AFP

ONU: mii de locuitori din Gaza au pătruns în depozitele cu ajutoare umanitare 

Mii de locuitori ai Fâșiei Gaza au pătruns pe 28 octombrie în depozitele și centrele de distribuție a ajutoarelor, luând făină și alte provizii de primă necesitate. O declarație în acest sens a fost făcută de Agenția Organizației Națiunilor Unite (ONU) de ajutorare și lucrări pentru refugiații palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), relatează novayagazeta

Acesta este un semn îngrijorător că ordinea civilă începe să fie încălcată după trei săptămâni de război și blocada Gazei. Oamenii sunt speriați, furioși și disperați. Tensiunea și teama cresc din cauza întreruperii comunicațiilor telefonice și prin internet. Oamenii simt că sunt singuri, separați de familiile lor din Gaza și de restul lumii”, a spus directorul pentru afaceri al UNRWA din Fâșia Gaza Thomas White.

AFP

Potrivit organizației, până în prezent, puțin peste 80 de camioane cu ajutor umanitar au ajuns în Gaza timp de o săptămână. Pe 28 octombrie, din cauza întreruperii comunicațiilor, în regiune nu a ajuns nici un convoi.

Livrările se epuizează, iar ajutorul umanitar transportat cu camionul în Fâșia Gaza din Egipt este insuficient”, au declarat reprezentanții UNRWA.

Organizația a adăugat că „nevoile populației sunt enorme”.

Potrivit Reuters, capacitatea UNRWA de a furniza ajutor umanitar Fâșiei Gaza este în mare măsură îngreunată de bombardarea în curs a regiunii, în rezultatul căreia cel puțin 50 de angajați ai organizației au fost uciși.

În această dimineață, comunicațiile mobile au revenit în Fâșia Gaza, a informat organizația NetBlocks. The New York Times a scris anterior, cu referire la surse, că Israelul a ascultat sfatul secretarului american al Apărării și nu a început încă să desfășoare operațiunea terestră la scară largă în Fâșia Gaza, limitându-se la operațiuni de asalt. În dimineața zilei de 28 octombrie, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că forțele armate au intrat în Gaza ca „a doua parte a războiului”, dar nu a numit aceste acțiuni o invazie la scară largă.

***

Amintim că în Israel a fost decretată stare de război din 8 octombrie – la o zi distanță după ce gruparea teroristă Hamas a început să lanseze atacuri asupra acestei țări din Fâșia Gaza, teritoriu pe care-l controlează. În replică, armata israeliană a început să bombardeze Fâșia Gaza.

Ambasadorul Moldovei în Israel Alexandr Roitman declara că, oficial, în Israel se află circa 13 000 cetățeni moldoveni: 7000 în construcții și 5000 îngrijiri la domiciliu. În Fâșia Gaza se aflau oficial circa 100 de moldoveni.

Un cetățean moldovean, în vârstă de 35 de ani, și-a pierdut viața în Israel. Anunțul a fost făcut în dimineața zilei de 11 octombrie de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. Potrivit Chișinăului, moldoveanul lucra în apropierea zonei de conflict.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Popșoi spune că salariul unui tânăr diplomat este „rușinos”: nici pe departe nu este „dolce vita”

Vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, susține că salariile diplomaților din Moldova, în special ale celor aflați la început de carieră, sunt prea mici și descurajează specialiștii să rămână în sistem. Oficialul a declarat, într-un interviu pentru Moldova 1, că, în pofida percepției potrivit căreia „diplomația ar fi un fel de „dolce vita””, realitatea este cu totul alta. Salariul unui tânăr diplomat de la Chișinău este, în opinia sa, „rușinos”.

„Chiar dacă există o iluzie și o preconcepție că diplomația ar fi un fel de „dolce vita”, nu este nici pe departe așa. Ne uităm pe cifre. Indemnizațiile diplomaților noștri nu a crescut din 2018. Deci, opt ani de zile, cu toată inflația care s-a întâmplat nu doar la noi, dar și în țările în care lucrează, face remunerarea nu tocmai competitivă și asta descurajează foarte multă lume bună să rămână în sistem. Același lucru e valabil și în cazul tinerilor specialiști. Dacă ne uităm care e salariul unui tânăr diplomat aici, la centrală, e rușinos, dacă îmi permiteți”, a declarat Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Dimensiunea Diplomatică” de la postul public de televiziune.

Mai mult, ministrul de Externe consideră că actualul sistem diplomatic „penalizează familiile” diplomaților, în special copiii acestora.

„Atunci când îți ei copiii într-o misiune și copilul e în clasa a patra, dar ești nevoit să îl dai la școală de limbă chineză în clasa a cincea, după care peste trei ani revine înapoi în Republica Moldova – cum vă imaginați reușita academică a unui copil care studiind în limba română e nevoit după asta să studieze în limba chineză, sau arabă, estoniană, maghiară, după care revine acasă și pleacă iarăși cu părinții în altă misiune? Sistemul nostru diplomatic, cu mare regret, penalizează familiile, penalizează copiii, pentru că nu aveam resursele necesare, așa cum au alte state, să ofere posibilitatea de a studia în școli cu predare într-o limbă internațională. E dureros să recunoaștem că diplomația noastră penalizează familiile, neoferind sprijin necesar diplomaților noștri”, a explicat oficialul.

Popșoi a mai precizat că și-a propus să convingă colegii din Guvern și Parlament să acorde mai mult sprijin sistemului diplomatic.

***

Reamintim că, în iulie 2024, Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de modificare a Legii cu privire la serviciul diplomatic, propus de PAS. Varianta inițială prevedea acordarea unei indemnizații de până la 700 de euro pe lună pentru studiile fiecărui copil al diplomaților detașați în misiuni, cu vârsta de până la 23 de ani și necăsătorit. Guvernul a avizat însă o variantă mai restrânsă: până la 500 de euro lunar și doar pentru copiii cu vârsta de până la 18 ani. Cheltuielile erau estimate la aproximativ 1,72 milioane de lei pe lună pentru circa 123 de copii.

Inițiativa a provocat critici din partea opoziției și în spațiul public. La scurt timp, ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a anunțat că proiectul va fi suspendat din cauza „reacției virulente”, iar autoritățile vor căuta alte soluții pentru sprijinirea familiilor diplomaților.

Indemnizațiile acordate diplomaților aflați în misiuni peste hotare au fost majorate ultima dată în octombrie 2018. Acestea sunt achitate suplimentar salariului de funcție. Potrivit ZdG, cea mai mare indemnizație stabilită atunci, de 4.600 de euro, i-a revenit ambasadorului Republicii Moldova în Japonia.

Mihai Popșoi conduce Ministerul Afacerilor Externe din ianuarie 2024, după demisia lui Nicu Popescu, și și-a păstrat funcția în guvernele Recean, Munteanu și Tofan. PAS, formațiune din care face parte și Popșoi, se află la guvernare din 2021.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: