border.gov.md

FOTO Patru puncte de trecere a frontierei RM, aglomerate. La Palanca, rândul are o lungime de aproximativ 8 km

Toate punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, cât și cu România, sunt funcționale. Cu toate acestea, patru puncte de trecere a frontierei de stat sunt aglomerate la această oră, pe direcția de intrare în Republica Moldova. Informațiile au fost comunicate de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) al Republicii Moldova. 

Potrivit autorităților, la punctul de trecere a frontierei Criva–Mămăliga sunt peste 100 de mijloace de transport, la Giurgiulești-Reni – circa 20 de mașini, Palanca – Maiaki-Udobnoe, rândul are o lungime de aproximativ 8 km, iar la Tudora – Starokazacie, rândul are o lungime de aproximativ 2 km.

Pentru degajarea circulației transfrontaliere, MAI recomandă călătorilor să opteze și pentru alte puncte din vecinătate, cum ar fi: PTF Larga-Kelmențî, Briceni – Rossoșani, PTF Otaci-Moghilev-Podolsk, cât și punctele de trecere a frontierei din partea de sud a Republicii Moldova.

În ultimele 12 ore la trecerea frontierei de stat au fost înregistrate 19 645 traversări persoane, dintre care un număr de 12 694 traversări pe direcția intrare în Republica Moldova.

Din totalul de treceri ai frontierei de stat – 14 567 au constituit traversările cetățenilor străini, cu precădere a cetățenilor Ucrainei – 9 777 de traversări.

De menționat că cetățenii ucraineni vor putea intra pe teritoriul Republicii Moldova inclusiv cu acte de identitate interne și fără obligativitatea prezentării certificatului COVID-19. Automobilele vor putea intra pe teritoriul Republicii Moldova fără carte verde, cu condiția procurării acesteia în termen de 24 de ore.

Poliția de Frontieră
Poliția de Frontieră
Poliția de Frontieră

***

Amintim că, pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina.

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a declarat mobilizare generală. Bărbații cu vârstele curprinse între 18 și 60 de ani nu pot ieși din țară. Liderul de la Kiev a anunțat că în Ucraina au pătruns grupe de diversioniști, care vor încerca să îl asasineze. Presa din țara vecină anunță că blindate rusești se îndreaptă spre Kiev. NM relatează cele mai noi și importante informații.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

CEC renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că la alegerile locale noi și referendumului local din 1 noiembrie, nu vor fi aplicate prevederile privind identificarea alegătorilor în baza versiunii digitale a cărții de identitate sau a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, generate prin intermediul portofelului guvernamental pentru identitate digitală EVO. Astfel, cetățenii vor trebui să prezinte la secțiile de votare actele de identitate în format fizic.

Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia a fost luată în contextul recentului atac cibernetic care a vizat serviciile publice digitale ale statului. Măsura are drept scop prevenirea eventualelor riscuri asociate utilizării mecanismelor de identificare digitală.

„CEC menține dialogul cu Agenția de Guvernare Electronică în vederea utilizării mecanismelor de identificare digitală a alegătorilor la scrutinele viitoare, după finalizarea tuturor verificărilor de securitate și confirmarea siguranței serviciilor respective”, a transmis autoritatea electorală.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia.

***

Pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: