www.akchabar.kg

În Moldova ar putea apărea o nouă uzină metalurgică. Când, cum și de ce?

În Moldova ar putea fi construită o uzină metalurgică cu o capacitate de producere de 100 mii tone de oțel anual. Întreprinderea ar putea fi lansată în toamna anului viitor. Uzina va fi construită de compania Omnisteel, al cărei coproprietar este omul de afaceri Valentin Eșanu. Acesta a fost unul dintre organizatorii protestelor împotriva schemelor ilegale de la întreprinderea de stat Metalferos.

Un proiect de construcție a unei uzine metalurgice în raionul Strășeni a fost prezentat la Chișinău, la 1 decembrie. Potrivit proiectului, investițiile pentru construcția și deschiderea uzinei vor costitui circa 300 milioane de lei, suprafața spațiilor de producere – 12,5 mii km.p., iar la întreprindere urmează să fie deschise 250 de locuri de muncă.

Alexandru Rotaru, cofondator și directorul general Omnisteel, a anunțat că anual, Moldova are nevoie de circa 16 mii tone de oțel. De notat că în fiecare lună, în țara noastră se colectează 20-30 mii tone de deșeuri de metale, care ar putea fi utilizate pentru producerea oțelului. Se preconizează că noua uzină va produce 100 mii tone de oțel anual. Proprietarii uzinei preconizează ca pe viitor, uzina va exporta în România 5 mii tone de oțel lunar.

Potrivit afirmațiilor lui Valentin Eșanu, alt cofondator al Omnisteel, noua uzină ar putea fi deschisă în luna septembrie 2022. „La început, am căutat spații în care am putea deschide întreprinderea, dar apoi am decis că e mai bine să construim de la zero. Este ceva specific. De exemplu, pentru aceasta, este nevoie de încăperi cu înălțimea de 24 de metri”, a menționat Eșanu.

Acesta a comunicat că întreprinderea Omnisteel a achiziționat un teren de 13,5 ha, însă pentru uzină nu e nevoie de un teren atât de mare. „Autoritățile ne-au promis că ne vor susține în vederea construcției căilor de comunicații în această zonă. Și aici vor putea veni alți investitori”, a remarcat businessmanul. Terenul achiziționat de Omnisteel este în gestiunea Zonei Economice Libere Bălți.

De notat că întreprinderea Omnisteel are trei cofondatori: Valentin Eșanu (35%), Andrei Zabolotnîi (35%) și Alexandru Rotaru (30%).

La întrebarea NM, de unde sunt banii pentru construcția uzinei, Valentin Eșanu a răspuns că el finanțează cele 35% din contul fondurilor companiei sale Solifarex Plus (se ocupă de colectarea și exportul deșeurilor de metalele), iar ceilalți bani vor fi investiți de partenerii săi de la Omnisteel. În același timp, compania preconizează să solicite credite bancare.

Eșanu a mai spus că în prezent, Solifarex Plus exportă lunar 9-10 mii tone de deșeuri de metale, dar se preconizează că după deschiderea uzinei, 7-8 mii tone vor fi reciclate.

Reamintim că numele businessmanului Valentin Eșanu a devenit cunoscut pe larg acum câțiva ani. În anul 2014, Eșanu a organizat proteste lângă parlament, declarând despre scheme ilegale la întreprinderea de stat Metalferos, din cauza cărora bugetul de stat este prejudiciat anual cu sute de milioane de lei. Atunci, Eșanu se ocupa deja de afaceri ce țin de colectarea deșeurilor de metale.

El consideră că anume din cauza acestor declarații, a fost arestat în anul 2017, acuzat de evaziune fiscală și de spălare de bani. Timp de doi ani, a stat în închisoare în arest preventiv. Cel de-al treilea dosar penal împotriva sa a fost deschis pentru „construcția ilegală a unui gard”. Potrivit afirmațiilor lui Eșanu, el nu are nicio atribuție în cazul acestui gard. În dosarul respectiv, procurorul a solicitat mai întâi cinci ani privațiune de libertate pentru Eșanu, iar mai târziu a renunțat la acuzațiile sale. În anul 2019, cazul lui Eșanu a fost inclus în declarația APCE „cu privire la eliberarea deținuților politici”. Iar în anul 2020, a fost inclus în lista „dosarelor politice” care au fost verificate de Procuratura Generală. În urma verificărilor, dosarul a fost închis la etapa anchetei.

După schimbarea guvernării în țară și după demonopolizarea pieței exportului de metale, Eșanu a început să exporte deșeuri de metale în Turcia.

În prezent, de reciclarea deșeurilor de metale în Moldova se ocupă doar „Uzina Metalurgică Moldovenească” din Râbnița (stânga Nistrului). Potrivit informațiilor uzinei, în anul 2020, aceasta a produs 465 mii tone de oțel și peste 450 mii tone de metal laminat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

O fabrică chimică și un depozit de petrol din Rusia au luat foc, în urma unor atacuri (VIDEO)

Ucraina a lansat un atac aerian masiv teritoriul Federației Ruse în noaptea de 13 spre 14 iunie. Armata ucraineană a lovit o fabrică chimică în regiunea Tula, un depozit de petrol în regiunea Iaroslavl, precum și alte ținte, scrie The Kyiv Independent.

Fabrica chimică Azot din orașul rus Novomoskovsk, regiunea Tula, a fost cuprinsă de flăcări în urma atacurilor, potrivit canalului independent de monitorizare Telegram, Exilenova Plus.

Novomoskovsk este situat la aproximativ 395 kilometri de Ucraina.

Autoritățile ruse au confirmat că Novomoskovsk a fost vizat într-un atac nocturn, dar nu au comentat asupra atacurilor raportate asupra fabricii Azot.

În timpul respingerii atacului aerian, fragmente din dronele ucrainene doborâte au căzut pe teritoriul uneia dintre întreprinderile industriale din Novomoskovsk”, a declarat guvernatorul regiunii Tula, Dmitrii Milaev.

În Rîbinsk, regiunea Iaroslav, a fost lovit un depozit de petrol și a izbucnit un incendiu în instalație ulterior, potrivi Exilenova Plus.

Regiunea Iaroslavl este situată la nord-est de regiunea Moscova, iar orașul Rîbinsk este situat la aproximativ 700 kilometri de Ucraina.

Totodată, în orașul rus Oriol, o clădire rezidențială a fost lovită, a raportat canalul independent de știri Telegram Astra.

În Viazma, regiunea Smolensk, un incendiu a izbucnit la un sit de infrastructură feroviară în timpul unui atac ucrainean, a raportat Astra.

Ucraina lovește în mod regulat infrastructura militară profund în interiorul Rusiei și în teritoriile ocupate, în încercarea de a diminua capacitatea Moscovei de a continua războiul său.

Pe 11 iunie, un incendiu a izbucnit la rafinăria de petrol Afipski din regiunea Krasnodar, după ce forțele ucrainene au lovit unitatea peste noapte.

Rafinăria de petrol este una dintre cele mai mari facilități de prelucrare a petrolului din sudul Rusiei, care produce benzină, motorină, distilate de condensat de gaz, reziduuri petroliere grele și sulf.

În noaptea de 10 iunie, rachetele ucrainene FP-5 Flamingo au lovit o fabrică militară care furniza armatei ruse componente pentru drone și rachete, în orașul Ceboksarî, Republica Ciuvașia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: