CUB

Pe cine va susține CUB în al doilea tur al alegerilor? Îndeamnă cetățenii să participe activ la scrutin

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a emis un apel către cetățeni pentru a participa activ la scrutin, subliniind importanța unui vot rațional, conștient și liber exprimat, dar în care nu a menționat direct pentru cine să voteze. Mesajul CUB insistă asupra rolului viitorului Președinte ca „garant al intereselor cetățenilor, al statului de drept și al unității naționale, în contextul obiectivului strategic de integrare europeană”.

CUB subliniază necesitatea unui lider care să combată corupția și să întărească justiția independentă, astfel încât Moldova să devină un stat unde cetățenii se bucură de siguranță, prosperitate și respectarea drepturilor. Apelul reflectă îngrijorările legate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și reafirmă dorința de a dezvolta capacități suplimentare de apărare pentru siguranța cetățenilor.

„Ne dorim ca viitorul Președinte să fie garanția statului de drept și a unității tuturor cetățenilor Republicii Moldova pe drumul spre integrarea europeană efectivă, prielnică și curpinzătoare. Suntem convinși de faptul că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă dezideratul politic magistral al majorității cetățenilor Republicii Moldova, chiar dacă prezența lor la Referendumul din 20 octombrie a avut de suferit ca urmare a erodării politice pentru autorul acestei
inițiative”, se menționează în apel.

De asemenea, CUB subliniază valorile europene de unitate națională și toleranță, exprimate ca fundamentale pentru libertatea și coeziunea socială.

„CUB vă îndeamnă să participați activ la turul II de scrutin. Votul vostru rațional, conștient și liber exprimat este chezășia bunăstării și unității pentru care se merită de luptat în Moldova”, se conchide mesajul.

***

Pe 20 octombrie, au avut loc alegeri pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, la care au concurat 11 pretendenți. Candidata PAS, Maia Sandu, și candidatul susținut de PSRM, Alexandr Stoianoglo, au obținut cele mai multe voturi – 42,49% și, respectiv, 25,95% și au acces în turul doi de scrutin, care se va desfășura pe 3 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Ministrul german de Externe, la Chișinău: „Moldova ar fi o adevărată îmbogățire pentru UE”

Ministrul de Externe al Germaniei, Johan Wadephul, care se află într-o vizită la Chișinău, și-a afirmat sprijinul pentru integrarea Republicii Moldova în UE. Acesta a declarat că crede în viitorul european al Republicii Moldova și că țara noastră ar fi „o adevărată îmbogățire” pentru Uniunea Europeană. Oficialul a spus că Germania va continua să susțină Republica Moldova în parcursul său europeană, dacă cetățenii săi vor decide să continue să meargă pe această cale, făcând aluzie la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă în fața Catedralei Nașterii Domnului.

Astăzi am venit în Republica Moldova pentru că, la fel ca și mulți în Europa, cred în viitorul european al Moldovei. Uniunea Europeană și-a deschis larg ușile și porțile pentru toate țările care împărtășesc valorile noastre, care doresc să vină alături de noi, care vor să devină membre ale acestei comunități puternice. Ale comunității în care sunt trăite valorile libertății de exprimare, ale drepturilor omului, ale statului de drept și ale democrației parlamentare. Moldova ar fi o adevărată îmbogățire pentru Uniunea Europeană. Este o țară interesantă din punct de vedere economic, ceea ce în mod cert înseamnă un viitor bun pentru Uniunea Europeană”, a declarat Johann Wadephul.

Șeful diplomației germane a mai menționat că UE reunește state cu culturi, religii și sisteme politice diferite, iar Republica Moldova la fel își poate găsi locul în cadrul blocului comunitar.

Doresc să subliniez acest lucru cât se poate de clar, pentru că din partea Rusiei există în mod repetat încercări de a răspândi informații false despre Uniunea Europeană. În Uniunea Europeană, fiecare țară își poate păstra identitatea, obiceiurile și tradițiile. Diferite religii pot fi liber practicate. De aceea mă întâlnesc acum cu reprezentanți ai diferitelor culte religioase, pentru a înțelege și a cunoaște care este situația în această țară. Pentru că în fiecare țară din Europa lucrurile stau puțin diferit și așa poate fi, așa este permis și așa trebuie să fie”, a adăugat el.

Totodată, ministrul Johann Wadephul a declarat că vrea să continue politica predecesoarei sale Annalena Baerbock cu privire la sprijinirea Republicii Moldova. El a menționat că țara intenționează să ofere și în continuare susținere inclusiv prin Platforma de Sprijin pentru R. Moldova, lansată la inițiativa României, Germaniei și Franței.

În acest moment au loc pregătiri tehnice, iar atunci când va fi momentul potrivit și când va fi necesar, vom invita cu siguranță la o nouă conferință (a Platformei de Sprijin – n. r.). Dar știu, de asemenea, că aici urmează alegeri (alegeri parlamentare din 28 septembrie – n. r.), iar alegătorii sunt suverani în toate țările guvernate democratic și ei decid cum merg lucrurile mai departe. Și de aceea cred că este corect să arătăm respect față de decizia electorală aici în Moldova și să așteptăm să vedem cum vor decide oamenii”, a spus Johan Wadephul.

El a subliniat că Germania va sprijin și de acum încolo Republica Moldova în parcursul său european, dacă cetățenii vor decide să meargă și mai departe pe această cale. „Sper din tot sufletul că oamenii din această țară vor decide să urmeze în continuare calea europeană”, a adăugat el.

Amintim că ministrul de Externe al Germaniei, Johan Wadephul, întreprinde pe 1 iulie o scurtă vizită la Chișinău. Înainte de declarațiile de presă, oficialul a fost la Catedrala Nașterii Domnului. Pe agendă mai figurează discuții cu reprezentanți ai diferitelor culte religioase și o cină cu președinta Maia Sandu.

Johan Wadephul a ajuns în Republica Moldova imediat după o vizită de solidaritate la Odesa, Ucraina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: