realitatea.md

Papa Francisc, către ministrul de externe ucrainean: „Sunteți urmașii marii Rusii”. Cum îl justifică Vaticanul

Papa Francisc a ținut un discurs online, pe 25 august, la un eveniment organizat de biserica catolică Sfânta Ecaterina din Sankt Petersburg. Într-o adresare către purtătorul de cuvânt al Ministrului de Externe ucrainean Oleg Nikolenko, Papa a lăudat trecutul imperialist al Rusiei. Ulterior, Vaticanul a venit cu precizări în acest sens, insistând că acesta nu a intenționat niciodată să încurajeze agresiunea rusă modernă, informează BBC. 

Mesajul Papei Francisc către tinerii ruși

Papa Francisc a transmis un text în care i-a încurajat pe tinerii ruși să fie „artizani ai păcii” și să promoveze reconcilierea „în această iarnă de război”. Însă, în remarcile sale, Francisc le-a spus tinerilor ruși să-și amintească mereu trecutul.

„Nu uitați niciodată de moștenire. Sunteți urmașii marii Rusii: marea Rusie a sfinților, a domnitorilor, marea Rusie a lui Petru I, a Ecaterinei a II-a, acel imperiu – mare, educat, cu mare cultură și mare umanitate. Nu renunțați niciodată la această moștenire. Sunteți urmașii marii Mame Rusia, faceți un pas înainte. Și mulțumesc – mulțumesc pentru felul vostru de a fi, pentru felul vostru de a fi ruși”, a declarat Papa Francisc la eveniment.

Patriarhul Ucrainei s-a plâns de remarcile Papei

Vaticanul și Secretariatul de stat al Sfântului Scaun, din Ucraina, au luat poziție după ce liderul greco-catolic al Ucrainei, Patriarhul Sviatoslav Șevciuk, s-a plâns de remarcile Papei Francisc.

Patriarhul Ucrainei Sviatoslav Șevciuk a spus că referirea Papei la liderii imperiali ai Rusiei „înseamnă cel mai rău exemplu de imperialism rus și naționalism extrem. Ne temem că aceste cuvinte sunt înțelese de unii ca o încurajare a acestui naționalism și imperialism, care este adevărata cauză a războiului din Ucraina”.

Justificările Vaticanului

Ambasada Vaticanului la Kiev a spus că vorbele Papei Francisc au fost interpretate greșit și au fost scoase din context, spunând că Francisc nu a încurajat niciodată „idei imperialiste”.

„Dimpotrivă, el este un adversar convins și critic al oricărei forme de imperialism sau colonialism, între toate popoarele și în orice situație”, a precizat ambasada, într-un comunicat.

Mai târziu, și purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a spus că Papa a vrut doar să aprecieze aspectele pozitive ale istoriei spirituale și culturale ale Rusiei.

„Papa a intenționat să încurajeze tinerii să păstreze și să promoveze tot ceea ce este pozitiv în marea moștenire culturală și spirituală a Rusiei și, cu siguranță, nu să exalte logica imperialistă și figurile guvernamentale menționate ca repere ale perioadelor istorice”, a justificat Vaticanul declarațiile Papei.

Reacția Kremlinului

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov a lăudat „înțelegerea profundă” de către Papă a istoriei Rusiei.

„Papa cunoaște istoria Rusiei și acest lucru este foarte bun. Este cu adevărat adânc, are rădăcini adânci. Această moștenire trebuie să fie adusă în mod constant tinerilor noștri, amintindu-le de asta”, a spus Peskov. 

***

Conducătorii ruși menționați de Papă sunt figuri controversate în Ucraina, mai ales după invazia la scară largă inițiată de Rusia împotriva Ucrainei. În iunie 2022, Putin însuși s-a comparat cu Petru I, susținând că el nu a cucerit, ci „returnează” teritoriile presupuse aparținând inițial Rusiei. (Petru I a dus un război cu Suedia mai bine de 20 de ani, iar parte din teritoriile pe care le-a cucerit, care sunt acum teritoriile Estoniei și Letoniei, nu au aparținut niciodată statului său).

Această declarație a lui Putin este considerată prima sa admitere că obiectivele războiului său s-au schimbat și includ adăugarea de teritorii, întrucât pe 24 februarie, el nu a spus acest lucru.

Ecaterina a II a cucerit cu forța multe dintre ținuturile care alcătuiesc teritoriul Ucrainei moderne, în primul rând Crimeea și coasta Mării Negre. Tot sub stăpânirea ei, aceste pământuri au fost numite Novorossia, cuvânt pe care propaganda rusă îl folosește din 2014.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Premierul Tofan, mesaj pentru investitorii din România: „La Chișinău aveți un Guvern pro-business”

Premierul Vasile Tofan îndeamnă companiile românești să își extindă investițiile în Republica Moldova. Mesajul a fost transmis la o masă rotundă organizată în cadrul Moldova Business Week 2026, la care au participat peste 60 de reprezentanți ai companiilor din România, potrivit unui comunicat al Guvernului.

„La Chișinău aveți un Guvern pro-business. Vom fi un partener al investitorilor și ne dorim ca astfel de întâlniri să se transforme în cât mai multe companii care aleg să investească și să se dezvolte în Moldova”, a spus prim-ministrul.

În cadrul discuțiilor, șeful Guvernului de la Chișinău a trecut în revistă avantajele pentru investitori, între care: impozitul de 12% pe profit și cota de 0% pentru profitul reinvestit în cazul companiilor cu venituri de până la 200 de milioane de lei. Totodată, Guvernul anunță că își propune să continue reducerea birocrației și simplificarea interacțiunii companiilor cu statul.

Premierul a vorbit și despre recunoașterea certificărilor profesionale obținute în Uniunea Europeană, una dintre dificultățile discutate cu investitorii. „Dacă ai un certificat în UE, inclusiv în România, intenția noastră este să îl echivalăm. Ca direcție, viziunea noastră este ca ceea ce este autorizat în UE să fie recunoscut și în Moldova”, a mai declarat premierul conform comunicatului citat.

Premierul a încurajat, de asemenea, fondurile de investiții cu prezență regională, inclusiv cele care operează din România, să includă Republica Moldova în destinațiile lor investiționale.

Potrivit datelor oficiale, România este principalul partener comercial al Republicii Moldova. Comerțul bilateral cu mărfuri se ridică la circa 3,16 miliarde de euro, iar România este piața de desfacere pentru 29% din exporturile moldovenești. Investițiile românești în Republica Moldova sunt estimate la 442 de milioane de euro, iar în țara noastră activează peste 1.700 de companii cu capital românesc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: