Nokta

Peskov a declarat pentru o publicație americană că Putin va fi reales cu peste 90% din voturi, iar apoi s-a răzgândit: „Au distorsionat mesajul”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a declarat pentru The New York Times că Vladimir Putin va fi reales în calitate de președinte cu peste 90% din voturi. Ulterior, acesta a negat că ar fi făcut asemeanea afirmații spunând că jurnaliștii ar fi „distorsionat” mesajul.

The New York Times i-a luat un interviu lui Dmitri Peskov, în cadrul căruia, prinre altele, a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale din Rusia, care urmează să aibă loc în anul 2024.

Alegerile noastre prezidențiale nu înseamnă democrație democrație, ci o birocrație costisitoare. Putin va fi reales anul viitor cu peste 90% din voturi”, a declarat acesta în interviu, relatează Nokta.

Ulterior, însă acesta și-a retractat propriul citat.

Pare că este așa, însă nu este. În privința faptului că Putin va fi ales, lucru de care sunt sigur, bazându-mă pe nivelul de consolidare a societății în jurul lui Putin, da, este corect. În rest, a fost o întrebare despre alegeri, iar răspunsul a fost că, deși alegerile sunt o cerință a democrației și Putin însuși a decis să le organizeze, dar, teoretic, ele pot nici măcar să nu fi organizate. Pentru că este deja evident că Putin va fi ales. Aceasta este opinia mea personală. Dar ei în așa mod au distorsionat-o”, a spus el.

De asemenea, în cadrul interviului, Peskov a vorbit despre războiul ruso-ucrainean, afirmând că până în prezent nu există „niciun motiv” pentru a semna acorduri de pace și că Rusia va continua să desfășoare „operațiunea specială”, așa cum numește regimul de la Moscova agresiunea împotriva țării vecine. Întrebat despre dorința Rusiei de a acapara „în continuare” teritorii ucrainene, Peskov a declarat: „Nu. Vrem doar să controlăm toate acele pământuri care acum sunt consemnate în Constituția noastră ca fiind ale noastre”.  Precizăm că, pentru autoritățile ruse, aceste teritorii includ regiunile ucrainene ocupate Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu, după demisia lui Munteanu: „Speculațiile că a vrut să lupte cu abuzurile și nu a fost lăsat sunt false”. Urmează consultări cu partidele

Președinta Maia Sandu susține că premierul Alexandru Munteanu „a avut mână liberă” să conducă Guvernul și a respins speculațiile potrivit cărora acesta ar fi demisionat pentru că nu ar fi fost lăsat să combată abuzurile. Declarațiile au fost făcute pe 3 iulie, la scurt timp după ce Munteanu și-a anunțat demisia din funcție. Șefa statului a anunțat că va începe săptămâna viitoare consultările cu fracțiunile parlamentare, pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru.

Maia Sandu a anunțat pe 3 iulie, în prima conferință de presă după demisia premierului Alexandru Munteanu, că a luat act de cererea acestuia. Șefa statului i-a mulțumit pentru că și-a asumat „răspunderea pentru guvern într-o perioadă complexă”.

Președinta a respins, totodată, informațiile potrivit cărora Munteanu ar fi fost împiedicat să „lupte împotriva abuzurilor”. Șefa statului a mai spus că, deși apreciază intențiile fostului premier, se aștepta la o implicare mai mare din partea acestuia.

„Speculațiile potrivit cărora a vrut să lupte împotriva abuzurilor și nu a fost lăsat sunt false. Domnul prim-ministru a avut mână liberă să conducă Guvernul așa cum a considerat corect. El a ales să plece. Reformele sunt dificile. Multe lucruri au început bine și s-au depus eforturi mari. Domnul Munteanu este un om de treabă. Eram convinsă și sunt convinsă și acum că are cele mai bune intenții, dar am așteptat mai multă implicare în decizii complicate, mai multă prezență în a asculta oamenii, pentru a explica ce fel de reforme trebuie să facem și de ce trebuie să le facem”, a declarat Sandu.

Maia Sandu a anunțat, în acest context, că, săptămâna viitoare va începe consultările cu fracțiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru.

„Este nevoie să regândim mai multe decizii, inclusiv pe politica fiscală și legea salarizării. Trebuie să avem în guvern o echipă unită, puternică, care să îndeplinească obiectivul nostru de țară – aderarea la UE. Este nevoie de pași hotărâți pentru curățarea instituțiilor”, a declarat Sandu.

Întrebată despre eventualii candidați la funcția de prim-ministru, inclusiv despre speculațiile privind o eventuală numire a ministrului Educației, Dan Perciun, Maia Sandu a refuzat să comenteze. De asemenea, șefa statului nu a dorit să spună cine ar putea face parte din viitorul Guvern, precizând doar că procesul de desemnare a unui nou premier ar putea fi unul dificil.

Amintim, prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia din funcție pe 3 iulie, după o întrevedere pe care ar fi avut-o cu președinta Maia Sandu, susțin sursele NewsMaker. Demisia vine la scurt timp după scandalul de la întreprinderea de stat MoldATSA, care a provocat un val de demisii în instituțiile statului.

Demisia prim-ministrului atrage automat și demisia întregului Guvern. După demisie, Cabinetul de miniștri continuă să exercite doar funcțiile de administrare a treburilor publice până la învestirea unui nou Guvern. În această perioadă, Executivul nu mai dispune de un mandat politic deplin.

Reamintim, Guvernul Munteanu a fost învestit în funcție pe 1 noiembrie 2025, după ce cu o zi înainte a primit votul de încredere al Parlamentului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: