Replica Media

Partidul „ȘOR” îl acuză pe Ceban de complicitate la „fărădelegile guvernării”. Reacția primarului

Președintele raionului Orhei Dinu Țurcanu, membru al Partidului „ȘOR”, l-a acuzat pe primarul capitalei că „a blocat centrul orașului” de fiecare dată când formațiunea a organizat proteste. De cealaltă parte, purtătoarea de cuvânt a edilului, Natalia Ixari a declarat că aceste declarații fac parte dintr-un „joc politic”, menit să „murdărească” imaginea lui Ion Ceban.

În cadrul mitingului organizat, pe 28 februarie, de „Mișcarea pentru popor”, din care face parte inclusiv Partidul „ȘOR”, Dinu Țurcanu a declarat că Ion Ceban se face „complice la făradelegile guvernării”.

„Cu Guvernul Gavrilița ne-a adus la dezastru. Situația în care am nimerit seamănă cu un borș înăcrit și cu prea multă sare. Ce au făcut ei? În loc să arunce borșul stricat, au schimbat ceaunul – ni l-au adus pe Recean. Cu regret, vedem că primarul capitalei, Ivan Ceban, se face complice la fărădelegile guvernării. A blocat de fiecare dată centrul orașului, sub diferite pretexte – expoziții și târguri cu câțiva oameni, pentru a nu ne permite să manifestăm pașnic”, a spus acesta.

Ulterior, purtătoarea de cuvânt a lui Ion Ceban, Natalia Ixari, a venit cu reacție la acuzațiile care i s-au adus edilului. Aceasta a declarat că „jocul politic al mai multor părți este să implice primarul Ion Ceban în manipulările lor”.

„Fiecare își face partea lui de joc, iar scopul final este de a murdări imaginea primarului. În continuare vom urmări cum părțile vor spune și vor scrie că Ion Ceban a luat o poziție sau alta. Primarul general este pentru liberă exprimare și pentru respectarea legii”, a adăugat aceasta.

De menționat că Guvernul nu a comentat deocamdată declarațiile lui Țurcanu.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari/NewsMaker

Alegerile din Găgăuzia: prezența totală a ajuns la peste 30%. Pragul de participare, depășit și în 29 de circumscripții

Peste 39 de mii de alegători și-au exprimat dreptul de vot la alegerile din Găgăuzia, ceea ce reprezintă peste 30% din numărul celor înscriși în listele electorale. Datele se regăsesc pe platforma Comisiei Electorale Centrale (CEC). Totodată, în 29 de circumscripții electorale, rata de participare a depășit pragul de 25%, fiind astfel întrunită condiția de valabilitate a scrutinului în aceste circumscripții, a anunțat președinta CEC.

„În cele 67 de secții de votare, până la ora 16:00 și-au exprimat dreptul de vot aproximativ 36 de mii de alegători, ceea ce reprezintă aproape 28% din numărul celor înscriși în listele electorale. Cea mai ridicată participare se înregistrează în circumscripția electorală Bugeac, unde au votat peste 46% de alegători. Totodată, deja în 29 de circumscripții, rata de participare la alegeri a depășit pragul de 25%, ceea ce întrunește condiția de valabilitate pentru aceste circumscripții. Cea mai scăzută prezență la moment este în circumscripția electorală Chirsova, cu o participare de peste 23%”, a declarat președinta CEC, Angelica Caraman în timpul unui briefing de presă, la ora 16:00.

Potrivit ultimelor date, peste 39 de mii de mii de alegători și-au exprimat deja dreptul de vot la alegerile din Găgăuzia, ceea ce reprezintă peste 30% din numărul celor înscriși în listele electorale.

Menționăm că în ceea ce privește pragurile de validare (prezența la vot) pentru alegerea bașcanului, în primul tur de scrutin, alegerile sunt considerate valabile dacă la vot au participat mai mult de 1/4 (25%) din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. În cazul alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, pentru ca scrutinul dintr-o circumscripție să fie declarat valabil, este necesară participarea a mai mult de 1/4 (25%) din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, în primul tur de scrutin.

Ce alte precizări a făcut CEC

Potrivit Comisiei, de la deschiderea secțiilor de votare, cea mai intensă participare s-a înregistrat în intervalul 10:00–12:00, cu 6.200, 5.500 și, respectiv, 5.200 de alegători pe oră.

La ora 14:00 s-a încheiat recepționarea cererilor pentru votarea la locul aflării, fiind înregistrate peste 1 900 cereri de votare la locul aflării. 

În total, 24 de cărți de identitate provizorii au fost solicitate și eliberate astăzi, iar 6 buletine/cărți de identitate, solicitate și confecționate anterior, au fost ridicate în cursul zilei.

Potrivit CEC, care a făcut referire la informațiile prezentate de Inspectoratul General al Poliției, până la această oră au fost semnalate 10 încălcări. Acestea vizează: agitația electorală interzisă – 3 cazuri; transportarea organizată a alegătorilor – 6 cazuri; comportament agresiv în adiacentul secției de votare – 1 caz;

***

Astăzi, 15 noiembrie, cetățenii cu drept de vot din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru a-și alege deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei și bașcanul. 

Pentru cele 35 de mandate de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei sunt înregistrați 132 de candidați. În fiecare dintre cele 35 de circumscripții uninominale va fi ales câte un deputat. Dintre candidați, 42 sunt desemnați de partide politice, iar 90 sunt independenți. 22 dintre candidați sunt femei și 110 sunt bărbați. 

Pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, în buletinul de vot sunt înscriși opt candidați: Fiodor Găgăuz, desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”; Alexandr Stoianoglo, candidat independent; Corneliu Dudnic, candidat independent; Ivan Kîlcic, desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz; Piotr Vlah, desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică; Ivanna Koksal, candidat independent; Serghei Anastasov, candidat independent; Oleg Garizan, candidat independent.

Publicul poate urmări în timp real participarea alegătorilor la alegerile din Găgăuzia. Detalii AICI. Toate cele 67 de secții de votare s-au deschis la ora 07:00 și se vor închide la ora 21:00. La vot sunt așteptați peste 129 de mii de alegători.

Asociația Promo-LEX a prelucrat 27 de incidente legate de alegerile din Găgăuzia. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: