Colaj NM

Odesa, bombardată în timpul nopții: doi morți și cel puțin 14 răniți (FOTO)

În noaptea de 23 spre 24 aprilie, trei clădiri locative din Odesa au fost lovite, iar în urma atacului a murit un cuplu. Totodată, cel puțin 14 persoane au fost rănite. Informațiile au fost comunicate în dimineața zilei de autoritățile ucrainene.

Potrivit șefului administrației militare regionale, Serghei Lisak, trei clădiri locative din orașul Odesa au fost lovite – două imobile cu două etaje și unul cu trei etaje. De asemenea, a fost înregistrată o lovitură asupra unei clădiri nelocative.

Totodată, Lisak a anunțat că, în urma atacului nocturn, un cuplu, ambii în vârstă de 75 de ani, a murit. Alte 15 persoane au fost rănite, a comunicat șeful administrației militare regionale.

Telegram/Сергій Лисак/Одеська МВА

Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei a raportat că, în urma loviturii asupra imobilului locativ cu 3 etaje, apartamentele au fost distruse și a izbucnit un incendiu. Totodată, cele două clădiri locative cu 2 etaje au fost, de asemenea, distruse. Potrivit instituției, în urma atacului rus, două persoane au murit, iar 14 au fost rănite.

Telegram/ДСНС України
Telegram/ДСНС України
Telegram/ДСНС України
Telegram/ДСНС України

Federația Rusă nu a comentat informațiile raportate în Ucraina.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Ucraina va vinde tehnologii Moldovei/ România va livra gaze/ Transnistria a plătit TVA pentru bere

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!

— Confirmat oficial: Datele a circa 750.000 de moldoveni, extrase de hackeri
— PSRM acuză guvernarea de militarizare. Ce spune Guvernul?
— Moldova ar trebui să producă drone?
— Moldova va cumpăra gaze din România din zăcământul Neptun Deep
— Sondaj: Stoianoglo rămâne favorit la funcția de bașcan
— Gagauz neagă legătura cu rețeaua de conturi TikTok care-l promovează
— Cum văd locuitorii din Găgăuzia viitorul regiunii?
— Belous, posibil candidat PAS la Primăria Chișinău: Nu este o provocare imposibilă
— Fermierii, gata să iasă la proteste pe 29 și 30 octombrie
— Peste 2,8 mln lei, încasați din taxele aplicate firmelor din Transnistria
— Tiraspolul refuză să identifice un sediu pentru liceul din Grigoriopol?

Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: