OMS: În 2023, circa 8,2 milioane de oameni de pe întregul glob au fost diagnosticate cu tuberculoză

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat un raport în care se menționează că, anul trecut, aproximativ 8,2 milioane de oameni au fost diagnosticați cu tuberculoză. Aceasta este cea mai mare rată care s-a înregistrat din 1995, când OMS a început să monitorizeze incidența tuberculozei la nivel mondial. 

Potrivit raportului OMS, specialiștii spun că anul trecut tuberculoza a devenit din nou principala cauză infecțioasă de deces. OMS a identificat cinci factori-cheie care contribuie la creșterea incidenței tuberculozei: malnutriția, infecția HIV, dependența de alcool, fumat și diabet. Cele mai afectate țări sunt India (26 % din totalul cazurilor), Indonezia (10 %), China (6,8 %), Filipine (6,8 %) și Pakistan (6,3 %). Aproximativ 55 % dintre cei care se îmbolnăvesc sunt bărbați, 33 % – femei, iar 12 % – copii și adolescenți.

OMS a atras atenția asupra subfinanțării proiectelor cu privire la prevenirea și tratarea tuberculozei, în special în țările cu venituri mici și medii, care reprezintă 98% din povara tuberculozei. În plus, cercetarea în domeniul tuberculozei continuă să fie grav subfinanțată la nivel mondial, ceea ce împiedică dezvoltarea de noi mijloace de diagnosticare, medicamente și vaccinuri.

„Ne confruntăm cu provocări serioase: lipsă de finanțare, povara financiară grea asupra pacienților, schimbările climatice, conflictele armate, migrația, pandemiile și tuberculoza rezistentă la medicamente. Trebuie să reunim urgent toate sectoarele și părțile interesate pentru a aborda aceste provocări”, a declarat directorul Programului mondial privind lupta cu tuberculoza al OMS, Tereza Kasaeva, potrivit raportului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Ceban anunță protest la ANRE în ziua examinării noului tarif la gaz: „Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie” VIDEO

Ion Ceban, primarul Chișinăului și liderul „Mișcării Alternative Naționale” (MAN), a anunțat un protest în fața sediului Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), față de creșterea tarifelor la resursele energetice. Manifestația va fi organizată luni, 28 septembrie, la ora 10:00, în timp ce ANRE urmează să se întrunească pentru a aproba majorarea tarifului la gaz.

„Luni, la ora 10:00, la ANRE, voi fi prezent eu și 100 de colegi de-ai mei de la MAN, în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc. Această instituție este direct responsabilă, ca și toți cei de la guvernare, de aceste creșteri la gaz, la căldură și la multe altele. Cred că ar fi timpul să vină și mulți alți oameni, fie din partidele politice parlamentare, extraparlamentare, oameni de bună credință. (…) Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie”, a transmis Ion Ceban într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Amintim că Energocom a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru gazele naturale de la 20,30 lei la 26,25 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA. Potrivit proiectului de decizie al ANRE, însă, tariful ar urma să crească până la 26,14 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA.

ANRE va examina proiectul de decizie privind noul tarif pe 28 septembrie.

Începând cu 1 septembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova achită 20,30 lei pentru un metru cub de gaze naturale, inclusiv TVA. Tariful anterior era de 14,42 lei pentru un metru cub.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: