Andrei Mardari | NewsMaker

Opt zile, dintre care una săptâmâna trecută: Buzu anunță că și-a luat concediu pentru campania electorală

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat că și-a luat concediu pentru a se implica în campania electorală. Anunțul a fost făcut pe 9 septembrie, deși Buzu, potrivit datelor prezentate, se afla în concediu și într-o zi din săptămâna trecută. Precizările vin la câteva zile după ce ministrul, care face campanie pentru PAS deși nu figurează pe lista candidaților la parlamentare, a ajuns în centrul unui scandal, când, la o întâlnire cu cetățenii, a afirmat că alegerile parlamentare vor arăta dacă „suntem popor sau suntem bîdle”, solicitând ulterior scuze public pentru afirmațiile sale.

„Pe 3 septembrie am solicitat și mi-a fost aprobat concediu din cont propriu și neplătit pentru 8 zile calendaristice – la datele de 4, 9, 11, 15, 16, 22, 23 și 25 septembrie – pentru a mă implica în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025”, a scris Buzu pe Facebook.

Totodată, ministrul a precizat că, „pentru respectarea principiilor transparenței și a separării clare dintre funcția publică și activitățile politice”, a informat în scris observatorii acreditați de Comisia Electorală Centrală.

„Pe durata concediului, atribuțiile de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale vor fi exercitate de secretarul general, pentru a asigura buna funcționare a instituției”, a menționat oficialul.

Facebook/Alexei Buzu

Amintim că ministrul Alexei Buzu a ajuns în centrul unui scandal după ce, la o întâlnire cu cetățenii din satul Pelenia, raionul Drochia, a afirmat că alegerile parlamentare vor arăta dacă „suntem popor sau suntem bîdle”. Un video cu afirmația oficialului a fost publicat de Natalia Ixari, consiliera primarului capitalei, pe 7 septembrie.

Declarația ministrului a generat un val de critici din partea mai multor concurenți electorali: unii au catalogat expresia drept „limbaj stradal”, iar alții au anunțat că vor sesiza Comisia Electorală Centrală (CEC). În reacție, Buzu, care face campanie pentru PAS, deși nu figurează pe lista candidaților la parlamentare, a spus că imaginile video ar fi fost „scoase din context” și ar avea scopul „de a semăna confuzie” în rândul cetățenilor.

Președinta CEC, Angelica Caraman, a declarat pentru presă că instituția nu a recepționat nicio sesizare sau contestație în legătură cu declarațiile lui Alexei Buzu, dar că va examina cazul în eventualitatea în care o astfel de plângere va fi depusă.

Pe 8 septembrie, Buzu a cerut scuze public, menționând că a greșit și că a utilizat „un cuvânt nepotrivit” care a jignit.

***

Pe 29 august, în Republica Moldova a început campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. 

Precizăm că șapte miniștri din Guvernul Recean și-au suspendat activitatea pe durata campaniei electorale. Alexei Buzu nu face parte din această listă. Menționăm că cei șapte miniștri sunt candidați la funcția de deputat.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Hotel în loc de Penitenciarul nr. 13?/ Transnistria acuză SIS/ Cine e în spatele atacului cibernetic?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Autoritățile suspectează implicarea altor state în atacul cibernetic
— Date personale, în mâna hackerilor. Ce pot face cetățenii?
— Directoarea Agenției de Guvernare Electronică pleacă din funcție
— Diaconu, despre atacul cibernetic: Riscuri financiare mici, dar trebuie să fim vigilenți
— CEC: Atacul cibernetic nu a afectat datele alegătorilor
— Asociația Băncilor din Moldova: Banii sunt în siguranță
— Ozerov: Rusia va depune eforturi pentru livrarea gazelor în Transnistria
— Călătoriile cu microbuzele urbane din Transnistria se scumpesc
— Tiraspolul acuză SIS de pregătire a unei „provocări” la un miting
— Compensațiile la căldură, cu sprijinul FMI?
— Tofan vrea hotel în locul Penitenciarului nr. 13. Ce cred chișinăuienii?
— Profesorii care vor preda în română în Găgăuzia și Taraclia vor primi 200.000 de lei
— Gagauz a depus plângere la poliție din cauza conturilor de TikTok
— Petru Vlah promite să restabilească atribuțiile Găgăuziei și să creeze locuri de muncă
— Ce se întâmplă cu coletele comandate până la 1 noiembrie?
— Dosarul Ludmilei Vartic: „Procesul-verbal nu poate fi scos din context”
— Asistența medico-socială: Rezultatele parteneriatului de 20 de ani dintre Swiss TPH și Republica Moldova
— Primul deces cauzat de gripă în acest sezon

Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: