Tudor Mardei | NewsMaker

Perciun, după ce elevi ar fi dat mită pentru a fi scutiți de la BAC: „Schimbă examenul Certiport la nivel global”

Ceea ce s-a întâmplat în R. Moldova schimbă examenul Certiport la nivel global. Anunțul a fost făcut pe 19 iunie de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Potrivit oficialului, ingeniozitatea persoanelor din țara noastră „a mirat până și pe cei din New York, care sunt responsabili de sistemul de certificări”. Perciun a anunțat că ministerul a anulat 15 certificate obținute fraudulos și că ar putea urma și alte anulări. Amintim că, pe 17 iunie, Centrul Național Anticorupție (CNA) a efectuat percheziții într-un caz de obținere contra bani a unor certificate de către elevi pentru a fi scutiți de la bacalaureatul la informatică.

Potrivit lui Perciun, acțiunile CNA au vizat un agent economic care organiza cursuri de pregătire pentru certificările Certiport și care elibera certificate, oferind posibilitatea obținerii notei 10 din oficiu la bacalaureat.

„Ingeniozitatea persoanelor implicate în acest proces din această companie a mirat până și pe cei din New York, care sunt responsabili de tot ceea ce înseamnă acest sistem de certificări. Sunt prezenți în mai mult de 50 de țări cei de la Certiport și n-au mai întâlnit până acum atâta inventivitate în a încerca să fraudeze examenele”, a declarat Perciun într-un live pe rețelele de socializare.

Potrivit ministrului, „ca urmare a celor constatate, numărul centrelor de testare unde poate fi susținut acest examen se va reduce la de 18 la 5”. „Vor rămâne doar acele centre de testare unde nivelul de încredere în oamenii care fac această testare este sporit. Asta este o decizie care aparține companiei internaționale. Au făcut și ei un audit, s-au uitat și ei pe rezultate, a fost și o vizită aici în Republica Moldova. Numărul de la 18 se reduce la 5. Pe lângă asta, vor mai fi implementate încă niște măsuri adiționale de securitate: camere peste tot, deși erau și până acum; va fi extinsă lista de itemi; (…) nu va fi doar un test grilă cum a fost până acum. (…) Vă dați seama, ceea ce s-a întâmplat în Moldova schimbă examenul Certiport la nivel global”, a adăugat ministrul.

Potrivit oficialului, suplimentar, Ministerul Educației va crește punctajul minim care trebuie acumulat în cadrul acestui proces. „Noi ofeream acea eliberare cu 10 din oficiu pentru cei care acumulau cel puțin 700 de puncte. 700 de puncte însemna obținerea certificatului. Acum s-ar putea să majorăm la 800 sau chiar la 900 de puncte din 1000”, a precizat ministrul.

Perciun a anunțat că Ministerul a anulat între timp 15 certificate. „S-ar putea, ne mai vine o listă de la CNA, să mai anulăm”, a conchis oficialul.

***

Pe 17 iunie, CNA a anunțat că, în perioada martie-aprilie 2026, un profesor din cadrul unei entități autorizate pentru organizarea examenelor internaționale Certiport ar fi pretins și primit între 3 500 și 12 000 de lei de la mai mulți elevi și studenți. În schimb, ar fi garantat promovarea examenelor și obținerea certificatelor internaționale necesare pentru scutirea de la bacalaureatul la informatică. Potrivit CNA, 15 elevi și studenți ar fi beneficiat de această schemă.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Biserica va plăti taxe?/ Stamate se va întoarce în PAS?/ „Bambi” la Grădina Zoologică din Chișinău

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Impozitarea veniturilor bisericilor, analizată de autorități
— „Bambi”, un pui de căprioară care și-a găsit casa la Zoo
— „Democrația acasă” cere demisia lui Gherasim. Reacție: nu are nimic, căciula cu umorul
— Moldova și Ucraina rămân la pachet în drumul spre UE
— Reținuți din nou: 3 polițiști de la Botanica ajung în izolatorul CNA
— „Balul absolvenților”: programul a șase rute de troleibuz, prelungit
— Trenul Kiev-Chișinău va circula zilnic
— Olesea Stamate revine în PAS? Instanța a decis restabilirea acesteia
— Nemerencro, împotriva majorării cotei TVA la medicamente
— Olesea Stamate revine în PAS? Excluderea din partid, ilegală
— Ministrul Finanțelor, despre impozitarea banilor de la nunți și cumetrii
— Circa 170.000 de bugetari vor primi majorări salariale de până la 30%
— Militarii și funcționarii publici vor ieși la pensie mai târziu
— Concedii modificate din 2027: 22 de zile lucrătoare în loc de 28 de zile calendaristice
— Comisia Europeană cere Chișinăului să țină cont de avizele Comisiei de la Veneția
— Stamate, Ulianovschi, Hanganu, „premiați” de Genderdoc-M cu „Strachina de jmalț”
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: