Facebook/Eugen Sinchevici

PAS dă o mână de ajutor cetățenilor care învață limba română. Trei deputați organizează o seară pentru conversații

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Eugeniu Sinchevici, Natalia Davidovici și Marcela Nistor organizează o seară pentru conversații în limba română. Inițiativa are loc în contextul Programului național de studiere a limbii române, implementat de Ministerul Educației și Cercetării. 

Parlamentarul Eugen Sinchevici a anunțat despre eveniment pe pagina sa de Facebook.

„Dar tu ce faci miercuri, 26 iulie la ora 18:00? În contextul programului de învățare a limbii române, Marcela, Natalia și cu mine am decis să organizăm o seară pentru conversații în cadrul căreia persoanele care încep să învețe limba română să poată comunica pe diverse teme cu cetățeni vorbitori de limbă română”, a menționat acesta.

În acest context, deputatul a invitat toți doritorii să se alăture evenimentului.

Acesta se va desfășura lângă clădirea Parlamentului, pe 26 iulie, la ora 18:00.

***

Precizăm că Programul național privind învățarea limbii române a fost aprobat de Guvern și se va desfășura pe parcursul anilor 2023-2025.

Cursurile de limbă română sunt destinate inclusiv adulților, care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. Aceștia vor frecventa cursurile gratis, toate cheltuielile urmând să fie acoperite din bugetul de stat. Cursurile vor fi organizate atât cu prezență fizică cât și online, în mai multe regiuni din Republica Moldova, care vor fi stabilite conform cererilor depuse de solicitanți.

Înscrieriile pentru participarea la programul național privind învățarea limbii române s-au desfășura în perioada 5 – 26 mai. Pe 7 iunie, ministerul Educației și Cercetării anunța că peste 8900 de persoane s-au înscris.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

oficial.md

Consiliul Europei: Republica Moldova, printre statele europene cu cele mai ridicate rate de încarcerare

Republica Moldova se numără printre țările europene cu cele mai ridicate rate de încarcerare, potrivit statisticilor penale anuale SPACE I pentru 2025, publicate de Consiliul Europei. Cu 245 de deținuți la 100 000 de locuitori, Republica Moldova ocupă locul al treilea în Europa, fiind depășită doar de Turcia și Azerbaidjan.

Raportul arată că la 31 ianuarie 2025, cele mai ridicate rate de încarcerare au fost înregistrate în Turcia (458 de deținuți la 100 000 de locuitori), Azerbaidjan (271) și Republica Moldova (245). Moldova este urmată de Georgia (232), Ungaria (206) și Muntenegru (200).

În ceea ce privește gradul de ocupare a penitenciarelor, Republica Moldova se află aproape de media europeană. Sistemul penitenciar moldovenesc a raportat 87 de deținuți la 100 de locuri disponibile, în condițiile în care densitatea mediană europeană este de 89 de deținuți la 100 de locuri. Spre comparație, unele state europene se confruntă cu supraaglomerare severă, precum Franța și Turcia, cu câte 131 de deținuți la 100 de locuri.

Raportul evidențiază și faptul că Republica Moldova are una dintre cele mai tinere populații carcerale din Europa. Vârsta medie a deținuților moldoveni este de 30 de ani, cea mai scăzută dintre statele analizate, în timp ce media europeană este de 39 de ani.

Totodată, 4,2% dintre deținuții din penitenciarele moldovenești au vârsta de peste 65 de ani, un procent comparabil cu cel înregistrat în Portugalia și Norvegia.

Datele SPACE I mai arată că Republica Moldova se numără printre statele europene cu cele mai reduse proporții de deținuți străini. Aceștia reprezintă doar 1,9% din totalul populației carcerale, față de media europeană de 17%. Doar România are o pondere mai mică, de 1,1%.

Statisticile SPACE I sunt elaborate anual de Consiliul Europei și analizează evoluția populațiilor penitenciare din statele europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: