Facebook/Parlamentul Republicii Moldova

PAS preia 7 comisii parlamentare, iar Partidul Nostru Agricultura? Grosu: Vom vedeam toate propunerile

În noul Parlament vor fi 12 comisii parlamentare. Liderul „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a anunțat că partidul său va conduce Comisia agricultură și industrie alimentară și că el va ocupa funcția de vicepreședinte în Comisia securitate, apărare și ordine publică. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a confirmat „interesul” fracțiunii pentru cele două comisii și a precizat că va urma o ședință pentru a analiza propunerile celorlalte partide. Potrivit lui Grosu, PAS va conduce șapte comisii, iar Nicu Popescu și Marcel Spătari vor face parte din două. Între timp, deputatul PAS Lilian Carp a spus că „cel mai probabil” el va conduce Comisia securitate, apărare și ordine publică.

În seara zilei de 27 octombrie, liderul fracțiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a anunțat că partidul său va conduce Comisia parlamentară agricultură şi industrie alimentară. Totodată, a comunicat Usatîi, „Partidul Nostru” va avea funcția de vicepreședinte în Comisia securitate națională, apărare și ordine publică. „Voi merge eu cu permisiunea dumneavoastră”, a spus Usatîi cu referire la ultima comisie.

În timpul emisiunii „Novaya nedelea” de la TV8, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a confirmat că fracțiunea „Partidul Nostru” „și-a exprimat interesul” pentru cele două comisii și a adăugat: „Noi vom vedeam toate propunerile și dorințele fracțiunilor. Dacă nu vor fi suprapuneri, atunci vom merge mai departe. Dacă vor fi, atunci vom discuta al cui candidat este mai potrivit pentru această funcție”.

Întrebat câte comisii vor fi în actualul parlament, Grosu a răspuns: „Până acum am avut 11 comisii. Încă de la legislatura trecută avem restanță cu privire la cea de-a 12-a comisie: ea se numește comisia pentru integrare europeană. Noi atunci nu am creat-o pentru că era deja sfârșitul legislaturii”. Potrivit lui Grosu, Marcel Spătaru „este un candidat bun” pentru conducerea acesteia.

La întrebarea ce va face Nicu Popescu în parlament, Grosu a răspuns: „El va fi în comisia pentru politica externă”.

Președintele Parlamentului a precizat că, până în seara de 28 octombrie, fiecare fracțiune va veni cu propunerile sale de repartizare a deputaților în comisii.

Întrebat dacă, dintre cele 12 comisii, în șapte vor fi la conducere reprezentanții PAS, Grosu a spus că „proporțional așa iese”. De asemenea, el a precizat că celelalte fracțiuni vor conduce câte o comisie. „Unele și-au exprimat dorința, unele nu, în acest legislativ ce fel de comisii… De aceea vom colecta toate propunerile și în ceea ce privește conducerile, dar și membrii. Va fi încă o ședință. (…) Dacă va fi o situație unde nu va fi consens, atunci prin vot (nota red. se va decide)”, a adăugat Grosu.

Între timp, deputatul PAS Lilian Carp a fost întrebat la emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR Moldova dacă va rămâne să conducă Comisia securitate națională, apărare și ordine publică. „O să ajungem miercuri și o să aflăm. Cel mai probabil, da”, a spus Carp în seara zilei de 28 octombrie.

***

Amintim că actualul Parlament, ales în urma alegerilor de luna trecută, și-a început mandatul pe 22 octombrie, când a avut loc ședința inaugurală. PAS, care are 55 de deputați, a anunțat despre formarea majorității parlamentare. Iar fracțiunile socialiștilor, comuniștilor, Blocului „Alternativa”, „Partidului Nostru”, Partidului „Democrația Acasă” și deputatul neafiliat Vasile Tarlev s-au declarat în opoziție.

Liderul PAS, Igor Grosu, a fost reales președinte al Parlamentului.

Pe 27 octombrie, Igor Grosu a discutat cu șefii fracțiunilor parlamentare despre alegerea vicepreședinților Parlamentului, a Biroului Permanent și despre componența numerică și nominală a comisiilor permanente. În aceeași zi, Grosu a anunțat că Parlamentul se va întruni joi și vineri în ședință, iar pe agendă se află alegerea vicepreședinților, stabilirea componenței Biroului permanent și votarea Guvernului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NM Espresso: Va ajuta NATO Republica Moldova să-și apere spațiul aerian? Autoritățile îi vor pregăti pe cetățeni pentru situații de criză, iar Maia Sandu a acordat cetățenia unor membri ai trupei Bi-2

Moldova Security Forum

La Chișinău s-a încheiat Moldova Security Forum 2026, un eveniment dedicat securității regionale. În cadrul acestuia, atașatul militar al SUA în Republica Moldova, Marcel Bolboacă-Negru, a declarat că principala problemă de securitate a țării nu o reprezintă dronele, ci lipsa de personal în Armata Națională. Totodată, el s-a arătat convins că regiunea transnistreană nu constituie o amenințare militară pentru Republica Moldova.

Comisarul european Andrius Kubilius a anunțat că Republica Moldova a beneficiat deja de 317 milioane de euro pentru apărare prin intermediul Instrumentului european pentru pace. Astfel, țara noastră ocupă locul al doilea după Ucraina în ceea ce privește volumul sprijinului acordat prin acest mecanism.

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a subliniat, la rândul său, că Republica Moldova trebuie să continue să investească în apărare. Declarația a fost făcută în contextul unui sondaj recent, potrivit căruia peste 80% dintre cetățeni consideră că țara nu este pregătită să facă față unei agresiuni externe.

Într-un interviu video acordat NM, secretara generală adjunctă a NATO, Radmila Șekerinska, a explicat cum ar putea Alianța să ajute Republica Moldova să-și protejeze spațiul aerian, pentru ce vor fi folosite cele peste 50 de milioane de euro din ajutorul acordat și ce riscuri prezintă depozitul de muniții de la Cobasna. Interviul a fost intitulat „Moldova între neutralitate și război?”.

Moldovenii vor fi pregătiți pentru situații de criză

În noiembrie, Guvernul va lansa o campanie prin care cetățenii vor fi instruiți cum să se pregătească pentru primele 72 de ore ale unei situații de criză. Programul vizează atât dezastrele naturale și accidentele provocate de activitatea umană, cât și crizele geopolitice și alte situații de urgență.

Campania face parte din programul național „Moldova este pregătită” și are scopul de a-i învăța pe oameni cum să acționeze în primele trei zile ale unei situații de urgență.

Alegerile din Găgăuzia și influența Rusiei

Rusia a pierdut unul dintre principalele instrumente de influență în Găgăuzia: posibilitatea de a controla alegerile. Declarația a fost făcută de directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, în cadrul Moldova Security Forum.

Potrivit acestuia, după mai mulți ani în care au avut loc proteste finanțate, cetățenii Republicii Moldova nu mai sunt dispuși să iasă în stradă fără a fi plătiți.

Republica Moldova ar putea bloca Telegram?

Autoritățile nu au luat încă o decizie privind eventuala blocare a platformei Telegram. Consilierul prezidențial pentru securitate națională, Stanislav Secrieru, a declarat că Rusia ar folosi platforma pentru a recruta persoane și a organiza acte de sabotaj.

Deocamdată, Secrieru consideră că autoritățile ar trebui să se concentreze pe dezvoltarea propriei comunicări strategice.

PAS nu a decis încă pe cine va propune la alegerile pentru Primăria Chișinău

Partidul de guvernare PAS nu a stabilit deocamdată cine va fi candidatul formațiunii la alegerile pentru funcția de primar al Chișinăului din 2027. Informația a fost confirmată de vicepreședinții partidului, Dan Perciun și Gheorghe Hajder.

Anterior, PAS anunțase că îl va desemna drept candidat pe primarul orașului Stăuceni, Alexandru Vornicu. Între timp, reprezentanții formațiunii au calificat aceste informații drept „speculații”.

Comasarea primăriilor nu va impune schimbarea buletinelor

Cetățenii nu vor trebui să-și schimbe actele de identitate după implementarea reformei administrativ-teritoriale, a dat asigurări secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu.

Potrivit acestuia, actele în care figurează vechea adresă vor rămâne valabile până la expirarea termenului de valabilitate.

UE va încerca să ajute Republica Moldova să achite compensațiile pentru iarnă

Uniunea Europeană va încerca să sprijine Republica Moldova în plata compensațiilor pentru sezonul rece și va îndemna și alți donatori să contribuie la acest efort, a declarat ambasadoarea UE, Iwona Piórko.

Diplomata a precizat însă că responsabilitatea principală pentru plata compensațiilor îi revine Guvernului Republicii Moldova.

Maia Sandu a acordat cetățenia Republicii Moldova unor membri ai trupei Bi-2

Președinta Maia Sandu a acordat cetățenia Republicii Moldova unui grup de șase cetățeni străini, printre care se numără și membri ai trupei Bi-2.

Muzicienii au anunțat vestea pe rețelele sociale, unde au mulțumit Republicii Moldova prin mesajul: „Mulțumim, Moldova!”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: