Partidul „ȘOR”

Partidul „ȘOR” va sfida decizia autorităților, prin care este interzisă blocarea carosabilului în zilele de lucru

Partidul „ȘOR” consideră drept ilegală decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prin care protestatarilor le este permisă blocarea carosabilului doar în zilele de odihnă și pe o durată nu mai mare de patru ore. Într-o adresare video publicată în seara de 14 octombrie, deputatul Ilan Șor, cercetat penal în mai multe dosare, a anunțat că hotărârea CSE nu va fi respectată.

Potrivit parlamentarului care nu a mai fost văzut în Republica Moldova de trei ani, decizia CSE ar încălca Constituția Republicii Moldova.

„Este un act absolut ilegal, care încalcă flagrant legea supremă a țării – Constituția Republicii Moldova. Voi ne interziceți să protestăm? Adică voi ați adus poporul în pragul sărăciei, le-ați luat oamenilor ultimii bani din buzunare, obligându-i să plătească sume enorme pentru consumul de gaze naturale, energie electrică, produse alimentare și tot voi interziceți protestele?  (…) Noi catalogăm decizia CSE drept luna ilegală și neconstituțională și nu avem de gând să o respectăm. După toate câte faceți, poporul are dreptul la nesupunere civică, este în drept să nu plătească facturile și să vi le transmită vouă. Ați trecut toate liniile roșii. Noi mergem înainte!”, a anunțat Șor.

Amintim că susținătorii Partidului „ȘOR”, cărora liderul formațiunii Ilan Șor a recunoscut că le plătește transportul, continuă să protesteze în centrul Chișinăului. Pe 14 octombrie, aceștia au încercat din nou să instaleze corturi pe partea carosabilă a bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt. Poliția a intervenit pentru a-i împiedica, iar între oamenii legii și manifestanți s-au produs altercații. Diana Fetco, șefa secției comunicare și protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP) a declarat pentru NM că două persoane au fost reținute și documentate pentru huliganism. Ulterior, aceasta ar fi precizat pentru TV8 că numărul celor reținuți a ajuns la patru.

În ajun, pe 13 octombrie, membrii CSE au dispus că desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice vor fi interzise în zilele lucrătoare. În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfășurate pe o perioadă de cel mult patru ore.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ACUM ȘI DIGITAL. Aplicația Microinvest vine cu noi funcționalități pentru antreprenorii din Moldova. Gestionează-ți creditele business în ritmul tău

Când ești antreprenor, sunt situații care trebuie rezolvate azi, nu mai târziu: ai nevoie de stocuri noi sau într-o cantitate mai mare, se defectează un utilaj, apare necesitatea unei investiții în mijloace circulante sau pur și simplu vrei să introduci inovații sau optimizări în activitatea afacerii. În astfel de momente, accesul la finanțare trebuie să țină pasul cu ritmul de dezvoltare al afacerii tale.

Acum, aplicația Microinvest este disponibilă și pentru antreprenori, pentru soluții financiare rapide, la momentul oportun. Noile funcționalități digitale îți permit să-ți gestionezi mai simplu creditele și să ai acces ușor la toate informațiile necesare, direct de pe telefon.

Mai mult control asupra investițiilor și planurilor de dezvoltare, direct din telefon

Cum ar fi să ai toate datele despre creditele afacerii tale la îndemână, exact atunci când ai nevoie? Fie că ești la birou, în drum spre un partener sau între două întâlniri, aplicația Microinvest îți oferă mai multă flexibilitate și acces mai rapid la operațiunile de care ai nevoie, fără să-ți întrerupi programul.

Iată doar câteva din avantajele aplicației mobile Microinvest care deja astăzi îți pot ușura procesele:

  1. Poți depune o cerere de credit Business direct din telefon și obține resursele necesare pentru a rezolva rapid situațiile neprevăzute, astfel încât afacerea ta să-și continue activitatea.
  2. Urmărești mai ușor statutul și etapele cererilor de credit și parcurgi toți pașii necesari fără drumuri în plus și procese complicate.
  3. Găsești toate informațiile despre credit într-un singur loc. Verifici rapid detaliile creditului și graficul de plată, simplu și comod, oriunde te-ai afla.
  4. Poți solicită majorarea limitei de credit în doar câteva clickuri și obține resursele necesare pentru următoarea investiție în afacerea ta.
  5. Ai toate informațiile direct pe telefon și le poți accesa oricând ai nevoie.

Antreprenoriatul înseamnă să fii mereu cu un pas înainte. Să vezi oportunitatea, să iei decizia și să mergi mai departe. Iar soluțiile potrivite îți dau libertatea să câștigi timp, să simplifici lucrurile și te miști în ritmul tău. Aplicația Microinvest a fost creată tocmai pentru asta: să lase mai mult loc pentru ceea ce contează cu adevărat – creșterea și dezvoltarea afacerii tale.

Descarcă acum și gestionează-ți creditele în ritmul tău.

Microinvest – credite pentru antreprenori harnici

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: