Tudor Mardei / NewsMaker

Pe fondul marșului Pride, socialiștii organizează un „marș al familiei” la Chișinău

În acest weekend, în municipiul Chișinău sunt preconizate mai multe manifestații anti-LGBTQ+, pe fondul desfășurării marșului Pride. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) va organiza un marș menit să promoveze „valorile tradiționale”, iar Biserica Buna Vestire va oficia o rugăciune în aceiași zi în care este programat marșul dedicat comunității LGBTQ+.

PSRM a anunțat că va organiza sâmbătă, 20 iunie, începând cu ora 10:00, un „marș al familiei”. Participanții vor merge de la sediul ASEM până în scuarul Catedralei Metropolitane.

„PSRM întotdeauna a susținut și va continua să susțină valorile tradiționale ale familiei și instituția familiei. Suntem împotriva propagandei LGBT și cerem tragerea la răspundere a celor care o promovează”, a transmis formațiunea într-un comunicat.

De asemenea, Biserica Buna Vestire a comunicat că, duminică, 21 iunie, de la ora 09:00, va desfășura o rugăciune pentru persoanele LGBTQ+, ca să-i ceară lui Dumnezeu „să le lumineze inimile și mințile tuturor și să-i ajute să cunoască adevărul Evangheliei ca să fie mântuiți”.

Amintim că, în această săptămână, are loc Festivalul Moldova Pride 2026, care se va încheia pe 21 iunie cu tradiționalul marș Pride din Chișinău. În acest an, evenimentul are loc sub sloganul „Dragostea creează. Legea protejează” și își propune să aducă în atenția publică necesitatea recunoașterii legale a cuplurilor de același sex din Republica Moldova (Detalii, AICI).

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Peștele, adunat cu mâinile, iar cel mort e și mai mult: cum secarea Nistrului afectează Naslavcea

Nivelul apei în Nistru, în apropierea satului Naslavcea din raionul Ocnița, a scăzut la cote istorice. Peștii și vegetația acvatică au ajuns la suprafață — localnicii adună cu mâinile peștii încă vii, dar cei morți sunt mult mai mulți.

„În 55 de ani, nu am mai văzut un asemenea nivel al apei”, spune unul dintre localnici. Femeile își amintesc cum, în trecut, veneau aici cu toată familia: „Copiii alergau, se scăldau. Acum nici măcar nu mai poți să te scufunzi”. Pe alocuri, malul a rămas complet descoperit, scoțând la iveală porțiuni de mâl.

Autoritățile au infirmat informațiile potrivit cărora deficitul de apă ar fi provocat de reținerea apei în lacul de acumulare din Ucraina. În prezent, acesta funcționează în regim de echilibrare. Parlamentul a instituit stare de urgență în sectorul hidrologic pentru 60 de zile. În Cernăuți, apa este deja furnizată conform unui program.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: