vesti-ukr.com

Persoanele care vin din Turcia, obligate să se autoizoleze dacă nu se încadrează în categoriile exceptate 

La intrare în Republica Moldova, persoanele care vin din Turcia vor fi obligate să stea în autoizolare timp de 14 zile. Măsura intră în vigoare de luni, 2 august, după ce Ministerul Sănătății a actualizat lista țărilor incluse în zona roșie, pentru care se impune regimul de autoizolare la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova. 

Pe lângă Turcia, în listă au mai fost incluse Islanda, Muntenegru, Maroc, Mauritania, San Marino și Elveția.

Excepții de la autoizolare pentru cei care s-au întors dintr-o zonă ROȘIE

Se stabilesc excepţii pentru următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecţie respiratorie sau stare febrilă:

  • persoanele care deţin un act confirmativ de vaccinare anti-COVID-19, prezentat în una dintre limbile română, engleză, franceza, germană, italiană sau rusă. Dovada imunizării este valabilă dacă au trecut cel puțin 14 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • copiii cu vârsta de până la 6 ani;
  • copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al testului PCR COVID-19, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau cu cel mult 72 ore înaintea intrării pe teritoriul Republicii Moldova, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport proprii. Confirmarea trebuie să fie prezentată în una dintre limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă;
  • persoanele care deţin un act confirmativ de prezență a anticorpilor antiCOVID-19, prezentat în una dintre limbile română, engleză, franceza, germană, italiană sau rusă. Actul confirmativ este valabil pe durata a 90 zile de la data efectuării investigației.
  • persoanele în tranzit (care nu depășește 24 ore de la momentul înregistrării intrării în Republica Moldova), itinerarul tranzitării fiind stabilit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Persoanele care se află în regim de autoizolare (carantină), indiferent de zona din care au sosit, pot întrerupe acest regim după a 7-a zi dacă efectuează un test PCR COVID-19, iar rezultatul acestuia este negativ.

Precizăm că pe 18 iulie, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a aprobat noi măsuri privind controlul și combaterea infecției COVID–19. Măsurile vizează, în special, traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

parlament.md

PAS a fost obligat de instanță să o reprimească în partid pe Olesea Stamate și să-i achite compensații financiare

Fosta deputată Olesea Stamate a câștigat în primă instanță procesul cu Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), după ce formațiunea a exclus-o din rândurile sale în primăvara anului 2025, pe fondul scandalului privind modificările la legea amnistiei. Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a anulat decizia, pe 19 iunie. Hotărârea poate fi atacată cu apel.

Mai exact, instanța de judecată a constatat nulitatea și a anulat Hotărârii Biroului Permanent Național al PAS nr. 06/03-2025 din 4 aprilie 2025, prin care s-a dispus excluderea Olesei Stamate din rândul membrilor partidului.

Totodată, instanța a dispus repunerea Olesei Stamate în situația juridică anterioară adoptării deciziei de excludere, cu restabilirea calității de membru al PAS.

În plus, după rămânerea definitivă a hotărârii, PAS va fi obligat să actualizeze evidențele interne ale partidului, Registrul Național al Membrilor PAS și, după caz, datele transmise autorităților competente, astfel încât să fie înlăturate efectele deciziei de excludere.

Instanța a obligat, de asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate să achite în beneficiul Olesei Stamate cheltuielile de judecată în valoare de 400 de lei.

Hotărârea poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului.

Stamate, prima reacție: „Nu intenționez să revin în formațiune”

Fosta deputată Olesea Stamate a declarat, într-o primă reacție pe rețele, că nu intenționează să revină în PAS, deși Judecătoria Chișinău i-a dat câștig de cauză.

„Astăzi instanța de judecată mi-a dat câștig de cauză în procesul privind excluderea abuzivă din partid. Hotărârea instanței confirmă ceea ce am spus din prima zi: excluderea mea din PAS a fost ilegală. Instanța a constatat că decizia a fost luată cu încălcarea statutului partidului și a normelor elementare de procedură internă. Liderii PAS au ignorat regulile pe care ei înșiși și le-au asumat și au pus interesul politic de moment deasupra legii. Acest caz nu este doar despre mine. Este despre respectarea statului de drept, a procedurilor și a principiilor democratice în interiorul unui partid care pretinde că promovează aceste valori la nivel național”, a scris Stamate.

Politiciana spune că nu a avut scopul de a reveni în PAS, atunci când a acționat partidul în judecată. Potrivit ei, „acest capitol rămâne închis”.

„Pentru mine, această acțiune nu a avut scopul de a reveni în PAS. Nu intenționez să revin în formațiune. După cele întâmplate, acest capitol este închis. Am mers în instanță pentru a apăra adevărul și legea. Astăzi, instanța a demonstrat că adevărul a fost de partea mea, iar legea a fost încălcată de cei care au decis excluderea mea. În politică, la fel ca în justiție, regulile trebuie respectate. Nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar cei care dețin puterea”, a mai scris Stamate.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la PAS, însă până în momentul publicării știrii, nu am primit un răspuns.

Precizăm, decizia este cu drept de atac în termen de 30 de zile.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: