CNA

Percheziții într-un dosar privind obținerea ilegală a permiselor de conducere. Sunt implicați și funcționari

Oamenii legii au inițiat pe 30 martie percheziții în cadrul unor dosare privind eliberarea frauduloasă a permiselor de conducere. Informația a fost confirmată pentru NM de către Angela Starinschi, reprezentanta Centrului Național Anticorupție (CNA).

„CNA și procurorii anticorupție desfășoară mai multe percheziții în cadrul unor dosare ce vizează eliberarea actelor pentru obținerea permiselor de conducere, în care ar fi implicați atât funcționari, cât și persoane fizice. Mai multe detalii vor fi oferite după finalizarea acțiunilor de urmărire penală”, a precizat Starinschi.

Știre în curs de actualizare

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Ultimul bac peste Nistru. Drumul care ține două maluri împreună | Nistrul / dintre noi

În fiecare dimineață, aici pornesc motorul, ridică drapelul și pleacă spre celălalt mal. Bacul de la Molovata transportă oameni, mașini, produse – și sute de povești mici. Unii se grăbesc la piață, alții merg să-și vadă rudele, iar alții se întorc acasă. Pentru echipaj, este o zi obișnuită de muncă. Pentru pasageri – o parte dintr-o viață pe care, de peste 30 de ani, o modelează un conflict nerezolvat. În cel de-al doilea episod al proiectului documentar NewsMaker „Nistrul / dintre noi”, am petrecut o zi alături de cei care traversează zilnic râul și de cei care îi ajută să ajungă pe celălalt mal.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: