digi24.ro

Pedeapsa primită de o femeie din Rusia după ce a lăsat un bilețel pe mormântul părinților lui Putin în care le cere să-l ia la ei

O femeie din Rusia a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare după ce în toamna anului trecut a lăsat un bilețel pe mormântul părinților dictatorului Vladimir Putin, în care îl numește maniac și îi dorește moartea. Potrivit sentinței, care a fost pronunțată pe 11 mai, rusoaica a fost condamnată pentru „mesaj insultător”.

Procurorii au cerut o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru Irina Țibaneva, care, în octombrie 2022, a fost acuzată că a „profanat” mormântul mamei și tatălui lui Putin din Sankt Peketersburg cu o foaie de hârtie pe care scria că sunt „părinții unui maniac”.

„Moarte lui Putin, ați crescut un ciudat și un criminal”, a scris femeia pe hârtie. În mesaj, femeia le mai „cerea” părinților lui Putin să „îl ia la ei”.

Astfel, instanța de judecată a condamnat-o pe Irina Țibaneva, în vârstă de 60 de ani, la 2 ani de închisoare cu suspendare. Femeia nu intenționează să conteste verdictul emis de sistemul de justiție al statului agresor.

Anterior, aceasta a declarat că a scris mesajul după ce a privit știrile despre războiul din Ucraina și a înțeles că „totul este foarte înfricoșător, totul este foarte trist și sunt mulți morți”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un miliardar propune gaz Moldovei/ TRM, condusă de ruda Maiei Sandu?/ Gazul trece de 26 de lei?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Gazul, cu aproape 6 lei mai scump? Energocom cere majorarea tarifului
— Un nou furnizor de gaze, în Moldova? Cine este miliardarul Igor Makarov
— Linia Vulcănești-Chișinău: echipamentul defect de la stația Chișinău, reparat
— Ceban acuză guvernarea că ar vrea să preia stația de la Vadul lui Vodă
— Hotărârea privind instituirea stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial
— Stoianoglo a depus actele pentru a candida la funcția de bașcan
— Un fost deputat democrat vrea să candideze la funcția de bașcan
— Ministerul sănătății a identificat patru probleme la Agenția medicamentului
— „O să întrebați ce am în pantaloni?” Reacția lui Ceban la întrebările despre vacanță
— Dodon felicită „Rusia Unită” pentru victoria în alegeri
— De la chelneri, muncitori în construcție și culegători de mere la fotoliul de deputat
— Deputați români, la Chișinău: vor vizita două universități
— Noua directoare a TRM dezminte că ar fi rudă cu Maia Sandu
— Dosarul „kuliok”: cotizații au fost, dar datele nu coincid
— Permis auto la preț de 1.500 de euro: directorul unei școli, reținut
— Prima ninsoare din acest sezon, în România și Ucraina


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: