Facebook/PAS

PAS a prezentat un set de măsuri pentru ieșirea din criza provocată de pandemia de COVID-19

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a prezentat, în cadrul unui briefing din 17 iunie, un set de măsuri menite să diminueze criza provocată de pandemia de COVID-19. Acestea vizează domeniile medicină, educație, protecție socială, economie, agricultură. De asemenea, au fost propuse măsuri menite să ajute moldovenii din diaspora.

Vicepreședintele PAS, deputatul Dan Perciun a enunțat următoarele măsuri pentru medicină:

1. creșterea capacității de testare până la 5 000 de persoane pe zi;

2. crearea unei Comisii de anchetă în parlament care să stabilească greșelile comise până acum și să propună soluții;

3. crearea unor echipe mobile de testare la domiciliu;

4. carantină pentru persoanele infectate, pentru ca acestea să nu infecteze alți membri ai familiei;

5. amenzi mici, dar comensurabile cu salariul mediu pe economie, aplicate tuturor celor care încalcă măsurile de carantină;

6. majorarea salariilor lucrătorilor medicali, pentru că promisiunile guvernării nu s-ar fi materializat;

7. oferirea foilor de odihnă pentru medicii care s-au tratat de COVID-19 și pentru cei implicați în tratamentul bolnavilor de COVID-19;

8. dotarea secțiilor de Terapie intensivă;

9. asigurarea medicamentelor de protecție necesare pentru lucrătorii medicali, prin achiziționarea acestora în permanență, completarea stocurilor.

Educație: 

1. părinților să li se compenseze salariul în cazul în care unul dintre ei este nevoit să stea acasă cu copiii;

2. aisgurarea urgentă cu computere pentru copiii din familii cu posibilități financiare reduse și a cadrelor didactice;

3. asigurarea cu acces la internet a elevilor și profesorilor.

Vicepreședinta PAS, Natalia Gavriliță, a prezentat setul de măsuri pentru domeniile economie și agricultură:

1. subvenționarea în proporție de 75% din salariul de bază a angajaților aflați în șomaj tehnic;

2. crearea unui fond de garantare a creditelor cu un plafon de cel puțin 2 mlrde lei pentru întreprinderile mici și mijlocii;

3. integrarea IMM-urilor locale în rețelele de producere și lanțurile valorice, prin dezvoltarea unei baze de date pentru toate serviciile și produsele care pot fi oferite de acestea;

4. stimularea turismului local prin crearea ghidurilor;

5. adoptarea câtorva proiecte de legi elaborate de PAS: cel pentru promovarea tranzacțiilor fără numerar cel privind debirocratizare și acces mai ușor la creditare;

6. adoptarea Declarației micului business, care prescrie principiile în baza cărora trebuie să fie relația dintre IMM-uri și instituțiile statului.

7. garantarea creditelor și asigurarea unei vacanțe de plată pentru agricultori, luându-se în considerare ciclul de activitate în acest domeniu;

8. compensarea pierderilor generate de secetă sau îngheț pentru culturile afectate în proporție de cel puțin 30% și sprijin pentru cumpărarea semințelor noi;

9. creșterea cu până 10% a subvențiilor pentru echipamentelor sistemelor de irigare și protecție contra calamităților;

10. lansarea unui program național de pașaportizare a lacurilor.

Pentru domeniul protecție socială, vicepreședintele PAS, deputatul Radu Marian, a propus:

1. organizarea transportului prânzului pe perioada pandemiei pentru vîrstnicii solitari și oferirea gratuită a cel puțin 10 măști de protecție;

2. amânarea ratelor la credit și a plătiților aferente pentru cei care și-au pierdut veniturile;

3. elaborarea unui plan național de recalificare a șomerilor;

4. organizarea online a ședințelor parlamentului și a consiliilor autorităților publice locale, pe perioada pandemiei;

5. asigurarea gratuită a presei la orice informație de interes public.

Diaspora

1. evidența persoanelor din diaspora care sunt în dificultate și asigurarea întoarcerii acestora în R. Moldova;

2. rambursarea costurilor biletelor de avion pentru zborurile care au fost anulate pe timp de pandemie;

3. lansarea campaniilor de informare cu privire la regulile de aflare în spațiul UE.

Potrivit conducerii PAS, banii necesari pentru implementarea acestor măsuri pot fi obținuți prin optimizarea unor cheltuieli nesemnificative care ar permite economisirea a circa 3-5 mlrde de lei, accesarea și valorificarea programelor existente de la parteneri externi, cum este UE, Banca Mondială sau FMI și acordul de macrofinanțare din partea UE.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Un consilier municipal PAS din Chișinău, obligat să publice dezmințiri după o postare în care apare Ceban: „Un nonsens”

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a câștigat în prima instanță un litigiu privind apărarea onoarei și reputației profesionale intentat împotriva consilierului municipal PAS Ion Melnic. Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, l-a obligat pe Melnic să dezmintă afirmația potrivit căreia edilul ar fi vizat în dosarul fostului director al „Spații Verzi”, Tudor Gîrbu, după o postare pe Facebook despre cauza penală, în care apărea și imaginea primarului. Într-un comentariu pentru NewsMaker, Ion Melnic a declarat că publicația sa nu menționează că edilul capitalei ar fi vizat în dosar și a precizat că va contesta decizia instanței la Curtea de Apel.

Potrivit hotărârii, cererea de chemare în judecată a fost admisă parțial. Instanța l-a obligat pe Ion Melnic să publice, în termen de 15 zile, un dezminț la ceea ce a calificat drept „informație defăimătoare”, cu următorul text: „Confirm că Ion Ceban nu este vizat în dosarul pornit în privința fostului director al Î.M. „Spații Verzi” și nu există substrat factologic suficient pentru a crede în implicarea lui”.

Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 30 de zile.

Contactat de NM, Ion Melnic a calificat decizia primei instanțe drept „un nonsens”. Consilierul municipal a afirmat că, în postarea pentru care a fost acționat în judecată, nu a susținut că Ion Ceban ar fi vizat în cauza penală a fostului șef al „Spații Verzi”, ci doar că edilul apare în imaginea care însoțește textul.

Ion Ceban nu figurează în text (textul postării – n.r.). (…) Declarații din partea mea, în text sau verbal, n-au fost făcute, că el este parte a procesului, că este și Ion Ceban vizat și așa mai departe. De asta noi considerăm că hotărârea de astăzi este lipsită de fundament juridic. Este un nonsens, pentru că mă pune să dezmint ceea ce eu n-am făcut”, a menționat el.

Ion Melnic a precizat că va contesta hotărârea în instanța de apel.

Postarea care stă la baza procesului de judecată a fost publicată pe Facebook, pe 22 mai 2025. Este vorba despre o fotografie cu ziarul Primăriei Chișinău, în care apare Ion Ceban și peste care a fost editat chipul fostului director al „Spații Verzi”, Tudor Gîrbu, și mesajul „Continuăm să furăm împreună”. Imaginea este însoțită de un text care prezintă informații ale CNA despre dosarul de abuz de serviciu în care este cercetat Gîrbu. Numele primarului nu este menționat în text.

screenshot

Precizăm că, pe 7 mai, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a dispus scoaterea de pe rol a unei alte cereri de chemare în judecată, depuse de Ion Ceban împotriva lui Ion Melnic, într-un litigiu privind libertatea de exprimare.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: