trb.ro

Peste 1,4 milioane de euro pentru restaurarea cetățenii Tighina. Lucrările au început

Au început lucrările de restaurare și conservare a Cetății Tighina (Bender). Costul total al lucrărilor este de peste 1,4 milioane de euro. Banii au fost oferiți prin intermediul Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Cetatea Tighina intră astfel în prima etapă a lucrărilor de restaurare. Acestea vor fi efectuate în conformitate cu standardele și practicile internaționale, se arată într-un comunicat de presă.

Pe parcursul anului 2019 au fost făcute lucrări de conservare în regim de urgență: îngrădirile pietonale la cărările de patrulare a cetăților citadelei, defrișarea vegetației de pe bastionul dintre citadelă și cetatea de jos, măsuri de protecție a Turnului de apă și îngrădirea pietonală a cetății de jos.

În vara anului 2020 a fost efectuată o expertiză tehnică detaliată, în baza căreia a fost elaborat proiectul pentru lucrările de restaurare și conservare din prima etapă.

„Conservarea și restaurarea Cetății Tighina este unul dintre cele două proiecte emblematice din cadrul componentei de patrimoniu cultural al programului Uniunii Europene Măsuri de Promovare a Încrederii. Ne bucurăm să vedem că în doi ani de pregătiri și muncă intensă, acum totul se conturează în adevărate lucrări de conservare și restaurare, care vor fi realizate în conformitate cu standardele și practicile internaționale și europene. Uniunea Europeană consideră cultura esențială pentru dezvoltarea armonioasă a oricărei societăți și are o puternică forță transformatoare pentru ambele maluri ale Nistrului”, a declarat Janis Mažeiks, Ambasador UE în Republica Moldova.

Lucrările din etapa întâi, care se vor desfășura până în iunie 2023, presupun:

  1. Consolidarea tuturor zonelor/elementelor de construcție sub risc de prăbușire atât la Cetatea Superioară (citadela), cât și la Cetatea de Jos;
  2. Conservarea completă a zidului din partea de Est a Cetății Tighina (Bender), acesta fiind și zidul care este într-o stare critică;
  3. Conservarea/restaurarea completă a celor trei turnuri de zid, tot în zona estică a cetății cu ridicarea/înlocuirea acoperișurilor, care vor fi reproduse întocmai versiunii originale;
  4. Modernizarea sistemului de evacuare a apelor pluviale;
  5. Securizarea scărilor și pasajelor de trecere, în conformitate cu standardele internaționale.

„Cetatea este deja o locație preferată pentru festivaluri și evenimente culturale, la care am participat cu plăcere de mai multe ori. Este un excelent punct de întâlnire pentru oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului – atmosferă minunată, peisaj pitoresc, fundal cultural și istoric – elemente foarte necesare pentru a uni oamenii și comunitățile”, a menționat Dima Al-Khatib, Reprezentanta rezidentă PNUD Moldova.

Conservarea și restaurarea Cetății Tighina (Bender), alături de Circul din Chişinău, este unul dintre cele două obiective ale patrimoniului cultural restaurate cu sprijinul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker/foto simbol

„S-a îmbunătățit vizibil în ultimele zile”: Ministrul Mediului, despre situația de pe Nistru

Situația de pe Nistru s-a îmbunătățit vizibil în ultimele zile, după ce au fost înregistrate precipitații în Republica Moldova și Ucraina. Informația a fost comunicată de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, în seara zilei de 24 octombrie.

„Sunt din nou la Nistru, aici unde situația s-a îmbunătățit vizibil în ultimele zile. De ce? Pentru că au fost precipitații, atât în Republica Moldova, dar mai cu seamă în Ucraina, de acolo de unde vine majoritatea debitului pe Nistru”, a comunicat Hajder într-un video pe rețelele de socializare.

Într-un mesaj publicat alături de video, Hajder a precizat că „situația privind nivelul apei în nordul Republicii Moldova s-a îmbunătățit considerabil în ultima săptămână” și că „datorită precipitațiilor înregistrate pe teritoriul Ucrainei, dar și celor din nordul țării, nivelul apei a început să crească începând cu data de 18 octombrie”. „Astfel, începând cu data de 22 octombrie, deversările au ajuns la un debit de 60 m³/s. Menționez că și în perioada următoare, acestea vor depinde de precipitațiile din vestul Ucrainei”, a declarat Hajder.

În același video, ministrul s-a adresat liderului partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, liderului MAN, Ion Ceban, și deputatei MAN, Olga Ursu: „Unde ați dispărut? Atunci când a scăzut apa pe Nistru, toți erați la nord de două ori pe zi și arătați cât de grav este și ați învinuit pe toată lumea. (…) De o săptămână crește nivelul pe Nistru, n-ați găsit un minut ca să spuneți oamenilor că situația se schimbă”.

„Ați văzut toată lumea, atunci când era secetă, mai cu seamă în Ucraina, a scăzut nivelul. Când au început ploile (…), lucrurile s-au schimbat. Asta înseamnă că nu ne-a închis nimeni apa, doar a fost o situație destul de dramatică pe acest aspect”, a conchis Hajder.

Amintim că, pe 20 octombrie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, declara că deversările din lacul de acumulare Novodnistrovsk au crescut la 55 m³/s datorită ploilor din ultimele zile. Oficialul adăuga că efectele se vedeau deja în nordul țării și anticipa o creștere a nivelului apei și spre centru, „în următoarele zile”. De cealaltă parte, „Apă-Canal Chișinău” avertiza că debitul Nistrului în zona stației de captare de la Vadul lui Vodă rămânea extrem de redu, punând în pericol siguranța alimentării capitalei cu apă. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: