dpsu.gov.ua

Pe jos sau cu mașina. Ucraina închide frontierele pentru transportul aviatic, feroviar și pentru autocare

Ucraina închide toate punctele de trecere a frontierei pentru transportul aviatic, feroviar, dar și pentru autocare, informează agenția Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, sâmbătă, 14 martie. 

„Din 17 martie 2020, ora 00:00, pentru următoarele două săptămâni, vor fi închise toate punctele de trecere a frontierei Ucrainei pentru transportul aviatic, feroviar, precum și pentru autocarele cu pasageri. Pentru cetățenii ucraineni care călătoresc cu mijloacele proprii de transport, punctele de trecere sunt deschise”, se arată în comunicat.

Totodată, Consiliul Național pentru Securitate și Apărare lansează un îndemn pentru toți ucrainenii, de a se întoarce în țară până pe 17 martie 2020. În cazuri excepționale, aceștia ar putea fi aduși cu ajutorul unor curse speciale.

De asemenea, se menționează că, din 16 martie, ora 00:00, timp de două săptămâni, va fi interzis accesul în Ucraina a cetățenilor străini și apatrizi, cu excepția celor care dețin drept de ședere permanent sau temporar pe teritoriul Ucrainei, dar și pentru diplomații acreditați, misiunile diplomatice și reprezentanții organizațiilor internaționale.

Amintim că, sămbătă, 14 martie, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău a anunțat că Ucraina interzice trecerea frontierei de stat, inclusiv în regim de tranzit, pentru cetățenii străini și apatrizi. 

Vineri, 13 martie, în Ucraina a fost înregistrat primul deces cauzat de noul tip de coronavirus – o femeie în vârstă de 71 de ani. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

În Moldova se așteaptă temperaturi caniculare și ploi puternice. Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare

Pe teritoriul Republicii Moldova se așteaptă temperaturi săptămâna viitoare, între 14 și 20 iulie. Cu toate acestea, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vremea s-ar putea răcori în a doua jumătate a săptămânii, iar în unele regiuni s-ar putea înregistra ploi torențiale cu descărcări electrice.

În nord țării, mercurul din termometre va indica +29°C în timpul zilei, iar noaptea temperatura aerului va coborî până la +17°C. Aici, potrivit prognozelor, se așteaptă ploi puternice miercuri, 16 iulie. Până în weekend, acestea se vor opri.

În raioanele centrale și în Chișinău, săptămâna viitoare sunt așteptate temperaturi de până la 31°C pe timp de zi. Iar în perioada nocturnă valorile termice vor indica aproximativ +18°C. În prima jumătate a săptămânii, meteorologii prognozează cer variabil. Până joi, acesta se va transforma în averse cu descărcări electrice, iar spre weekend cerul se va însenina din nou.

La sud, pe timp de zi, temperaturile vor urca până la +33°C. Noaptea se vor înregistra în jur de +22°C. Conform meteorologilor, în această regiune furtunile și ploile sunt așteptate vineri, 18 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: