Blocul „Împreună”

Blocul Împreună a publicat, pe 13 februarie, o declarație în care critică scenariul privind livrarea gazului în regiunea transnistreană acceptat de Guvern, care implică două companii internaționale și un credit rusesc. Potrivit blocului, acesta contravine intereselor naționale ale Republicii Moldova și este benefic doar pentru autoritățile nerecunoscute din stânga Nistrului

Blocul Împreună a cerut public demisia premierului Dorin Recean și a președintelui Consiliului de Administrație Moldovagaz, Vadim Ceban, în contextul crizei din sistemul energetic care a dus la o creștere a tarifelor la gaz cu aproape 30%. Începând cu 1 decembrie, tariful pentru consumatorii finali a fost majorat la 16,75

Partidul „Liga Orașelor și Comunelor” (LOC), care face parte din blocul „Împreună”, și-a îndemnat deschis susținătorii să o voteze pe Maia Sandu la scrutinul din 3 noiembrie. Îndemnul LOC vine pe fundalul adresării blocului „Împreună” de a vota la prezidențiale împotriva lui Alexandr Stoianoglo. Menționăm că mai multe partide din

Blocul „Împreună” solicită candidatului Maia Sandu, pentru a recâștiga încrederea publicului demiterea miniștrilor compromiși, revizuirea reformelor din justiție și combaterea birocrației și a corupției. „Considerăm că aveți o șansă reală să convingeți cetățenii noștri să vă dea votul dacă veți garanta: eliminarea miniștrilor compromiși și ineficienți din guvern și anume:

Președinta Maia Sandu, candidată în turul II al alegerilor prezidențiale, anunță că s-a întâlnit cu liderii Blocului „Împreună”, Alexandru Bujorean, Dinu Plîngău și Ștefan Gligor, precum și cu ex-pretendentul formațiunii la Președinție, Octavian Țîcu. Șefa statului a declarat că a discutat cu politicienii despre o problemă legată de legea ANI,

Blocul „Împreună” a anunțat că, pe 11 octombrie, în Chișinău, trei voluntari care lipeau afișele candidatului său la alegerile prezidențiale, Octavian Țîcu, au fost reținuți de poliție. Potrivit „Împreună”, persoanele în cauză s-au aflat în custodia oamenilor legii timp de trei ore, fără a li se prezenta vreun motiv. Mai

Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ” a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru participarea la alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie. Hotărârea a fost adoptată de CEC pe 16 august. Blocul electoral este format din Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, Partidul Politic „Partidul Schimbării” și Partidul Politic

Premierul Dorin Recean îi va invita la o discuție pe reprezentanții agriculturii marți, 20 august, a anunțat oficialul pe pagina de Facebook a Executivului. Prim-ministrul a declarat că Guvernul urmărește cu atenție situația din sectorul agricol, în timp ce Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare verifică și colectează informațiile primite de

Blocul „Împreună” cere declararea stării de urgență în agricultură, pentru a permite înghețarea datoriilor fermierilor afectați de secetă timp de un an și pentru a solicita sprijin financiar de la partenerii externi, în vederea stabilizării situației. Totodată, solicită demisia imediată a ministrului Agriculturii. Într-o reacție pentru NewsMaker, secretarul de stat

Blocul „Împreună” condamnă deciziile Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) de a ieși din cadrul Blocului și de a-și retrage suportul pentru candidatul acestuia la alegerile prezidențiale, Octavian Țîcu. Acesta acuză CUB de „sabotaj al ideii de unitate și coalizare a forțelor politice pe eșchierul de centru-dreapta”. Precizările au fost

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x