încă nu-mi vine să cred că am câștigat premiul cel mare Gold Ball la primul meu bilet de loterie”, a adăugat tânăra, scrie g4media.ro cu referire la BBC.

Juliette, din Sault Ste. Marie, Ontario, a declarat că uitase de biletul de loterie până când a auzit vestea că cineva din orașul ei natal a câștigat la extragerea din 7 ianuarie.

Când s-a dus să își verifice biletul prin intermediul unei aplicații mobile, a început să se audă un jingle și pe ecran a început să clipească „Marele câștigător”.

„Colegul meu a căzut în genunchi”, a spus Juliette. „El striga. De fapt, toată lumea țipa că am câștigat 48 de milioane de dolari”, a comunicat tânăra.

Juliette a spus că va investi „cu grijă” cea mai mare parte a jackpot-ului cu ajutorul tatălui ei, care va fi manager-ul banilor. La fel, Juliette plănuiește să investească o parte din bani pentru a-și îndeplini visul de a deveni medic, fără să își facă griji cu privire la burse sau împrumuturi.

„După ce terminăm școala, eu și familia mea vom alege un continent și vom începe să explorăm”, a mai spus ea. „Vreau să experimentez diferite țări, să le studiez istoria și cultura, să le încerc mâncarea și să le ascult limba”, a adăugat tânăra.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Secțiile de votare s-au închis în Găgăuzia. Pragul de participare a fost atins în 34 dintre cele 35 de circumscripții⚡️⚡️⚡️

Peste 48.000 de alegători au votat la alegerile regionale din Găgăuzia, pe 15 noiembrie. La închiderea secțiilor de votare, la ora 21:00, prezența la urne era de 37,6%. Pragul minim de participare a fost astfel atins, iar scrutinul poate fi declarat valabil.

În total, au votat 48.749 de persoane, dintre care 383 pe listele suplimentare.

Aproape unul din patru votanți avea între 66 și 75 de ani. Aceasta a fost cea mai numeroasă grupă de vârstă la urne. Tinerii de 18–25 de ani au reprezentat puțin peste 6% dintre cei care au votat.

Potrivit CEC, pragul minim de participare – de o pătrime din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale, necesar pentru declararea valabilității alegerilor – a fost atins în 34 dintre cele 35 de circumscripții electorale. Excepție face circumscripția electorală Baurci, unde prezența la votare a fost sub acest prag (24,60%). Cea mai ridicată prezență la vot la alegerile din Găgăuzia a fost înregistrată în circumscripția Bugeac – 58,78%.

Reamintim, după mai bine de un an de blocaje electorale, locuitorii autonomiei au fost chemați la urne pe 15 noiembrie să aleagă deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei și viitorul bașcan.

Pentru cele 35 de mandate de deputat au candidat 132 de persoane. Dintre acestea, 42 au fost desemnate de partide politice, iar 90 au candidat independent. În fiecare circumscripție uninominală va fi ales câte un deputat.

În cursa pentru funcția de bașcan s-au înscris opt candidați: Fiodor Găgăuz, Alexandr Stoianoglo, Corneliu Dudnic, Ivan Kîlcic, Piotr Vlah, Ivanna Koksal, Serghei Anastasov și Oleg Garizan.

Poliția și Promo-LEX au semnalat mai multe incidente în ziua votului. La Comrat și Ceadîr-Lunga, polițiștii au identificat mai multe persoane care ar fi transportat ilegal alegători la secțiile de votare cu mașini și microbuze. Poliția verifică dacă a fost încălcată legislația electorală.

Promo-LEX a raportat, la rândul său, că, în timpul votării cu urna mobilă, fiul unei alegătoare a votat în locul mamei sale. Într-un alt caz semnalat de observatori, mai multe persoane au intrat în aceeași cabină de vot.

Precizăm că atât candidatul pentru funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei, cât și pentru funcția de guvernator (bașcan) al Găgăuziei, se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care au participat la votare. În cazul în care niciun candidat nu întrunește această condiție, în termen de două săptămâni se organizează al doilea tur cu doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: