Facebook/Igor Dodon

Parlamentul se va convoca în ședință săptămâna aceasta. Ce legi vor fi dezbătute

În această săptămână, deputații se vor întruni în ședințe plenare ordinare, care ar putea avea loc joi și vineri. Anunțul a fost făcut de președintele Igor Dodon în cadrul briefingului din 9 iunie, după întrunirea cu premierul Ion Chicu și speakerul parlamentului, Zinaida Grecianîi.

„Mâine va fi convocat Biroul permanent al parlamentului pentru convocarea ședințelor plenare ordinare pentru zilele de joi și, posibil, vineri. Sunt mai multe subiecte care sunt pe agenda parlamentului. Cele mai importante: Legea privind susținerea veteranilor, care presupune poliță medicală gratuită și majorarea plăților sociale pentru văduve”, a precizat Dodon.

Șeful statului a menționat că speră ca proiectul de lege să fie votat în unanimitate de către deputați.

De asemenea, Igor Dodon a anunțat că s-a ajuns la un consens pentru votarea Legii privind activitatea ONG-urilor, una dintre condiționalitățile înaintate de UE pentru acordarea sprijinului financiar în mărime de 30 mln euro.

„Noi ne-am expus public și eu și dl prim-ministru la acest capitol. S-a găsit consens pentru modificarea unor articole care ar permite să minimizăm riscurile de implicare a forțelor externe în politica internă a R. Moldova și dacă aceste amendamente vor fi susținute, atunci legea ONG, cel mai probabil, săptămâna curent va fi votată pentru a fi transmisă la promulgare președintelui țării”, a anunțat Dodon.

Amintim că, în cadrul platformei online „Președintele răspunde” din 29 mai, Igor Dodon a declarat că, în forma actuală, Legea privind activitatea ONG-urilor contravine intereselor Republicii Moldova și nu o va promulga, chiar dacă aceasta va fi adoptată de parlament. Mai mult, șeful statului a avertizat deputații din Partidul Democrat (PDM) că aceștia vor încălca acordul de coaliție, dacă își vor da votul pentru acest proiect.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministerul Apărării al Republicii Moldova/foto simbol

Tehnică militară pe trasee: exercițiu cu participarea României în R. Moldova. Cetățenii atenționați

În următoarea perioadă, în Republica Moldova se va desfășura un exercițiu cu participarea militarilor moldoveni și români. Exercițiul va implica tehnică militară care va putea fi observată pe trasee din țară. Informațiile au fost comunicate de Ministerul Apărării al Republicii Moldova, care a precizat că activitatea face parte din Planul de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2025 și că, în cadrul acestui exercițiu, cooperarea cu militarii români există încă din 2009.

Ministerul Apărării a anunțat că, în perioada 20–31 octombrie, va avea loc exercițiul „Joint Combined Exchange Training-2025” (JCET) la Centrele de Instruire ale Armatei Naționale.

La acest eveniment, desfășurat de Armata Națională, vor participa și militari români, cu care, potrivit Ministerului, există o cooperare tradițională în cadrul acestui exercițiu, încă din anul 2009.

„Conform scenariului, militarii vor executa trageri din diferite tipuri de armament de infanterie, vor desfășura acțiuni care antrenează rezistenţa fizică şi aptitudinile de comandă, precum și ședințe de pregătire medico-militară și alte activități specifice de instruire. De asemenea, ofițerii, sergenții și soldații vor executa parașutări din categoria cu cord și cădere liberă din completele de parașutare MC-6/T11R, Safire și Sigma”, a comunicat Ministerul Apărării.

Totodată, Ministerul Apărării a atenționat cetățenii că, în contextul acestui exercițiu, tehnica militară se va deplasa din unități către centrele de instruire ale Armatei Naționale pentru a participa la antrenamente.

Instituția a precizat că exercițiul se va desfășura conform Planului de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2025.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: