PCCOCS

PCCOCS și PA au reținut 6 suspecți în dosarul „frauda bancară”. Printre aceștia – foști conducători de bănci

Șase persoane, printre care ex-conducătorii instituțiilor bancare implicate în devalizarea sistemului bancar din republică, au fost reținute de Procuratura Anticorupție și PCCOCS, cu suportul operativ al CNA.

Reținerile au fost precedate de o serie de percheziții, efectuate în cursul zilei de astăzi la domiciliile și în automobilele bănuiților.

În prezent, persoanele bănuite, în prezența apărătorilor lor, sunt audiate de procurori asupra circumstanțelor faptelor investigate.

Procuratura Generală subliniază într-un comunicat de presă că acțiunile procurorilor poartă un caracter strict legal, eforturile oamenilor legii fiind orientate spre documentarea, în limitele legislației procesual-penale, identificarea și tragerea la răspundere penală a tuturor celor implicați în devalizarea sistemului național bancar, și nu în ultimul rând – recuperarea prejudiciului cauzat statului și cetățenilor.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Sărbătoare, mândrie și întrebări fără răspuns. Cum a marcat Găgăuzia 36 de ani

La Comrat au fost marcați 36 de ani de la proclamarea Republicii Găgăuze. În 1990, regiunea a vrut să se separe de Moldova, dar să rămână în componența URSS. Patru ani mai târziu, cu medierea Turciei, Găgăuzia a obținut statutul de autonomie în cadrul Moldovei independente. NewsMaker a mers să afle ce înseamnă astăzi această dată pentru locuitori.

„Republica Găgăuză trebuie să existe în cadrul Republicii Moldova”, spune unul dintre localnici. Un veteran al formării autonomiei consideră această zi o mare sărbătoare: „Am fost la origini, pentru ca poporul găgăuz să se ridice din genunchi”.

Fostul deputat Vasile Neicovcen, care a documentat fiecare etapă a proclamării, consideră că în 36 de ani Găgăuzia nu a reușit să se integreze pe deplin în instituțiile puterii din Moldova, iar relațiile dintre Comrat și Chișinău au ajuns într-un impas.

Directoarea unei grădinițe, Alla, spune că în Găgăuzia există multilingvism și că toți înțeleg limba găgăuză, însă fiul ei cel mare, programator, cel mai probabil va pleca — aici nu există oportunități pentru profesia lui.

Dillara din Cazaclia cultivă lavandă, studiază relații internaționale în Turcia și visează să se întoarcă. „Suntem foarte mândri că putem exista ca găgăuzi”, spune ea.

La ședința festivă a Adunării Populare a Găgăuziei, vicepreședintele Gheorghe Leiciu a numit ziua de 19 august un exemplu de „luptă pentru dobândirea statalității”. Întrebarea principală, la 36 de ani, nu mai este statutul, ci cât de bine funcționează autonomia pentru oamenii care trăiesc aici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: