parlament.md

Opoziția face front comun: Dodon, Caraman, Costiuc, Usatîi și Vartanean cer PAS să renunțe la proiectul care instituie „ora votului” în Parlament

Deputatul socialist, Igor Dodon, a anunțat că „toate fracțiunile de opoziție au semnat o declarație comună” prin care „condamnă ferm tentativa PAS de a modifica regulamentul Parlamentului și de a restrânge drepturile deputaților”. În declarație se menționează că „modificările propuse contravin Constituției” și „standardelor europene”. Anterior, pentru NM, reprezentanții Parlamentului au declarat că proiectul se află încă în elaborare și că propunerile au venit inclusiv din partea unor deputați din opoziție. În contextul declarației comune, NM a solicitat un comentariu de la reprezentanții Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS).

„Toate fracțiunile de opoziție au semnat o declarație comună prin care condamnăm ferm tentativa PAS de a modifica regulamentul Parlamentului și de a restrânge drepturile deputaților. Considerăm că aceste modificări reprezintă o încălcare gravă a Constituției, o lovitură asupra pluralismului politic și o amenințare la adresa dezbaterii democratice în Parlament. Nu vom permite transformarea Legislativului într-o instituție subordonată intereselor unei majorități trecătoare”, a scris președintele fracțiunii parlamentare a „Partidului Socialiștilor”, Igor Dodon, pe o rețea de socializare, atașând și declarația.

În declarație se menționează că „majoritatea parlamentară obținută de PAS în urma unor alegeri contestate continuă încercarea de a-și păstra controlul total asupra instituțiilor statului”. Potrivit semnatarilor, se „recurge la o nouă metodă de limitare a opoziției” prin „modificarea Regulamentului Parlamentului cu scopul vădit de a restrânge drepturile deputaților și de a transforma procesul legislativ într-o formalitate tehnică”. Semnatarii au mai declarat că „aceste modificări reprezintă o încercare directă de uzurpare a puterii legislative și de reducere la tăcere a reprezentanților a sute de mii de cetățeni”.

„Ne adresăm majorității să renunțe la aceste tentative neconstituționale și partenerilor externi să nu rămână indiferenți în fața degradării democrației parlamentare. Modificările propuse contravin Constituției, standardelor europene și principiilor bune guvernări. Parlamentul trebuie să rămână spațiul dezbaterii libere, al pluralismului politic și al reprezentării democratice”, se mai arată în declarație.

Declarația a fost semnată de Igor Dodon, în calitate de reprezentant al fracțiunii PSRM; de președinta fracțiunii Partidului Comuniștilor, Diana Caraman; de președintele fracțiunii „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc; de președintele fracțiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi; și de liderul fracțiunii „Alternativa”, Gaik Vartanean.

NM a solicitat un comentariu de la reprezentanții PAS.

Facebook/Igor Dodon
Facebook/Igor Dodon
Facebook/Igor Dodon

Parlamentul ar putea introduce o „oră a votului”, iar timpul de intervenție al deputaților la tribuna centrală ar putea să fie limitat. Acestea sunt principalele modificări la Regulamentul Legislativului propuse de partidul de guvernare. Majoritatea parlamentară a declarat că schimbările sunt necesare pentru modernizarea procedurilor și accelerarea procesului legislativ.

Anterior, contactați pentru o reacție, reprezentanții Parlamentului au declarat că proiectul se află încă în elaborare și că propunerile au venit inclusiv din partea unor deputați din opoziție. Potrivit lor, modificările propuse „sunt inspirate din practica altor instituții legislative”: „Orice parlament instituie prevederi de funcționare a Parlamentului, care să asigure ca procesul legislativ să fie unul ordonat, organizat și eficient”.

NewsMaker a intrat în posesia draftului elaborat de PAS – încă nepublicat oficial – și a explicat ce prevede documentul.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: