Organizatorii incendierilor în serie a autocarelor unei companii din Ceadîr-Lunga, trimiși în judecată

Organizatorii incendierilor în serie a autocarelor ce aparțineau unei companii concurente de transport din Ceadâr-Lunga, vor compărea pe banca acuzaților. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a finalizat urmărirea penală și a expediat dosarul de învinuire a celor doi în judecată.

Potrivit probatoriului, organizatorii crimelor sunt doi chișinăuieni, de 35 și 39 de ani, care administrau activitatea unei firme concurente de transport internațional de pasageri.

În acțiunile acestora, procurorii au reținut organizarea și dirijarea acțiunilor criminale ale altor trei persoane (doi foști polițiști și un civil), care au incendiat șase autocare ale unei companii naționale, specializate în transportul internațional de pasageri, precum și o acțiune de huliganism asupra acestora.

Crimele au avut loc în intervalul lunilor ianuarie – aprilie 2019, în timp ce autocarele firmei concurente staționau în parcările din 3 state: Cehia – 2 autocare, Rusia – un autocar, iar alte 3 autocare – în Republica Moldova.

Potrivit estimărilor, suma prejudiciului cauzat părţilor vătămate prin acțiunile criminale ale inculpaților, se cifrează la peste 2,9 milioane de lei.

Acum un an, Procuratura i-a deferit justiției pe ceilalți trei membri ai acestui grup criminal organizat – executorii incendierilor, dosarul lor fiind pe rolul instanței de judecată.

Potrivit legii, pentru distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor, prin incendiere, organizatorii grupului criminal riscă până la 6 ani închisoare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) „Sărutul morții” lui Dodon/ Crește impozitul pe imobile?/ Chișinăul distruge economia Transnistriei?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Impozitele pe imobile ar putea crește? Răspunsul unui expert
— Tiraspolul acuză Chișinăul de recunoașterea unui „război economic”
— Nosatîi confirmă: tânărul care ar fi agresat o pensionară din Căușeni este militar
— Al 95-lea incident: o nouă dronă, observată deasupra Moldovei
— Irina Gutnic anunță că revine la Primăria Chișinău
— Ploi și temperaturi în creștere, din cauza unui ciclon
— Șase elevi, exmatriculați de la Colegiul UTM după ce au agresat un tânăr
— Ivan Țurcan, noul secretar de stat al Guvernului responsabil de reintegrare
— Plafonul de consum al electricității scutite de TVA, majorat la 150 kWh
— CC: „Amendamentul von Hebel”, neconstituțional
— Promo-LEX: reclame netransparente și mesaje manipulatoare în Găgăuzia
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: