Olesea Stamate și Andrei Curăraru, primesc amenințări cu moartea la telefon: „Noi voi tremura” (VIDEO)

Deputata Olesea Stamate a comunicat pe 26 aprilie că primește apeluri telefonice în care este amenințată cu răfuiala fizică și cu moartea. Totodată, și expertul WatchDog, Andrei Curăraru, a raportat că primește astfel de amenințări.

Olesea Stamate a comunicat într-o postare pe Facebook că a primit apeluri telefonice de la diverse numere, cu mesaje amenințătoare.

Deputata a publicat și un videoclip cu una dintre aceste amenințări telefonice, în care apelantul, cu o voce robotică, poate fi auzit spunând: „Știm deja unde ești. Mai rămâne doar să venim. Dacă vei continua să te comporți la fel ca în ultimii ani, familia ta se va trezi într-o casă în flăcări. Duci țara noastră spre dezastru. Nemernic vândut, tu și prietenii tăi distrugeți țara noastră. Moarte escrocilor și tâlharilor! Ai auzit vreodată strigătele celor dragi? Curând le vei auzi pe viu, bestie! Te joci cu focul. Aici, înfrângerea înseamnă moarte. Ține minte asta”.

Stamate a catalogat aceste apeluri telefonice drept „o campanie de intimidare”. „Conștientizez că activitatea mea publică deranjează atât anumite grupuri de interese din țară, cât și entități din afara hotarelor Republicii Moldova. Cu toate acestea, doresc să subliniez că nu voi tolera niciun tip de presiune sau amenințare. Toate atacurile la adresa mea și a familiei mele vor fi documentate și sesizate organelor de drept, urmând să fie contestate inclusiv pe cale judiciară”, a adăugat ea.

Și expertul comunității WatchDog, Andrei Curăraru, a raportat că a fost sunat și amenințat. El a publicat postat pe Facebook o înregistrare audio cu amenințarea, care este identică cu cea primită de Stamate.

Atât au ajuns să poată: să latre din întuneric, pitulați după telefoane și fire. N-au curaj să spună pe față, n-au obraz, n-au suflet. Îmi pomenesc familia sperând că o să mă opresc. Dar noi, aici, în Moldova, n-am fost crescuți să ne temem de gunoaie fără chip. Cu cât amenințați mai tare, cu atât vă trădați frica și nimicnicia. Noi mergem înainte, cu neamurile noastre, cu demnitatea noastră, cu Moldova noastră. Voi rămâneți cu frica, cu ura și cu rușinea care o să vă îngroape. Nu voi tremura. Voi o să dispăreți, așa cum dispar toți lașii”, a menționat Curăraru.

Mai târziu, el a semnalat faptul că îi sunt expediate mesaje amenințătoare inclusiv pe Telegram și poșta electronică.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni”: Ceban, întrebat despre incidentul din vacanță

Solicitat să spună ce i s-a întâmplat în vacanță, în luna august, primarul municipiului Chișinău i-a spus unui jurnalist că nu consideră necesar să intre în detalii și că a menționat anterior că a fost vorba despre un incident. „Data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni. Nu vă supărați”, a adăugat Ceban, revenind ulterior cu un comentariu pe rețelele de socializare în care și-a explicat declarațiile. Menționăm că, anterior, Ceban a spus că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța după ce a alunecat în gol, însă a refuzat să comunice în ce țară a fost.

„V-am spus că a fost un incident. Nu cred că trebuie să intru în detalii. Nu știu, data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni. Nu vă supărați, dar chiar îi… Pot să vă arăt dacă…”, a răspuns Ion Ceban.

Ulterior, primarul a revenit cu un comentariu pe rețelele de socializare. „Scuzați, dar, cum a fost întrebarea așa și am răspuns. Deși era despre faptul că pot arăta și picioarele. De o lună am tot spus și am răspuns la întrebarea: Ce am pățit în vacanță. Totuși, intenționat, de fiecare dată, sunt întrebat același lucru, pentru ca să se facă titluri. Astăzi nu vor fi reflectate evenimentele de inițiere a lucrărilor de reparație a străzilor Ismail și Sihastrului, dar va fi difuzat doar acest răspuns și filmările cum vine și pleacă primarul”, a menționat Ceban.

Amintim că, pe 15 august, primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat pe rețelele de socializare că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța și să revină de urgență în Republica Moldova după ce a suferit un „incident neplăcut”. Edilul nu oferise detalii despre cele întâmplate, dar preciza că va fi operat la picioare.

Pe 18 august, Ceban a revenit cu un mesaj în care a anunțat că, inițial, a fost internat într-un spital municipal, însă ulterior a fost transferat într-o altă instituție medicală. Acesta nu a precizat nici de această dată ce fel de accident a suferit, însă a criticat „manipulările” la acest subiect. „Nu am participat la nicio petrecere și nu am avut niciun fel de stări care mi se invocă intenționat, iar asta am mai demonstrat atunci când, la fel, se manipula pe acest subiect. Se manipulează cu locul și țara unde a avut loc incidentul, nu mai vorbesc despre cauze, ceea ce este un fals”, a spus el. În seara zilei de 18 august, Ceban a anunțat că a trecut printr-o intervenție chirurgicală care a durat aproape șapte ore.

Pe 10 septembrie, Ion Ceban a povestit, pentru prima dată, cum s-a accidentat în vacanță. El a spus că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța după ce a alunecat în gol. Primarul a dat vina pe „infrastructura degradantă” din țara în care s-a petrecut incidentul. Deși nu a comunicat despre ce țară este vorba, Ceban a spus că aceasta „este mai ieftină decât Turcia, decât Bulgaria și decât Grecia”, iar „situația economică acolo e mai proastă de trei ori decât în Republica Moldova”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: