Andrei Mardari / NewsMaker

Parlamentul a economisit mai multă energie electrică, decât Guvernul. La ce a renunțat instituția

În ultima lună, Parlamentul a economisit 30,3% la consumul de energie electrică, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Datorită măsurilor de folosire cât mai rațională a resurselor energetice, consumul pentru luna octombrie în clădirea Parlamentului a scăzut cu peste 32 000 kW.

Reprezentanții instituției parlamentare declară că întreprind de mai mult timp o serie de măsuri pentru a reduce consumul de energie electrică.

„Începând cu vara acestui an, s-a trecut la regimul manual de conectare și deconectare a sistemului de aer condiționat, astfel încât, în lipsa persoanelor în încăpere, inclusiv în sala de ședințe plenare, sistemul nu funcționează permanent, fapt care a permis o reducere importantă a consumului de energie”, se arată în declarația reprezentanților Parlamentului.

De asemenea se menționează că a fost redus iluminatul interior: „Se utilizează, preponderent, lumina zilei, fiind stinse luminile din holuri, iar toate corpurile de iluminat utilizate sunt de tip LED”.

În afara orelor de lucru, pe timp de seară, este folosită, la necesitate, doar lumina de semnalizare, iar pe timp de noapte iluminatul în interiorul clădirii este sistat, comunică reprezentanții Parlamentului.

Totodată, s-a renunțat la iluminarea clădirii din exterior și a teritoriului adiacent pe timp de noapte. La fel, în zilele de odihnă și de sărbători toate sistemele inginerești din clădirea Parlamentului sunt deconectate (sistemul de ventilare, condiționare, iluminatul intern și extern).

Amintim că pe 1 noiembrie, și reprezentanții Guvernului au declarat că au economisit energia electrică. Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova a anunțat că, în octombrie, datorită reducerii consumului de curent în toate instituțiile guvernamentale, costurile la achitarea facturilor lunare pentru energia electrică au fost micșorate cu 23%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Transnistria: Chișinăul acuzat de „racket”/„Reprezentantul Osetiei de Sud”, din nou la Tiraspol

Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo?

Agenții economici din Transnistria vor plăti taxe din 1 septembrie Guvernul a aprobat introducerea treptată a TVA și accizelor pentru mărfurile importate din Transnistria. Din 1 septembrie, taxele vor viza alcoolul, tutunul, icrele, parfumeria, bijuteriile, blănurile și automobilele. Premierul Vasile Tofan a numit măsura „una corectă”, menționând că banii colectați vor fi folosiți pentru sprijinirea locuitorilor din stânga Nistrului — pentru sistemul de sănătate, școli, pensii și ajutoare sociale. Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a precizat că este vorba despre produse „care nu sunt de primă necesitate”. Din 1 ianuarie 2027, lista va include produsele petroliere, metalele și mineralele, iar din 1 aprilie — gazele naturale și energia electrică. Integrarea deplină a regimului fiscal este planificată până în 2030. Tiraspolul a calificat decizia drept o nouă etapă a „blocadei economice” și a acuzat Chișinăul de „șantaj politic”. Administrația nerecunoscută susține că banii colectați nu vor ajunge la locuitorii din stânga Nistrului și că responsabilitatea pentru creșterea tensiunilor îi revine părții moldovenești.

„Reprezentantul Osetiei de Sud”, din nou la Tiraspol, deși are interdicție în Moldova Între timp, la Tiraspol a reapărut reprezentantul Osetiei de Sud, Vitali Iankovski, căruia din ianuarie îi este interzis accesul în Moldova timp de cinci ani. Acesta s-a întâlnit cu Vadim Krasnoselski, iar cei doi au discutat despre cooperarea dintre cele trei entități nerecunoscute. Poliția de Frontieră a confirmat anterior că Iankovski nu a traversat punctele de trecere controlate de Chișinău. Ministerul Afacerilor Interne nu exclude că acesta a intrat sub un alt nume sau ilegal.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: