pdm.md

„Pâine nu-i, în schimb avem circ”. PDM condamnă reținerea fostului șef al ASP Sergiu Răilean

Partidul Democrat din Moldova (PDM) condamnă atacurile autorităților împotriva vicepreședintelui PDM Sergiu Railean și consideră „abuzive și nefondate”, acțiunile împotriva acestuia. Este reacția PDM, după ce Răilean a fost reținut pe 17 noiembrie, pentru abuz și depășirea atribuțiilor de serviciu.

„PDM este convins că show-urile organizate de noua guvernare cu percheziții și intimidări au ca scop deturnarea agendei publice și distragerea atenției populației de la adevăratele probleme ale oamenilor: dublarea tarifului la gaz și creșterea continuă a prețurilor la majoritatea produselor, precum și ineficiența gestionării crizei pandemice. Aceste acțiuni disproporționate demonstrează că din păcate cu pâinea stăm prost, iar cu circul , dimpotrivă, foarte bine”, menționează PDM.

Democrații califică acțiunile de astăzi „ derapaje antidemocratice” și se arată siguri că Sergiu Railean își va demonstra nevinovăția.

Amintim că fostul director al Agenției Servicii Publice (ASP), vizat într-o anchetă desfășurată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a fost reținut pentru abuz și depășirea atribuțiilor de serviciu, urmare a perchezițiilor din dimineața de 17 noiembrie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Femeia care a acuzat militari ucraineni că torturează oameni într-o casă de lângă Kiev a fost reținută. Budanov: „Există corespondență, există fotografii”

Femeia care a venit cu o ambulanță la casa folosită de Garda Națională a Ucrainei din Petropavlivska Borșceahivka și a denunțat presupusa deținere ilegală a unor persoane a fost reținută. Anunțul a fost făcut pe 3 noiembrie de șeful Oficiului Președintelui Ucrainei, Kirilo Budanov, pentru TSN, scrie Unian. Acesta susține că femeia ar fi pregătit acțiunea cu câteva zile înaintea confruntărilor violente din noaptea de 2 spre 3 noiembrie.

Potrivit lui Budanov, femeia și șoferul de pe ambulanță ar fi cercetat zona cu cel puțin trei zile înainte de incident. Șeful Oficiului Președintelui Ucrainei spune că în telefonul acesteia au fost găsite fotografii și mesaje schimbate cu unele canale de Telegram.

„Se pregătea o acțiune premeditată. Există corespondență, există fotografii. Există corespondență cu anumite canale de Telegram care au început distribuirea în masă a tuturor acestor informații”, a declarat Budanov.

Oficialul ucrainean a precizat că scopul presupusei acțiuni nu este deocamdată clar: „Fie din motive personale: pentru a-și crește popularitatea sau pentru a câștiga anumite sume de bani. Dar apare întrebarea cine plătește bani pentru asemenea servicii. Sau, posibil, cu un alt scop, îndreptat împotriva statului”.

Budanov a mai spus că persoanele din casă care aveau nevoie de îngrijiri au fost internate. „Majoritatea lor, după cum s-a dovedit, nu aveau nevoie de niciun fel de îngrijiri medicale”.

Femeia a fost identificată de jurnaliști drept Valentina Molodaia, proprietara unei clinici de chirurgie plastică și estetică. Potrivit „ Следствие.инфо”, ambulanța cu care a venit purta siglele unui serviciu medical care nu mai funcționează din 2023. Proprietarul companiei a declarat că vânduse vehiculul în 2024. Molodaia a calificat informațiile despre ea drept „bârfe” și a declarat că medicii clinicii sale au licență.

Separat, Biroul de Stat de Investigații a deschis un dosar penal în urma confruntărilor din Petropavlivska Borșceahivka, pentru presupusa depășire a puterii sau a atribuțiilor de serviciu de către o persoană cu funcție de răspundere din cadrul armatei.

Amintim că, în seara de 2 noiembrie, aproximativ o sută de persoane s-au adunat lângă casa folosită de Garda Națională, după ce pe rețelele sociale au apărut informații despre oameni care ar fi ținuți în subsol și torturați. Protestul a degenerat în violențe: au fost vandalizate și răsturnate mașini de poliție, iar lângă clădire a izbucnit o bătaie în masă.

Poliția a negat că în locuință ar fi deținute ilegal persoane. Garda Națională a confirmat însă că patru militari prezentau traumatisme și au fost trimiși la spital, fără să precizeze când și în ce împrejurări au fost răniți. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: