A doua zi de război în Ucraina// Text Live
Full Article 13 minutes read

A doua zi de război în Ucraina// Text Live

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a declarat mobilizare generală. Bărbații cu vârstele curprinse între 18 și 60 de ani nu pot ieși din țară. Liderul de la Kiev a anunțat că în Ucraina au pătruns grupe de diversioniști, care vor încerca să îl asasineze. Presa din țara vecină anunță că blindate rusești se îndreaptă spre Kiev. NM relatează cele mai noi și importante informații. 

*reîncărcați periodic pagina pentru informații actualizate.

20:31 Rusia a restricționat accesul cetățenilor la Facebook, pe motiv că ar încălca „drepturile și libertățile omului”.

19:50 Președintele Zelenski a publicat un video din Kiev. Acesta este însoțit de către premierul Ucrainei, șeful administrației prezidențiale și liderul fracțiunii.

„Suntem aici. Suntem la Kiev. Ne apărăm independența. Ucraina noastră”, a spus Zelenski.

19:44 Presa din Ucraina scrie că la Odesa sunt focuri de armă.

19:42 Potrivit ONU, peste 50 000 de refugiați ucraineni au părăsit Ucraina timp de 48 de ore. Majoritatea au plecat în Polonia și Moldova.

17:33 Comitetul de miniștri ai Consiliului Europei a inițiat procedura de suspendare a statutului Rusiei de membru al organizației, la inițiativa Ucrainei.

17:14 Putin cheamă armata ucraineană „să ia puterea în mâinele ei”.

„Ne va fi mai ușor să discutăm cu voi, decât cu acești narcomani”, a spus Putin.

17:03 Imagini din regiunea Lugansk.

17:00 Presa din Ucraina susține că în regiunea Harkov se aud mai multe explozii puternice.

16:31 Manchester United a rupt contractul de sponsorizare cu compania aviatică rusă Aeroflot, pe fundalul acțiunilor militare din Ucraina, scrie BBC.

16:28 Procuratura Generală a Federației Ruse a avertizat că persoanele care răspândesc informații false despre operațiunea militară din Ucraina vor fi trase la răspundere.

16:21 Alertă de amenințare aeriană la Harkov. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească în locuri sigure.

16:08 Papa Francisc a vizitat Ambasada Rusiei de la Vatican și și-a manifestat îngrijorarea față de ceea ce se întâmplă în Ucraina.

15:47 Financial Times: UE intenționează să înghețe activele lui Putin și Lavrov. Sancțiunile noi ar urma să fie publicate astăzi.

15:40 Președintele Turciei, Erdogan: „NATO trebuie să acționeze mai îndrăzneț, Occidentul ajută Ucraina numai cu sfaturi”. Amintim că Turcia este membră NATO.

15:37 Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov s-a arătat indignat de îndrăzneala unui jurnalist CNN, care a insistat să afle din ce motiv Rusia bombardează Kievul.

15:15 Natalia Gavrilița a anunțat că, în contextul stării de urgență din țară, Guvernul a suspendat tenderul pentru energia electrică și a prelungit contractul cu Cuciurgan, până la 31 martie 2023. Prin urmare, lumina nu se va scumpi.

15:00 Peskov: Rusia este gata să trimită o delegație la Minsk, pentru negocieri cu partea ucraineană.

14:56 Liderul Ceceniei Ramzan Kadîrov a adunat în piața din Groznîi circa 10 mii de soldați, care urmează să ajungă în Ucraina pentru a aparticipa la lupte. Acesta i-a sugerat președintelui Ucrainei Vladimir Zelenski „să își ceară scuze”.

14:30 Agenția Navală a Republicii Moldova informează că  nava MILLENIAL SPIRIT IMO Nr. 7392610 (nava de tip Chemical Tanker) sub pavilionul Republicii Moldova fiind în apele neutre din Marea Neagră (46°22.221’N, 031°07.095’E) a fost lovit de un obuz (nu se cunoaște sursa lansării obuzului). La bordul navei a izbucnit un incendiu, echipamentele și bărcile de salvare au fost distruse, echipajul navei a părăsit nava echipați doar cu veste de salvare.

„La moment se petrec acțiuni de salvare de către navele din preajmă. Echipajul navei sunt cetățeni ai Federației Ruse”, se arată în comunicat.

14:13 Ministerul Finanțelor a deschis conturi în lei, dolari și euro pentru donații în susținerea poporului ucrainean.

14:11 În prima zi de război, locuitorii Rusiei au scos din conturile bancare și carduri 111 miliarde de ruble, suma maximă de la sfârșitul anului 2020, informează RBC.

14:06 Corespondentul NM se află la Centrul Moldexpo, unde au fost cazați unii dintre refugiații din Ucraina.

13:47 Răspunsul lui Zelenski pentru premierul Italiei, care a anunțat că liderul de la Kiev nu l-a contactat, așa cum au planificat anterior. Cu alte cuvinte: în Ucraina se duc lupte sângeroase pentru viețile omenești. „Data viitoare o să mă străduiesc să includ în agendă o oră concretă ca să discut cu Mario Draghi”, a scris Zelenski pe Twitter.

A doua zi de război în Ucraina// Text Live

Twitter

13:30 Zelenski îl cheamă pe Putin la masa de negocieri.

13:27 Guvernul R. Moldova: 

Furnizorii de reţea şi/sau servicii de comunicaţii electronice accesibile publicului, sunt obligaţi să blocheze accesul utilizatorilor din Republica Moldova la sursele cu conţinut online care promovează informaţii false ce afectează securitatea naţională, identificate de Serviciul de Informații și Securitate.

Alte decizii ale Comisiei pentru Situații Excepționale din 24 februarie 2022 – AICI.

13:21

ONU: În Ucraina au murit nu mai puțin de 25 de civili, iar cel puțin 127 de oameni au fost răniți în urma atacurilor aeriene și focurilor de armă.

13:14 Maia Sandu: Timp de 24 de ore, în Moldova au venit peste 16 mii de cetățeni ai Ucrainei.

13:07 Maia Sandu:Tragedia prin care trăiesc mii de familii este și durerea noastră. Vă îndemn în continuare să vă informați din surse verificate, nu lăsați informațiile false să vă otrăvească viața. Vom ieși cu capul sus și din această criză!

13:05 Maia Sandu face declarații de presă.

13:01 CNN susține că președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a fost plasat în buncăr, întrucât trupele rusești se apropie de Kiev. Anterior, premierul Italiei a declarat că Zelenski urma să ia legătura cu el acum 1,5 ore, însă nu a făcut-o.

12:42 Un bărbat din Kiev a supraviețuit după ce mașina în care se afla a fost călcată de o blindată în cartierul Obolon din Kiev. Imagini AICI.

12:31 Presa din Ucraina scrie că în piața Maidan din Kiev s-a auzit o explozie puternică.

12:29  Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a avut o întrevedere, la Moscova, cu liderii separatiști din Donețk și Lugansk.

„Putin a decis să desfășoară o operațiune militară specială pentru „demilitarizarea” și „denaționalizarea” Ucrainei, pentru ca ucrainenii să poată ulterior să își aleagă în mod independent viitorul”, a declarat ministrul rus de Externe în timpul unei întâlniri cu liderii așa-numitelor „Republici Populare” Donețk și Lugansk.

În toți acești ani, colegii noștri din Occident au încurajat în mod constant regimul ucrainean, închizând ochii la infracțiunile militare împotriva poporului pașnic, închizând ochii la uciderea femeilor, copiilor, bătrânilor, la distrugerea infrastructurii civile și acceptând tacit neonazismul și rusofobia, ceea ce, în final, a dus țara la o tragedie”, a adăugat Lavrov.

Ministrul rus de Externe a mai spus că președintele Vladimir Zelenski minte când vorbește despre deschiderea de a discuta despre statutul de neutralitate.

12:10 Cetățenii din Ucraina pot apela pentru suport și consultații la Linia Verde 080001527 – lansată la Biroul migrație și azil din cadrul Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, apelurile efectuate la Serviciul 112, pe subiecte legate de migrația cetățenilor ucraineni, vor fi redirecționate către Linia Verde.

A doua zi de război în Ucraina// Text Live

12:00 Coadă la comisariatul militar din orașul Rivne, Ucraina.

A doua zi de război în Ucraina// Text Live

Rivne/sursa: UNIAN

11:53 Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal a decis că finala Ligii Campionilor din 2022 se va desfășura la Paris, nu la Sankt Petersburg, așa cum se planifica inițial.

Союз европейских футбольных ассоциаций перенес финал Лиги чемпионов 2022 года из Санкт-Петербурга в Париж.

11:50 UPDATE Ucraina a permis trecerea oamenilor și a mașinilor prin punctul de la Cuciurgan, însă numai pe direcția de ieșire din țară.

11:44 Circa 29 de mii de oameni au intrat ieri în Polonia din Ucraina, inclusiv cetățeni belaruși.

11:32 Centrul teritorial de apărare din Poltava, Ucraina. Coadă de voluntari

A doua zi de război în Ucraina// Text Live

UNIAN

11:30 Ucraina a închis două puncte de trecere a frontierei cu regiunea transnistreană: Cuciurgan-Pervomaisk și Platonovo-Goianul Nou.

11:24 Ministrul de Interne Ana Revenco: au fost depuse 315 solicitări de azil din partea cetățenilor ucraineni.

11:14 Associated Press scrie despre focuri de armă în regiunea Guvernului de la Kiev.

11:12 Cursul valutar afișat de o bancă din Moldova. Hrivna ucraineană a ajuns să valoreze 1 ban.

A doua zi de război în Ucraina// Text Live

11:07 „Taliban” a îndemnat Rusia și Ucraina să soluționeze conflictul pe cale pașnică (în Rusia, are statut de organizație teroristă).

11:03 Moscova a anunțat că 82 de militari ucraineni „s-au predat” în urma confruntărilor din insula Șerpilor, situată în regiunea Odesa, în apropierea apelor teritoriale ale Ucrainei și României.

10:29 Georgia nu se va alătura sancțiunilor împotriva Rusiei. „Ținând cont de interesele naționale ale țării și cele ale poporului, Georgia nu planifică să se alăture sancțiunilor economice și financiare împotriva Rusiei”, a declarat premierul Irakli Garibashvili.

10:24

Ucraina este gata de discuții cu Federația Rusă cu privire la statutul de neutralitate, însă solicită garanții de securitate. Informația a fost confirmată pe 25 februarie de consilierului lui Zelenski, Mihail Podoleak.

9:59 

Metroul din Kiev continuă să servească și ca refugiu împotriva unor atacuri.

A doua zi de război în Ucraina// Text Live

pravda.com.ua

9:47 Viceministrul Apărării din Ucraina, Hanna Maliar a anunțat că mașinile care se deplasau spre Kiev, pretinzând că sunt militari ucraineni, au fost nimicite.

A doua zi de război în Ucraina// Text Live

9:45 Actrița americană Angelina Jolie, reprezentantă a Agenției ONU pentru refugiați, a publicat un mesaj în care scrie că se roagă pentru oamenii din Ucraina și că va face tot ce îi stă în putință pentru a ajuta refugiații din această țară.

A doua zi de război în Ucraina// Text Live

Instagram

 

9:35 Comandantul Forțelor Aeriene ale Ucrainei a anunțat că trupele ucrainene au reușit să oprească înaintarea armatei ruse din direcția regiunii Cernihiv.

A doua zi de război în Ucraina// Text Live

фото facebook.com/CinCAFU

A doua zi de război în Ucraina// Text Live

Как сообщил главнокомандующий Воздушных сил Украины, На черниговском направлении, украинским военным удалось удержать оборону и отразить прорыв российских войск.

9:12 Viceministrul Apărării din Ucraina, Hanna Maliar: trupele rusești au acaparat două mașini care aparțin Forțelor Armate ucrainene și se îndeaptă spre centrul Kievului din direcția Oboloni. În urma acestora sunt camioane militare rusești.

9:05

Într-o nouă adresare, publicată în dimineața de 25 februarie, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a declarat că Rusia continuă atacurile, mizând pe faptul că ucrainenii „vor obosi”. „Aviația dușmanului acționează mișelește asupra cartierelor rezidențiale, inclusiv în capitală. Explozii groaznice s-au produs de dimineață în Kiev, bombardamente, țintirea caselor de locuit. Aceste acțiuni amintesc atacul din 1941”, a spus Zelenski.

Liderul de la Kiev a mai spus că „cele mai puternice forțe mondiale” urmăresc războiul de la distanță. „Au convins Rusia sancțiunile de ieri? Vedem pe cerul și pământul nostru că nu este suficient”, a spus Zelenski.

Președintele Ucrainei și-a îndemnat poporul să „oprească dușamnul, acolo unde îl văd”. „Soarta Ucrainei depinde de noi, ucrainenii. Nimeni în afară de noi nu ne va coduce viața. Suntem pe pământul nostru, de partea noastră este adevărul”, a mai spus Zelenski și a adăugat că Rusia va fi nevoită oricum să înceapă dialogul cu Ucraina. „Cu cât mai repede va începe discuția, cu atât mai mici vor fi pierderile pentru Rusia”, a spus politicianul.

La final, Zelenski s-a adresat către cetățenii Rusiei: „Astăzi a început bombardamentul asupra cartierelor rezidențiale din Kiev. Totul ne amintește de anul 1941. Tuturor cetățenilor ruși care participă la proteste vreau să le spun cât de mult vă iubim”, a conchis Zelenski.

8:45 Coadă de circa 20 km de la punctul de trecere Palanca

A doua zi de război în Ucraina// Text Live

8:38 Ion Ceban: noaptea, la Chișinău, au ajuns mai mulți refugiați din Ucraina

Centrul Moldexpo – cazați 65 de oameni.

La Centrul de Cazare pentru Solicitanții de Azil și Refugiați din bd. Dacia 60/4 – cazate 38 de persoane

Căminul DGETS, str Creanga 80 – cazați 7 adulți și doi copii (2 familii)

A doua zi de război în Ucraina// Text Live

Facebook/IvCeban

8:34 

Armata rusă a lansat un atac aerian asupra regiunii Kropivnițk.

8:20 Administrația orașului Kiev a emis o alertă de amenințare aeriană

Atenție, aceasta nu este o alarmă de antrenament! S-a anunțat o amenințare aeriană! Mergeți imediat la cel mai apropiat adăpost! Vă reamintim că toate stațiile de metrou sunt disponibile oamenilor ca adăpost în orice moment al zilei. Capitala funcționează conform legii marțiale. Urmăriți informațiile oficiale și păstrați-vă calmul”, se arată în declarație.

8:15

Deputatul ucrainean Aliona Șkrum a anunțat că în decurs de 15 minute în Kiev, din Belarus, va ajunge aviația rusă. Aceasta îndeamnă locuitorii orașului să se refugieze în locuri sigure.

07.56

Ministrul de Externe al Turciei Mevlüt Çavuşoğlu: Kievului a solicitat în mod oficial de la Ankara să restricționeze accesul navelor militare rusești prin strâmtoarea Bosfor și Dardanele.

Turcia, potrivit oficialului, ar putea închide strâmtorile, însă Rusia și în acest caz va avea dreptul să le utilizeze pentru a-și întoarce flota la bază, scrie Novaya Gazeta («Новая газета»).

07.50

Potrivit RBC, Rusia „își rezervă dreptul” să răspundă cu aceleași măsuri la decizia autorităților britanice de a restricționa zborurile companiilor rusești în spațiul său aerian. Declarația a fost făcută de Rosaviatzia, după ce Londra a introdus sancțiuni față de Aeroflot.

7:57 UE impune noi sancțiuni Rusiei

Noile sancțiuni vor afecta 70% din piața serviciilor bancare și a sectorului energetic. Va fi afectat și sistemul de acordare a vizelor, interzicerea vânzării avioanelor pentru companiile rusești.

Țintim sectorul energetic, domeniu-cheie al economiei, care este deosebit de avantajos pentru statul rus”, a declarat șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen

Potrivit oficialului, sancțiunile vor lovi sectorul petrolier al Rusiei, întrucât după noile măsuri restrictive, Moscova nu va putea să își modernizeze uzinele de prelucrare a petrolului.

De asemenea, UE va interzice vânzarea avioanelor și tehnicii necesare companiilor rusești. Potrivit Ursulei von der Leyen, noile măsuri vor afecta 70% din sectorul bancar al Rusiei. UE planifică să restricționeze accesul țării către tehnologii și să introducă restricții privind acordarea vizelor de călătorie anumitor diplomați și oameni de afaceri.

07.36

Banca Națională a Ucrainei a interzis instituțiilor să efectueze operațiuni valutare cu utilizarea rublelor rusești sau belaruse.

07.20

Portalul „Ukrainskaya Pravda”  (Украинская правда) anunță că armata ucraineană a reușit să oprească trupele rusești care se îndreptau spre Kiev. În apropierea satului Ivankov, soldații ucraineni au aruncat în aer un pod.

7:00

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a declarat într-o adresare nocturnă că „ei vor să distrugă Ucraina din punct de vedere politic, să distrugă șeful statului”. Potrivit acestuia, în Kiev au pătruns grupe diversioniste din Federația Rusă, iar Moscova ar planifica asasinarea sa.

Din informația pe care o deținem, dușmanul m-a numit ținta numărul unu. Familia mea – ținta numărul doi. Familia mea – nu sunt trădători, ci cetățeni ai Ucrainei. Însă unde se află acum nu am dreptul să spun”, a declarat Zelenski.

 

Președintele Ucrainei a adăugat că rămâne alături de administrație și își va continua activitatea.

***

Amintim că, pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina. Liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina. Parlamentul de la Chișinău s-a întrunit seara în ședință și a votat pentru instituirea stării de alertă în Republica Moldova, pe o durată de 60 de zile.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: