Gazeta de Chișinău

Octavian Țîcu – pretendent la alegerile prezidențiale. Va candida din partea Blocului „Împreună”

Ex-deputatul Octavian Țîcu este candidatul Blocului „Împreună” la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din toamna acestui an. Anunțul a fost făcut reprezentanții blocului politic în cadrul unui briefing de presă din 4 august. 

În cadrul unui proces inedit, democratic și unical în felul său, prin alegeri interne secrete și liber exprimate, cele patru partide din cadrul Blocului „Împreună” – Platforma DA, Partidul Schimbării, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare și Liga Orașelor și Comunelor, a adoptat decizia de a-l înainta pentru funcția de președinte al Republicii Moldova pe domnul Octavian Țîcu”, a declarat copreședintele LOC, Alexandru Bujoreanu.

La rândul său, prezent la briefing, Octavian Țîcu a spus: „Mulțumesc fiecăruia din liderii politici ai Blocului electoral pentru această susținere, fiecăruia care a votat ca eu să reprezint această formațiune în alegeri. Eu care sunt și rămân un unionist convins am ajuns să reprezint patru partide politice în care sunt deopotrivă unioniști și europeni și care ne asumăm plenar această agendă europeană, oferind cetățenilor Republicii Moldova perspectiva unui vor sigur și încrezător. De mâine începe o perioadă începe o nouă perioadă în viața noastră politică. O perioadă în care sper foarte mult să ne consolidăm pentru tot ceea ce înseamnă campania prezidențială și pentru a ne testa capacitățile în vederea pregătirii pentru alegerile parlamentare, care vor fi cu siguranță cel mai important exercițiu politic pentru viitorul Republicii Moldova: în a fi sau a nu fi în familia europeană”.

Precizăm că alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie. Scrutinul se va desfășura concomitent cu referendumul constituțional privind integrarea europeană a Republicii Moldova.

Persoanele care au anunțat deja oficial că vor candida la scrutinul prezidențial se numără:

– Maia Sandu (actuala președintă a țării);
– Tudor Ulianovschi (ex-ministru de externe în guvernul Filip);
– Andrei Năstase (fondatorul Platformei DA, ex-ministru de interne);
– Vlad Filat (lider PLDM);
– Renato Usatîi (liderul formațiunii „Partidul Nostru”);
– Ion Chicu (lider PDCM, fost prim-ministru);
– Alexandr Stoianoglo (ex-procuror general);
– Irina Vlah (ex-bașcan al Găgăuziei, lidera Platformei „Moldova”);
– Natalia Morari (jurnalistă);
– Vasile Tarlev (ex-premier);
– Victoria Furtună (ex-procuror anticorupție);
– Valeriu Pleșca (ex-ministru al Apărării);
– Alexandru Arseni (doctor în drept);
– Vasile Bolea (deputat neafiliat, candidatul Blocului „Victoria” creat de fugarul Ilan Șor);
– Ștefan Savițchi (vicepreședintele ALDE, candidat independent);
– Octavian Țîcu (istoric, ex-deputat).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Fratele unui deputat PAS, acuzat că ar fi bătut o femeie, iar poliția – că ar fi mușamalizat cazul. Inspectoratul General al Poliției – precizări oficiale

Informațiile publicate pe un canal de Telegram despre presupuse acte de violență asupra unei tinere, în care ar fi fost implicat Gheorghe Ionaș, fratele deputatului PAS Ilie Ionaș, au stârnit solicitări în Parlament și reacția Poliției. Acuzațiile includ o presupusă mușamalizare a cazurilor. Poliția a declarat că a verificat registrele sale de evidență, precum și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din locurile unde ar fi avut loc incidentele reclamate. Potrivit Poliției, între persoanele vizate a avut loc un conflict pe 12 iulie, iar în urma acestuia bărbatul a fost sancționat.

De unde a început totul

Pe 29 iulie, un canal de Telegram a scris că Gheorghe Ionaș, fratele deputatului PAS Ilie Ionaș, ar fi agresat public o fată care ar fi refuzat să aibă o relație cu el și că acesta nu ar fi primul caz de acest fel. Canalul de Telegram a acuzat poliția de mușamalizarea cazurilor, precum și implicarea deputatului PAS. Potrivit sursei citate, ultimele incidente în care ar fi fost implicată această fată ar fi avut loc pe 8 mai și pe 24 iulie, în două localuri din Chișinău, precum și într-un taxi. În context, canalul de Telegram a publicat fotografii „cu urmele loviturilor de pe corpul fetei”.

De menționat că una dintre fotografiile publicate de canalul de Telegram a fost distribuită anterior pe platforma online Reddit, cu șapte ani în urmă.

Solicitare în Parlament

Pe 30 iulie, deputata fracțiunii „Democrația Acasă”, Ana Țurcan-Oboroc, a solicitat, în contextul acestui caz, intervenția Ministerului Justiției, a Procuraturii Generale, a Ministerului Afacerilor Interne, a Avocatului Poporului, precum și a Agenției Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și Familiei, în cadrul ședinței Parlamentului. „La apelul victimei la 112, mașinile de poliție sosite au fost telefonate de către cineva și individul a scăpat. Deci, toate cazurile sunt fotografiate, filmate, sunt dovezile din partea victimei și totuși s-a mușamalizat”, a comunicat parlamentara.

Ce declară poliția

Inspectoratul General al Poliției a declarat că a verificat registrele de evidență a sesizărilor și a materialelor înregistrate, precum și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonele indicate.

„S-a constatat că la data de 24 iulie curent un asemenea caz nu a fost înregistrat la Poliție. În continuarea verificărilor, polițiștii au constatat că între persoanele vizate a avut loc un conflict, însă la data de 12 iulie curent. Cazul a fost înregistrat în urma unui apel la Serviciul 112, iar polițiștii s-au deplasat la fața locului, au identificat persoanele implicate și au întreprins acțiunile procesuale și de documentare prevăzute de lege. În baza probelor administrate, la 15 iulie, bărbatul a fost sancționat în conformitate cu prevederile legislației în vigoare”, a comunicat Inspectoratul.

Instituția a adăugat că tratează cu „maximă seriozitate orice sesizare privind actele de violență”. „În cazul în care există persoane care dețin informații sau probe relevante cu privire la orice ilegalitate, sunt îndemnate să le prezinte organelor competente, în vederea verificării lor și stabilirii tuturor circumstanțelor”, a menționat Inspectoratul.

NM a încercat să obțină o reacție din partea deputatului PAS Ilie Ionaș pe parcursul zilelor de 30 și 31 iulie, însă acesta nu a răspuns nici apelurilor, nici mesajelor. În context, NM a solicitat un comentariu reprezentanților PAS din Parlament.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: