Screenshot/Observatorul de Nord

PAS își retrage sprijinul pentru un primar. Presă: edilul este suspect de crimă

PAS i-a  retras sprijinul politic primarul localității Frumușica, din raionul Florești. Decizia vine după ce în presă a apărut informația că edilul este suspectat pentru comiterea unui omor.

„Cu referire la primarul localității Frumușica, din raionul Florești, suspectat pentru comiterea unui omor acum 7 ani, precizăm următoarele: astăzi dimineața i-a fost retras sprijinul politic prin decizia Biroului Permanent Național al PAS. Acesta nu a fost niciodată membru PAS, deși la ultimele alegeri locale a candidat din partea formațiunii. Sperăm că organele de drept își vor îndeplini datoria în elucidarea cazului, iar făptașul va fi pedepsit după lege”, au precizat reprezentanții PAS.

Declarația vine după ce portalul pulsmedia.md a scris că primarul Victor Boicu, în vârstă de 38 de ani, a fost încătușat în data de 13 august, fiind suspectat că ar fi omorât în bătaie lucrătorul unei ferme de bovine, pe care ar fi deținut-o.

Nici Procuratura Generală a Republicii Moldova și nici Inspectoratul General al Poliției nu au comentat deocamdată informațiile.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/«Шор»

În Găgăuzia începe campania electorală pentru alegerea bașcanului și a Adunării Populare

Campania electorală pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară și a bașcanului Găgăuziei începe astăzi, 16 octombrie, concomitent pentru toți candidații înregistrați. Scrutinul va avea loc pe 15 noiembrie. Cei 135 de candidați la funcția de deputat și cei opt pretendenți la cea de bașcan își vor putea prezenta programele și prioritățile, vor organiza întâlniri cu alegătorii și vor desfășura acțiuni de agitație electorală, în condițiile legii.

CEC amintește candidaților că trebuie să respecte regulile de finanțare și de desfășurare a campaniei electorale și că nu pot folosi resurse administrative.

Comisia îndeamnă presa să reflecte campania corect, echilibrat și să nu favorizeze vreun candidat, iar observatorii sunt îndemnați să urmărească desfășurarea alegerilor și să semnaleze eventualele nereguli, păstrându-și imparțialitatea.

Totodată, CEC încurajează alegătorii să compare programele candidaților, să analizeze critic mesajele electorale și să verifice informațiile din surse credibile înainte de a decide cui îi vor acorda votul.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI.

NewsMaker a explicat cine sunt favoriții acestor alegeri și unde apar PAS și Kremlinul în calculele electorale – AICI.

Reamintim, în total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: