Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul de la Chișinău renunță la grupurile de prietenie cu Belarus și Rusia

Parlamentul de la Chișinău renunță la grupurile parlamentare de prietenie cu Rusia și Belarus, anunță șefa Comisiei pentru politică externă, Doina Gherman. Parlamentara a precizat, pe 6 noiembrie, că măsura va fi aplicată „pe durata războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”.

„Credem cu tărie în necesitatea menținerii grupurilor de prietenie cu statele care respectă suveranitatea, independența și integritatea teritorială a țării, precum și demnitatea umană și libertatea. Republica Moldova este o țară iubitoare de pace, care are mulți prieteni buni”, a scris Gherman pe rețele.

În ajun, președintele fracțiunii socialiștilor, Igor Dodon, a criticat excluderea Federației Ruse și a Belarusului din lista grupurilor parlamentare de prietenie cu statele străine.

„Pentru prima dată în cei 34 de ani de independență se întâmplă un caz atât de rușinos, fiind vorba despre două state de maximă importanță strategică și cu care am avut o prietenie și un schimb economic și cultural îndelungat”, se arată în comunicatul PSRM.

Republica Moldova are, în prezent, grupuri de prietenie cu parlamentele naționale din 54 de state.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

kremlin.ru

Putin a interzis scoaterea a mai mult de un 1 milion de ruble în numerar din Federația Rusă

Președintele rus Vladimir Putin a înăsprit restricțiile privind scoaterea din Rusia a rublelor în numerar. Potrivit unui decret semnat pe 29 septembrie, persoanele fizice nu vor mai putea scoate din țară peste 1 milion de ruble către statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), precum și către Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan. Pentru persoanele juridice și antreprenorii individuali, interdicția se aplică indiferent de suma transportată, relatează The Moscow Times.

Noile restricții vizează transferul de numerar în ruble către Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan.

În cazul încălcării interdicției, persoanelor fizice le va fi confiscată suma care depășește limita de 1 milion de ruble. În cazul persoanelor juridice și al antreprenorilor individuali, va fi confiscată întreaga sumă transportată.

Sunt prevăzute unele excepții. Astfel, cetățenii care scot bani din Rusia prin anumite aeroporturi internaționale desemnate de guvern vor putea face acest lucru dacă prezintă extrase bancare care confirmă retragerea întregii sume din conturile lor.

Excepții sunt prevăzute și pentru companiile care efectuează transporturi internaționale sau asigură activitatea misiunilor diplomatice și consulare ale Rusiei.

Decretul a intrat în vigoare în ziua semnării, 29 septembrie.

Restricțiile privind scoaterea rublelor în numerar din Rusia au fost înăsprite și la 1 aprilie. La acel moment, persoanelor fizice li s-a permis să scoată în statele membre ale UEE cel mult echivalentul a 100 000 de dolari în ruble, adică aproximativ 8,4 milioane de ruble, la cursul de schimb de atunci.

Prin urmare, noua limită este de peste opt ori mai mică decât cea stabilită în aprilie.

După începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, autoritățile ruse au impus și restricții privind scoaterea din țară a valutei străine. În prezent, este interzisă scoaterea unei sume mai mari de 10 000 de dolari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: