Parlament

Pensii mai mari pentru veteranii războiului de pe Nistru. Noile măsuri – aprobate de Guvern

Perioada de participare la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale a Republicii Moldova va fi calculată în mărime triplă la stagiul total de cotizare necesar acordării dreptului la pensie. O decizie în acest sens a fost aprobată, astăzi, 22 iunie, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.

Potrivit Guvernului, prevederea va fi aplicată în cazul participanților la acțiunile de luptă de pe Nistru, cu prezentarea legitimației de veteran de război de model nou și a unui certificat, cu indicarea perioadei de participare la acțiunile de luptă, eliberate de către Ministerul Apărării.

Documentul, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, vine să susțină veteranii războiului de pe Nistru și membrii familiilor acestora, în contextul comemorării a 30 de ani de la acțiunile de luptă, desfășurate în perioada 2 martie – 13 august 1992.

Cheltuielile pentru implementarea proiectului urmează a fi acoperite din contul mijloacelor financiare prevăzute în bugetul pentru anul 2022.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Хотите поддержать то, что мы делаем?

Вы можете внести вклад в качественную журналистику, поддержав нас единоразово через систему E-commerce от банка maib или оформить ежемесячную подписку на Patreon! Так вы станете частью изменения Молдовы к лучшему. Благодаря вашей поддержке мы сможем реализовывать еще больше новых и важных проектов и оставаться независимыми. Независимо от того, как вы нас поддержите, вы получите небольшой подарок. Переходите по ссылке, чтобы стать нашим соучастником. Это не сложно и даже приятно.

Поддержи NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Costiuc cheamă moldovenii la protest împotriva reformei fiscale: „Fiecare își ia o sticlă cu apă, pentru că afară este cald”

Deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să participe la un protest împotriva proiectului politicii bugetar-fiscale pentru 2027, programat în acest weekend la Chișinău. Apelul a fost lansat marți, 23 iunie, într-un videoclip publicat pe Facebook.

A venit momentul în care poporul Republicii Moldova trebuie să iasă în stradă. (…) Doar poporul Republicii Moldova poate ieși civilizat în stradă pentru a spune „nu” politicilor care urmează să aducă dezastru și devastare economică în buzunare cetățenilor. (…) Să cerem guvernării PAS să renunțe la această politică bugetar-fiscală sau să fie stopată până nu va fi consultată fiecare rubrică, fiecare creștere de TVA pe fiecare segment în parte”, a declarat Vasile Costiuc.

Astfel, deputatul a îndemnat cetățenii să participe la un protest care va fi organizat duminică, 28 iunie, începând cu ora 10:00, la Parlament.

El a spus că manifestația va fi pașnică și că nu vor fi afișate simboluri de partid.

Asta este unica noastră șansă să oprim modificările. (…) Fiecare își ia o sticlă cu apă, de jumătate de litru, pentru că afară este cald și fiecare vine, civilizat, în centrul capitalei să spună „nu” politicilor bugetar fiscale”, a menționat el.

Amintim că Ministerul Finanțelor a publicat recent proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027, care se află în prezent în consultări publice. Una dintre cele mai discutate modificări vizează uniformizarea cotelor de TVA, prin eliminarea mai multor cote reduse aplicate în prezent. Potrivit Guvernului, măsura va fi implementată etapizat și ar putea afecta produse alimentare, medicamente, comerțul electronic, restaurante și cafenele, hoteluri și pensiuni, autoturismele și resursele energetice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: