Tudor Mardei | NewsMaker

PAS a „pierdut” 14 deputați timp de 3 luni. Lista completă a aleșilor care au renunțat la mandat

La aproape patru luni de la alegerile parlamentare și trei luni de la constituirea legală a noului Legislativ, 14 deputați aleși pe lista partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) au renunțat la mandatul de parlamentar. Cel mai recent anunț a fost făcut în dimineața zilei de astăzi, 26 ianuarie, de luptătoarea și campioana Anastasia Nichita.

Primele retrageri, imediat după constituirea Parlamentului

Primii opt deputați PAS s-au retras din Parlament la sfârșitul lunii octombrie, la scurt timp după validarea noului Legislativ. Majoritatea dintre ei, pentru a putea activa în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Este vorba despre:

  1. Dorin Recean, care a preluat ulterior funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență, prin decret prezidențial;
  2. Nicu Popescu, numit de președinta Maia Sandu în funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice;
  3. Vladimir Bolea, desemnat ministru al Infrastructurii în Guvernul Munteanu;
  4. Mihai Popșoi, numit ministru al Afacerilor Externe;
  5. Dan Perciun, numit ministru al Educației;
  6. Ludmila Catlabuga, numită ministră a Agriculturii;
  7. Emil Ceban, numit ministru al Sănătății;
  8. Artur Mija (a renunțat la activitatea politică).

Mandatele acestora au fost preluate de Igor Talmazan, Angela Munteanu-Pojoga, Veronica Cupcea, Veronica Briceag, Liliana Grosu, Alexandr Trubca, Gheorghe Ichim și Valeriu Carțîn, ale căror mandate au fost validate de Curtea Constituțională. Detalii – AICI.

Noi plecări, în noiembrie

Alți cinci deputați PAS au renunțat la mandat la mijlocul lunii noiembrie. Este vorba despre:

  1. Maria Acbaș;
  2. Constantin Cheianu;
  3. Roman Cojuhari, care a revenit la conducerea Agenției Proprietăți Publice;
  4. Viorel Bostan, care s-a reîntors în funcția de rector al Universității Tehnice a Moldovei;
  5. Nicolae Drăgănel.

În locul acestora au intrat în Parlament Ana Oglinda, Vladimir Rusu, Vasile Porțevschi, Oleg Canațui și Efimia Bandalac. Cine sunt noii parlamentari și cu ce averi au preluat funcțiile, vezi – AICI.

Ultima retragere

Pe 26 ianuarie, fracțiunea PAS a mai pierdut un deputat – luptătoarea Anastasia Nichita. În locul acesteia, în Legislativ ar putea ajunge Tatiana Rotari.

Reacția PAS

Contactată de NewsMaker pentru o reacție, purtătoarea de cuvânt a partidului de guvernare, Adriana Vlas, a declarat că „fiecare deputat a avut propriul motiv pentru a-și depune mandatul”.

„Fie motive de sănătate, fie dorința de a se întoarce la domeniul de activitate anterior. Toți au avut discuții sincere și bune cu conducerea PAS și rămân cetățeni activi și implicați, în viața politică și socială”, a precizat Vlas.

***

Reamintim că alegerile parlamentare au avut loc pe 28 septembrie 2025, iar noul Legislativ a fost constituit oficial pe 22 octombrie. În actualul Parlament, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) deține majoritatea, cu 55 de mandate. Din opoziție fac parte PCRM, PSRM, Alternativa, Partidul Nostru și Democrația Acasă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ŠKODA Kodiaq Smart cu 7 locuri – Alegerea inteligentă pentru familia ta

Atunci când familia crește, prioritățile la drum se schimbă: ai nevoie de mai mult spațiu, mai multă siguranță și un nivel superior de confort pentru toți cei dragi. ŠKODA Kodiaq vine în întâmpinarea nevoilor familiilor moderne din Republica Moldova cu pachetul special Kodiaq Smart 2.0 TSI 4×4, disponibil la prețul special de la 32.300 € — combinația perfectă între un SUV spațios cu 7 locuri, performanță 4×4 și dotări de clasă premium.

Spațiu generos și flexibilitate cu 7 locuri

Kodiaq Smart este proiectat pentru a face față oricărei provocări de familie. Cu o configurație versatilă de 7 locuri, automobilul oferă libertatea de a călători împreună cu întreaga familie sau cu grupul de prieteni, fără a face vreun compromis în privința spațiului de depozitare sau a libertății de mișcare. Este mașina ideală atât pentru activitățile zilnice cu copiii, cât și pentru vacanțele lungi și pline de bagaje.

Confort suprem și materiale de o calitate superioară

La interior, Kodiaq Smart își răsfață pasagerii cu o atmosferă primitoare și rafinată. Habitaclul se remarcă prin materiale premium, plăcute la atingere, finisaje de o calitate impecabilă și o izolație fonică excelentă. Fiecare detaliu a fost gândit pentru a asigura o experiență de călătorie relaxantă și confortabilă, transformând chiar și cele mai lungi drumuri într-o plăcere pentru întreaga familie.

Siguranță și aderență optimă pe orice drum cu sistemul 4×4

Pentru că siguranța familiei este întotdeauna pe primul loc, Kodiaq Smart este echipat cu un motor puternic 2.0 TSI cu 190 CP și o transmisie automată DSG, alături de un sistem performant de tracțiune integrală 4×4. Indiferent de condițiile meteo sau de starea carosabilului — de la străzile umede din oraș până la drumurile de munte sau traseele neasfaltate —, Kodiaq Smart oferă stabilitate maximă, aderență și control deplin la volan.

Echipamente inteligente incluse în oferta Smart

Pachetul Smart include dotări moderne concepute pentru a spori confortul zilnic și siguranța manevrelor:

  • TOP AREA VIEW (sistem de 4 camere): Oferă o imagine panoramică de 360° în jurul mașinii, făcând parcarea și manevrele în spații strâmte extrem de ușoare și sigure.
  • ACC – Adaptive cruise contro: Menține automat viteza si distanța față de masinile din față.
  • CLIMATRONIC instalatie de aer conditionat in 3 zone: Confort pentru toate rândurile de scaune.
  • Parbriz incalzit electric: Ierni fără griji si pornire fără să îți înghețe mâinile.
  • Garantie extinsa internationala 5 ani / 150 mii km: Îți garantăm o exploatare ușoară și fără griji a mașinii tale atât pentru acești 5 ani cât pentru perioada următoare.

Alegerea inteligentă pentru familia ta

ŠKODA Kodiaq Smart 2.0 TSI 140 kW 4×4 de la 32.300 € reprezintă cea mai bună alegere pentru familiile din Moldova care își doresc un SUV generos de 7 locuri, materiale de calitate, confort de top și capacități 4×4 remarcabile.

Află mai multe detalii despre ofertă pe site-ul oficial ŠKODA Moldova sau consultă lista de prețuri și echipări. Te așteptăm la showroom-urile ŠKODA pentru a programa un test-drive alături de familia ta!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: