Pariuri pe bani în SUA: cine primul ia COVID-19? Un bărbat de 30 de ani a murit, fiind sigur că virusul nu există
Full Article 2 minutes read

Pariuri pe bani în SUA: cine primul ia COVID-19? Un bărbat de 30 de ani a murit, fiind sigur că virusul nu există

Un bărbat de 30 de ani din Statele Unite s-a infectat cu noul coronavirus după ce a participat cu bună știință la o „petrecere COVID” găzduită de o persoană infectată. Tânărul a murit săptămâna aceasta într-un spital din Texas.

„Cred că am făcut o greșeală. Am crezut că e o farsă, dar nu e” – acestea au fost ultimele cuvinte ale pacientului de 30 de ani care a murit săptămâna aceasta la Spitalul Metodist din San Antonio, Texas, după ce a participat la o așa-numită „petrecere COVID”, relatează ABC News.

Dr. Jane Appleby, directorul medical al spitalului, a declarat că pacientul le-a povestit asistentelor despre petrecerea găzduită de cineva care fusese diagnosticat cu noul coronavirus. „Ideea era ca oamenii să se adune ca să vadă dacă virusul este real și dacă cineva se infectează”, a declarat Appleby.

Persoanele care merg la „petrecerile COVID” se întrec ca să vadă cine se infectează primul. De asemenea, tinerii fac pariuri pe bani privind cel care se va îmbolnăvi.

Medicul a vrut să spună povestea acestui pacient nu pentru a-i speria pe oameni, ci pentru a se asigura că înțeleg că virusul poate afecta pe oricine.

Ținutul Bexar, unde se află orașul San Antonio, are peste 18 600 de cazuri confirmate, numai vineri fiind înregistrate 923 de cazuri noi. Majoritatea celor bolnavi sunt tineri: 24 la sută au între 20 și 29 de ani, fiind urmați de categoria de vârstă 30-39 de ani (20 la sută), potrivit Departamentului Sănătății.

Dr. Appleby a confirmat că în spitalul pe care îl conduce au fost internați tot mai mulți oameni din aceste categorii de vârstă. Unii răspund la tratament și se fac bine repede, în timp ce starea altora se agravează.

Medicul a avertizat că virusul nu „discriminează” și încurajează publicul să poarte măști și să stea acasă cât mai mult posibil.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: