Ramzan Kadîrov

Peskov, întrebat direct care este adevărul despre sănătatea lui Ramzan Kadîrov. Răspunsul Kremlinului

Moscova evită să comenteze presupusa spitalizare a liderului cecen Ramzan Kadîrov. Purtărtorul de cuvânt al Kremlinului Dmitrii Peskov a declarat pe 18 septembrie, în cadrul unui briefing de presă, că stare de sănătate a președintelui Ceceniei nu ține de competența administrației prezidențiale ruse, scrie TASS.

„Nu avem nicio informație în acest sens. În orice caz, administrația prezidențială cu greu poate da certificate de sănătate. Așa că nu avem nimic de spus aici”, a spus Peskov.

Întrebat dacă, duminica trecută, Kadîrov a fost la Moscova și s-a întâlnit cu Vladimir Putin, Peskova a declarat: „Nici aici nu am nimic de spus. Nu au avut loc întâlniri cu Putin”.

Precizăm că, în ultimele luni, mai multe surse mass-media au scris că liderul cecen ar fi grav bolnav, zvonurile fiind alimentate și de înfățișarea acestuia. În ultima vreme, în cadrul evenimentelor la care și-a făcut apariția, Kadîrov avea fața foarte umflată și roșie. Iar pe 14 septembrie, presa rusă a scris că starea de sănătate a liderului Ceceniei s-a deteriorat brusc și că acesta ar fi intrat în comă. Totodată, potrivit publicației ucrainene „Obozrevateli”, Ramzan Kadîrov ar fi fost adus cu avionul la un spital din Moscova.

Anterior, președintele cecen a negat vehement zvonurile privind starea sa de sănătate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Cunoașterea limbii române, obligatorie pentru candidații la funcția de bașcan: CC a respins sesizarea PSRM

Candidații la funcția de bașcan al Găgăuziei trebuie în continuare să cunoască limba română, potrivit deciziei Curții Constituționale, pronunțată pe 2 octombrie. Curtea a respins sesizarea celor 11 deputați socialiști, care au cerut verificarea constituționalității cerinței și declararea acesteia drept neconstituțională. Curtea a recunoscut, la rândul său, constituționalitatea prevederii.

Autorii sesizării au fost: Igor Dodon, Grigorii Uzun, Ala Ursu Antoci, Alla Pilipețcaia, Alla Darovannaia, Marcel Cenușa, Pavel Voicu, Bogdat Țîrdea, Grigore novac, Vlad Batrîncea și Vladimir Odnostalco. Aceștia au solicitat, pe 28 august, Curții Constituționale să verifice constituționalitatea expresiei „și română” din cuprinsul articolului 161 alineatul (4) din Codul electoral, adoptat prin Legea nr. 325 din 8 decembrie 2022.

Menționăm că alineatul (4) al acestui articol prevede că „au dreptul de a fi aleși Bașcan al Găgăuziei, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor vârsta de 35 de ani, a locuit sau locuiește permanent în unitatea administrativ-teritorială autonomă Găgăuzia nu mai puțin de 10 ani, cunoaște limbile găgăuză și română și îndeplinește condițiile prevăzute de prezentul cod”.

Autorii sesizării au solicitat Curții să declare neconstituțională prevederea de la articolul 161 alineatul (4) din Codul electoral, în partea ce ține de textul „și română”.

Curtea Constituțională a hotărât să respingă sesizarea privind controlul constituționalității textului „și română”. „Se recunoaște constituțional textul „și română” din articolul 161 alineatul (4) din Codul electoral, adoptat prin Legea nr. 325 din 8 decembrie 2022″, a precizat Curtea. Hotărârea este definitivă, nu poate fi suspusă niciunei căi de atac și intră în vigoare la data adoptării.

În timpul unui briefing de presă, președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a declarat că „stabilirea condiției cunoașterii limbii române de către candidatul la funcția de guvernator nu poate fi considerată o condiție imprevizibilă, inclusiv de capacitatea guvernatorului de a comunica direct cu autoritățile centrale în limba oficială depinde funcționarea coerentă a statului și eficiența colaborării dintre autoritățile naționale și autoritățile unității teritoriale autonome”.

„Limba de stat constituie o valoare constituțională, un simbol al unității poporului și o parte integrantă a identității constituționale a Republicii Moldova. Această dimensiune constituțională nu încetează să opereze în Găgăuzia. (…) Această condiție se înscrie în regimul juridic general al funcțiilor de demnitate publică și corespunde, în același timp, unei necesități concrete de exercitate efectivă a mandatului și de comunicare interinstituțională”, a adăugat Manole.

***

Menționăm că, pe 15 noiembrie 2026, vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, zi în care vor fi aleși și deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: